Cel/Cea/Cele/Cei

 

Cine a spus ca romanii nu sunt ambitiosi s-au inselat amarnic! Doar deschideti televizoarele si dati pe orice post de-al nostru: CEL MAI lung colac secuiesc! CEA MAI lunga sarmaluta! CEL MAI mare gulas! CEA MAI lunga impletitura de ceapa!

Intram in Cartea recordurilor: cei mai obsedati de CEL MAI si CEA MAI! Probabil d'asta e plina Pipera si periferiile oraselor de CELE MAI mari si spatioase case si vile! Suntem CEI MAI tari! No c-am ajuns si numarul unu in lume!

Si noi inca n-am introdus in DEX noii termeni, reprezentativi pentru neamul romanesc: ceamai, celmai, celemai si ceimai! Haidibai....

Aveam si eu un mit din showbiz: o femeie nedezbracata... cu fustita tot timpul peste genunchi, cu decolteu discret, cu privire decenta si gestica eleganta, frumoasa rau si pedanta din cale afara. Pana ieri eram in stare sa pun pariu ca  asa va ramane. Doar ca aseara am vazut-o la televizor mult mai dezvaluita, nu pornografic, nu sexos, ci doar putin erotic. A pozat si ea in nu stiu ce revista trendy. Stia ce stia nenea Adam... Rai-ul fara Eva (n)-ar fi existat... marul e de vina! Of, doamna Oana Cuzino... tot frumoasa ramaneti!

De la Tita la Doichita

Nu mai pot sa vad un film, nu-mi tihneste o stire, totul se invarte in jurul pensiilor private! O fi boom mare, o fi o piata virgina, dar mai lasati-ma cu injectarea asta tumultuoasa de reclame! De la AIG si ING pana la Interamerican, Allianz sau BCR, toate aceste spoturi au inceput deja sa-mi iasa pe urechi, pe nas, pe gura! M-oi pensiona la ce privata vreti voi, numai lasati-ma sa-mi respire mintea!

 

Am renuntat la TV si am iesit in curte, sa beau un pocal de vin in tihna. Doar ca vecina, foarte amabila, de peste gard: ti-ai facut pensia privata? Pacat ca noi nu mai putem beneficia, desi tare ne-am dori! Si uite asa, inca un weekend graviteaza in jurul altor dimensiuni decat pe cele dorite.

 

Sa va mai spun ca maine, la job, vor veni iarasi colegii mei (deveniti deja experti in consiliere  ) sa ma intrebe daca m-am decis, daca am ales... A propos, voi la ce Doichita va pensionati?

simbolistica?

 

Sunt dinamovist si ar trebui sa-mi fie rusine acum, dupa o perioada deloc fasta pentru echipa de fotbal. Cineva care ma tot tachineaza, parafrazeaza un text din imnul lui Dinamo, spunandu-mi sec: "esti dinamovist", esti trist". Se prea poate, ca nici cu muzica nu sunt departe de acest feeling. Sunt insa mandru de acest club, mai ales ca acum trei zile mi s-a aratat o noua dovada.

 

Undeva, intr-un peisaj de vis, pe malul lacului, intre nuci si meri roditori, inconjurat de padurea de la Snagov, am participat la o lansare pompoasa, corporatista, plina de aura de business, reusita, pot spune eu. Ce m-a miscat insa? Modestia unei legende dinamoviste inca in viata! Invitat special a fost Ivan Patzaichin, care a vorbit celor peste 300 de oameni despre a fi numarul 1. O simplitate rapitoare, un mesaj curat si sincer de cea mai rafinata aroma, o savoara de castigator ne(in)definibila lumii cotidiene... Si da, am fost mandru ca acest om ma reprezinta! Cine nu stie istoria acestui om, cine nu stie cum, cu pagaia rupta, in timpul unui concurs, nu a capitulat, impresionand un intreg juriu si apoi o lume intreaga, cititi cartea "Pagaia de aur"! Nu veti gasi acolo nici intelectualisme inaltatoare, nici frustrari metafizice, nici exprimari poetice snoabe si pline de citate din ilustri ganditori! Este o carte despre simplitate, despre determinare, despre a fi castigator! Fariseatic sau nu, cele 10 minute petrecute impreuna cu Ivan au fost cele mai aplaudate de toti cei de acolo, gandindu-ma apoi ce greu este sa fii simplu, sa fii normal, sa fii tu insuti!

 

Nu mult dupa ce m-am intors acasa, am vazut la TV o noua tornada jijiadica, de data asta blasfemeitorul unei credinte ce acum 2000 de ani poate dovedise ca e pura, balacarea incredibil un alt simbol si o alta legenda vie a Romaniei: Hagi! Mi-e sila!!! Mi-e scarba!!! Mi-e rusine!!! Un popor de curve, asta suntem! Ne uitam in istoria noastra recenta (macar ultima suta de ani), avem exemple multiple... ne uitam in prezent, abunda intreaga paleta a vietuitoarelor... iar reperele noastre, simbolurile noastre, sunt calcate in picioare la noi si idolatrizate afara!

 

Citeam anul trecut intr-o carte ceva pe cat de simplu, pe atat de sugestiv: la nordici, de ex, reperele legendelor se extrag din luptatori. La noi, elementul national cu care ne identificam este Pacala.. cel putin cu el incepem... si cu povestile lui Creanga... si cu prima poezie rostita: catelus cu parul cret. Ce face el? Fura rata din cotet. Si ma intorc la Creanga. Ce facea Nica? Mergea la furat cirese. Si sa ne intoarcem la Pacala. Cine era? Un tip descurcaret care fura de la furaciosii din sat.  De unde sa ne inspiram, de unde sa ne extragem seva?  Ne pierdem in detalii siropoase, ignoram simplitatea si complicam lucrurile evidente.

 

Cine e Becali? Un personaj istet care ne fura viata, ne fura speranta, ne fura identitatea! Dar nu, acum trei seri, Ivan Patzaichin nu mi-a furat nimic! Mi-a daruit increderea ca inca mai pot alege! Ce ar trebui sa simta acum un stelist? Sa fie mandru ca e stelist, sa fie mandru ca un fotbalist ca Hagi a incercat si ca antrenor sa faca ceea ce a reusit ca jucator! Si cum ar trebui sa ne simtim noi toti, ca romani? Sa ne fie rusine ca mai putem aprecia acte caritabile donate de un lider de opinie periculos ce crede ca astfel poate sa-si spele pacatele proprii si va gasi cheia spre Rai... poate Raiul propriu...

"Despre Comunism, cu mediocritate"

Imi plac ideile lui Cezar Paul Badescu. Imi place cum scrie el in Dilema Veche si voi incerca cat de curand sa-i citesc si cartile. Doar ca uneori priveste lucrurile prea contondent, prea radical. Citesc in noul numar din Dilema Veche despre un film ce a fost difuzat duminica trecuta pe B1 TV, " Divort ... din dragoste". Inteleg ca lui Cezar nu i-a placut filmul, ca e "absolut jenant", e mediocru... Cum eu iarasi nu pot fi un "dadaist" convins si antrenat deja dupa contre potentate si pline de zambete subcutanate din postul de pe al lui blog, "O dovada de neam prost", vin iarasi pe invers si spun ca acest film a fost o reala desfatare pentru acea duminica, cel putin pentru mine. Horatiu Malaele a jucat demential iar Emilia Popescu a fost mai naturala ca nicicand... Chiar daca evoca cinismul si gri-ul anilor comunismului, filmul lui Andrei Blaier este de o simplitate covarsitoare, reusind o satira seaca dar reala, blitzand cateva situatii de zi cu zi, incredibile acum, poate pentru majoritatea celor mai tineri. Nu stiu de ce nu i-a placut, probabil ca e scarbit de toate aceste filme cu liantul spre comunism (vezi pe blogul lui si o intreaga discutie despre ultimul film al lui Cristian Mungiu). Ce pot eu insa sa va spun? "Divort... din dragoste" este un film pe felia mea, pe care l-am vazut pana acum de vreo cinci ori in 15 ani, este facut imediat dupa '89 si care, cu o distributie de exceptie, nu are cum sa nu te faca sa zambesti (Maestru Dinica este al naibii de natural, Dorina Lazar ne arata ce bine era pe vremuri pentru unii, pana si Magda Catone e haiosa rau... chit ca acum fuge zilnic dupa petele de Bonux)... pentru unii zambetul poate sa fie amar, pentru altii, doar un simplu zambet. Bine ca au trecut acele vremuri, bine ca acum putem sa decantam raul de bun, insa nu trebuie niciodata sa le uitam. Si ca sa inchid "recenzia" articolului scris de Cezar (de altfel ii citesc aproape zilnic blogul si de aceea i-am facut si legatura de pe blogul meu spre el), exagereaza si la faza cu "Memorialul Durerii"... Daca ar fi avut intentia sa intrebe macar o persoana ce a trecut prin acele inchisori ce parere are despre acest serial, ar fi putut afla ca vedem acolo varianta "light" a unei grave erori istorice ce a marcat Romania timp de 45 de ani. Din pacate, acea persoana la care am tinut imens, nu mai este... si nu m-am gandit niciodata daca cele traite atunci erau povestite mediocru. Intre a nu face nimic si a face ceva mediocru, prefer a doua varianta. Mai ales ca 45 de ani de comunism au fost "evocati", din pacate, in prea putine filme si documentare, majoritatea fiind stresante, plictisitoare sau mediocre. Dar, draga Cezar, ai vazut tu ca Oscarurile luminoase si pline de arta cinefila sa fi premiat multe filme despre tragedia oamenilor din Est ? Sau macar sa se contureze un procent palpabil versus filmele despre Holocaust? Poate ca atat putem, atat facem... e bine totusi ca cineva incerca sa faca ceva... chiar daca "intelectual" standardele sunt la limita cea mai de jos... Sa fi vorbit doar nostalgia din mine?

Te bloguiesc... si sincer si vesnic!!!

 

Dupa vreo luna si ceva de bloguire intensiva, m-a cuprins rutinata senzatie de saturatie... imi amintesc ca in urma cu vreo 15 ani, muream de extaz in iubitul internet cafee dupa linkuire exacerbata, site-urile fiind cel mai de ajutor instrument in a-mi descoperi iubita muzica. Cum naiba sa nu fie asa, caci pana atunci informatiile le primeam doar prin reviste cumparate de afara sau din unele copiate de la prieteni. Dar mi-a trecut, reusind sa decantez dupa o perioada buna dependenta de folosire. Era o reala nerabdare sa ma uit la cutia postala sa vad daca mi-a venit sau nu revista. In paralel, bucuria cutiei postale a existat si inca se mai mentine pentru a primi plicuri cu materiale audio de prin toata lumea...

 

Asadar, intai a fost hartia, apoi site-ul, acum blog-ul. Sau mai rau, intai a fost caseta (nu ma duc mai in spate la vinil sau banda), apoi CD-ul si acum accesul la muzica direct de pe internet! Tinde sa dispara pana si bucuria postasului zarit cu tolba plina de plicuri...

 

Revenind la blog, fiind un novice in d'astea si impins de al meu prieten webdesigner spre a face asa ceva (ca asa cade bine, dom'le), m-am trezit deja intr-o lume virtuala in care nu ma regasesc. Ma trezesc dimineata... scriu pe blog, beau o cafea sau un ceai bun... scriu pe blog; ma duc la un film sau la un spectacol... scriu pe blog; am angoase si obsesii netratate... scriu pe blog; nu sunt bagat in seama, vreau sa impresionez cu vreo retorica inspirata... scriu pe blog; sau daca nu pe al meu, relationez pe ale altora! Toti suntem scriitori, toti vrem sa comunicam cat mai transparent dar inchisi in cutii intunecate.

 

Repet, m-am straduit sa tin pasul cu astea, am incercat sa descopar si chestii atractive, dar mizeriile si banalitatile pe care le-am tot citit in tot acest timp ma fac sa uit chiar de cele cateva subiecte interesante scrise iscusit de cativa bloggeri. Nu inteleg de ce scriu acestia cu atat aplomb, nu inteleg de ce am scris si eu atatea... si o fac chiar acum! De fapt, nu inteleg de ce daca tot scrii ceva, trebuie sa primesti feedback in public? Ne dezbracam virtual tocmai pentru a deveni mai indepartati de tot ceea ce ne inconjoara? Castigam ceva din aceasta indeletnicire? De fapt, ce facem? Nu mai citim o carte buna (sau daca o citim trebuie neaparat sa aflam ce cred si prietenii despre ea... eventual noii/viitorii prieteni, ca acolo ar putea fi targetul), ci parcurgem texte subiective, ne facem prieteni de blog, ne dam cu parerea despre tot ce-a aparut si tot ce-a murit... in speranta ca poate cat mai multi ni se vor alatura... alatura totusi la ce?  Vom face o mare familie elitista... ne vom globaliza din Arctica si pana-n Antarctica! Devenim nelimitati, highlanderi!!!!! Nu m-ar deranja daca cineva ar afirma ca bloggerii sunt frustratii/incastratii mileniului trei! Sau "cautatorii de aur" ai unei noi lumi, din ce in ce mai dezumanizata, mai plina de arome si substitute formale, sintetice, fara naturalete, doar cu simulari perfecte si amagiri prelucrate?

 

Si uite asa mai imi cumpar o aripioara clonata de la fastfoodul modernist, plin de tavane false si spoturi luminoase! Un loc propice pentru o intalnire cu vreun prieten/prietena de blog... eventual cu vreun tapet in spate plin de brazi si piscuri seducator colorate! "De parca ar fi naturale"... si-mi potolesc acum setea cu un Coke acidulat de ale modernismului tehnologii...si in naivitatea mea, inca ii caut zambetul decimat al actorului ce mi-a marcat timida parte romantica a existentei mele, undeva la baza unui avion in noapte... intr-un oras uitat de lume... 

 

Prietene Humphrey, sa stii ca acum oamenii nu se mai iubesc, se bloguiesc! Oriunde te-ai afla...

filme

A venit toamna, dar ruginiul dement nu se zareste inca nici macar la baza piscurilor noastre dragi... intr-o asemenea atmosfera tranzitorie, ceva filme au fost binevenite de a fi vizualizate. Nu neaparat le recomand, dar daca tot e blog si mai fiecare blogger isi posteaza public toate frustrarile si orgasmele avute cu o seara sau mai multe inainte, de ce sa nu o fac si eu acum, mai ales ca poate, in cateva cazuri, merita.

 

1. Inland Empire: ultimul film al lui David Lynch m-a facut sa inteleg ca senzatia mea (ma incapatanam sa cred ca ar fi chiar convingere) ca sunt fan Lynch era falsa. Dupa cateva filme de o savoare fantastica, americanul ne prezinta acum o Laura Dearn mai mult decat  introspectiva si complicata, ce, alergand prin culuarele opace ale mintii proprii (de fapt ale regizorului), incearca sa-si gaseasca diverse raspunsuri, amestecate teatral si cu rolul de actrita intr-un scenariu imposibil. Este, pentru prima data cand ma declar invins de Lynch. Accept Omul Elefant, tolerez Eraserhead, ignor Dune, iubesc Suflet Salbatic, ador Catifea Albastra, crescut cu Twin Peacks, fascinat de Autostrada Pierduta, socat de The Straight Story, luminat de Mulholland Drive... si intunecat de Inland Empire, denumire ce are la baza un nume de orasel al sotului actritei principale. Cat e mister, cat e angoasa, cat e sau va fi continuare obsesie, doar nea Lynch stie... si de urmarit si modul lui de a-si promova filmul, la fel de neconventional, reperele fiind pe undeva intre... branza si vaca...

2. Rapirea Mireselor: un documentar captivant, despre traditii brutale din Kirgistan, undeva la granita Rusiei si China... Barbatul merge la vanat femeia, o vede pe strada, ii place, isi strange "haita" de prieteni, o fura si apoi se casatoreste cu ea, negociind cica si cu familia.. dar fata e la el in captivitate pe toata durata acestor discutii. Exact ca in jungla... Incredibil!

3. Mar Adentro (Marea Dinlauntru): un film fara actiune, fara dinamica (in aparenta), de o tristete remarcabila si de un dramatism incredibil! "Inveti sa plangi razand..." A trai este un drept si nu o obligatie... poate cel mai frumos film pe care l-am vazut in acest an! Sa vrei sa mori de 26 de ani si sa nu poti! Alejandro Amenabar a reusit sa faca un film exceptional, cu un soundtrack emotional foarte inspirat ales!

4. Ostrov: un film rusesc inexpresiv, insa al naibii de profund si cu multe pilde... un barbat, dupa o experienta marcanta pentru el, se retrage pe un ostrov (o insula), unde, intr-o capela improvizata, face minuni... totul graviteaza in jurul credintei, barbatul fiind considerat din cei din jur un preot mai aproape de Dumnezeu. Cu un mesaj simplist, insa plin de semnificatii, filmul m-a cucerit de-a dreptul!

 

Acum voi reveni la realitate si va trebui sa vizualizez si mult titratul film 4,3,2, daca tot e atat de in voga... mi s-a facut un dor insa de Hotel de Lux acum...

Garcea crestin?

Pe drumurile patriei mele dragi zaresc din ce in ce mai multi politisti de la circulatie. Acestia cica si-au supt burtile (ca doar au primit ordin de la Imparatul suprem) sau multi dintre supraponderali au fost schimbati, astfel ca pitoreasca uniforma sa nu sufere la capitolul imagistica. Toate bune pana aici... Mai gasim cate un sef de post mai plinut si cu cascheta trasa pe ceafa, cu o dacie amarasteana stickerita, ce se da in barci daca tot treci prin satul lui, dar astia au devenit deja exceptie. Tot prin tot felul de puncte de control se pot vedea acei politisti gonflabili ce au menirea de a-i face pe soferii grabiti sa reduca viteza (chipurile...). Pana acum ceva vreme am crezut ca gonflabilele erau puse pe acolo tocmai ca tolerabile consolari pentru saracii politisti, care, singuri la munca, sa nu se plictiseasca in orele multe de patrulare si de strans recolte radaristice personale. Observ de o vreme incoace ca garcistii nostri contribuabili au primit si politiste reale in dreapta, cu care defileaza acum mult mai motivat! Asta da egalitate! Miscarea feminista trebuie sa fie multumita... si satisfacuta! Sa fie oare biserica cea care a intervenit in tot acest algoritm? Cu siguranta ea a observat ca potentialele fantezii sexuale ale politistilor erau tot cu politisti (gonflabili), pentru ca nu am vazut vreo Eva politista gonflabila... Si cum pericolul gay risca sa creeze anarhie intr-un stat laic cu clerici duhovnici de cea mai inalta speta, s-a gasit solutia... Si atunci au scos pe strazi si femeile politist! Ce facem acum insa cu politistii gonflabili? Hai sa le facem si lor ceva politiste gonflabile, sa stea impreuna, ca sa para totul real!  Si mi-as dori de-acum sa-l vad pe politistul care ma opreste ca, inainte de mi se prezenta respectuos (ca doar e platit si din banii mei), isi face o cruce pioasa... pentru ca i-a pus Dumnezeu mana pe cascheta si are experiente reale acum in masina de serviciu... Doamne ajuta!

 

Pavarotti

"si iarasi va creste 'consumul' (scarbos termen..) de opere/prestatii ale persoanei dupa ce aceasta nu mai este, si iarasi ipocrizia mascheaza ignoranta sau dezinteresul de pana acum si devenim toti brusc mai buni, mai interesati, lacrimogeni... Doamne, daca am asimila adanc, la Timp, ce spune bunul prieten in superbul 'Am invatat...'

O.I.P. Pavarotti.."

 

acesta este un mesaj pe care l-am primit cu putin timp in urma si care m-a socat, deoarece trimiterea catre textul pe care l-am scris in seara mortii Maestrului Paler este evidenta... s-a mai dus o voce! nu stiu, cred ca trebuie sa-mi cumpar abac: Paler, Pittis, Pintea, Pavarotti... Cati de P mai urmeaza?