Kogaionon

Iron Maiden

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Tue, 05 Aug 2008 05:40:00 +0000

Somewhere... back... in time! Da, asta a fost! Chiar daca locatia a fost Romania, Bucuresti, stadion, britanicii m-au rupt! Nu a fost un concert, ci un show! Scena dementa, mascota lor pretutindeni misuna, un Bruce de o energie si un chef de vorba fantastice, un Steve al carui bass m-a omorat pe Rime Of The Ancient Mariner, un Dave si Smith ce migaleau continuu la chitarile lor (a mai fost unul pe acolo dar nu stiu cine-i) si un Nicko ascuns de scena si de catralioanele de tobe si cinele, care aruncau in aer totul. Faptul ca au cantat doar piese vechi a fost de vis, mai ales ca si publicul a fost la inaltime! De unde stateam eu, se vedeau cateva zeci de mii de maine ridicate in acelasi timp care savurau si adulau un sunet la limita perfectiunii! Number of The Beast m-a uns la suflet, se pare ca audienta a murit pe Fear Of The Dark... Ce mai, probabil cel mai frumos show Metalic din viata mea! Pacat ca la tribuna I, unde stateam eu, se simtea continuu ba un miros de urina ba unul de gaze de esapament... noroc ca m-am scos cu fumatul pasiv!

In rest, totul scump pentru un buzunar de Metalist modest, de la un pahar de apa minerala care costa 5 ron pana la tricouri cu IM care se vindeau la preturi astronomice. Dar lumea a plecat multumita, as indrazni sa spun ca fetele lor aratau ca dupa un orgasm continuu... nu ma intrebati cum adica, caci n-am avut aparatul foto la mine :-). Respect IRON MAIDEN, nu degeaba am crescut cu voi, 20 de ani si ceva de la momentele petrecute cu prietenii alaturi de vinilul Live After Death, a venit si momentul sa-i vad live in formula ideala (ma rog, si cu Paul ar fi fost frumos sa vad piesa IRON MAIDEN, dar na)). Si a meritat. Concertul din 96 de la Polivalenta, nu se mai pune, ca oricum Blaze ala a macelarit totul atunci.

Sunteti cei mai mari si tari din toata lumea! Sa mai aiba cineva curajul sa-i compare pe Maiden cu Judas... sau cu slagarele Metallica! Maiden rules!

Normalitate... redata...

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Thu, 05 Jun 2008 16:06:00 +0000

O zi importanta pentru istoria noastra... Maiestatea Sa, Regele Mihai, s-a intors la Castelul Peles... 18 ani de neocomunism ideologic au trebuit sa treaca pentru a intelege ca perioada autentic comunista (precedentii 42 de ani) a fost o mare pierdere de timp si un chin fara sens pentru parintii si bunicii nostri.

Si cat de sec a fost mediatizat evenimentul de astazi!

Uneori inca imi mai este rusine de prostia ignorantilor din jur...

Bine ai venit acasa, Maiestate!

O Seara Magica...

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Mon, 21 Apr 2008 05:15:00 +0000

A fost ARCANA... si a fost de vis.... de fapt, un vis de ani de zile transformat acum in realitate... pentru mine, a fost o seara magica... sper ca nu doar pentru mine... am vazut multa lume multumita, probabil n-am avut ochi sa vad si cealalta parte... Multumesc ARCANA, multumesc Peter... pentru ca existati... Si pentru ca mi-ati transformat Noaptea Floriilor in ceva Special...

Va veni si povestea celor trei zile cu ARCANA in Romania, dar peste cateva zile, pe www.kogaionon.com

Basarabia

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Thu, 27 Mar 2008 06:43:00 +0000

Astazi se implinesc 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu Tara Mama! Cata lume mai tine cont de asa ceva? Trag nadejde ca istoria propriului neam va deveni, incetul cu incetul, un reper de urmat in viata pentru cat mai multi dintre noi! Felicitari celor de la www.romanism.net!

O lacrima se prelinge insa pe cel putin un obraz... poate si de rusine... poate si de regret... poate si pt indiferenta din noi...

Arcana in concert

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Tue, 19 Feb 2008 08:01:00 +0000

Am crescut cu Arcana... am respirat Arcana... era puntea de legatura intre trupa mea preferata din toate timpurile, Dead Can Dance si universul Metal-Dark Wave in care gravitam in urma cu 15 ani. Mai mult, Peter era un impatimit al Metalelor, ca si astazi, de altfel. Ca si mine, de altfel. Insa, cu Arcana, atingea sublimul...

Respiram atat de mult Arcana, incat coperta din Kogaionon n0.3 a fost, de fapt, coperta albumului Arcana. In nr.4 am postat un interviu cu suedezii... Au urmat ani de schimbari, de albume interesante, ajungand acum la "Raspail", un album ce va aparea zilele acestea. Mai mult, vin si in Romania, la Brasov, pe 19 aprilie. Cu siguranta ca va fi o seara magica, cu siguranta ca Seara Floriilor va avea in acest an o alta dimensiune: Accoustic Medieval Ethereal Lyrical Dark Wave...

Cine nu a avut interesul de a asculta pana acum "Innocent Child", "Closure" sau "Through The Grey Horizon", o poate face accesand my space-ul trupei... Cine stie ce inseamna Arcana (ca trecut personal si poate chiar prezent), va trebui sa se asigure ca va fi in acea sala de teatru chiar de Florii... pt ca vor fi extrem de putine locuri... Vor veni toti 5 sa ne prezinte un show unic, intim, elegant, cu proiectii, lumanari, candelabre si multa atmosfera medievala... adica ARCANA!

www.myspace.com/peterbjargo

Nemuritorii

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Sat, 26 Jan 2008 16:24:00 +0000

Acum, cand marele artist Sergiu Nicolaescu se lasa pe mainile doftorilor dar si a sortii, am placerea sa revizionez (pt a cata oara?), pe Pro Cinema, un film de o valoare incomensurabila. Pe cat de simplu, pe atat de direct, de patrunzator, de razboinic. Cu un Phoenix pe fundal in mare forma, am reusit sa inteleg din nou, ca lupta romanilor nu a avut, nu are si nici nu cred ca va avea vreo legatura cu luptele/interesele altor popoare ce au incercat sa ne subjuge. In cazul de fata, turcii, austriecii si ungurii incercau sa le ia ghiavolilor lui Mihai lada cu aur... acestia, aparau, de fapt, steagul Unirii... iar cand speranta acestor razboinici palpaia doar spre Domnitorul tarii, acesta dovedeste, exact ca-n zilele noastre si nu numai, ca depinde de grupuri de interese... ce nu au legatura cu Tara...

Nobleta mesajului graviteaza insa, undeva, deasupra, departe de cotidian, de lumesc, de tot ceea ce respiram, mancam, adulmecam... si totul in jurul unui Simbolic Steag... iar distributia... ce distributie! Chiar mi-s mandru ca-s nascut pe aste meleaguri!!!!

Noblete... regala... normala

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Sat, 12 Jan 2008 21:02:00 +0000

...modestie, onestitate, dreptate, simplitate...

regina, rege, monarhie... regat, Romania...

excelent interviul de la TVR 1... o adevarata lectie de istorie moderna, de reflectie, de conciliere... si de SPERANTA...

probabil ca acum 3 ani nu as fi putut avea oportunitatea de a vedea intr-o sambata, la o ora de audienta incredibila, la televiunea nationala, cateva zeci de minute cu o adevarata Doamna, o Mama afectuoasa, o Sotie model, o adevarata Regina...

si mi-a placut... si m-am bucurat de naturaletea discutiei... iarasi am reusit sa evadez din zilnicul nor cenusiu ce duhneste a politicianism ieftin, compromis jenant si comportament ridicol...

"nu regret nimic"... "sunt sau nu sunt"... "eu sunt sotia unui rege"...

DEOSEBIT!

Mos Craciun

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Wed, 26 Dec 2007 18:22:00 +0000

Cel mai frumos cadou de aceste Sarbatori a fost emisiunea de pe Realitatea TV, cu Dan Puric (Robert Turcescu a fost mai mut ca nicicand, ceea ce a ridicat savoarea emisiunii). O adevarata oaza de inspiratie, o forma ireala de idealism "lumesc"... o forma deloc excentrica de a accepta realitatea prin virtualitate... "avem flori mari, frumoase, inalte... dar nu avem gradini... si nici gradinari"... Avem calea dar preferam stomacul...

tacere=atitudine, nu mutenie...

mai lat/mailat, mai mic... analogie intre perceptie si realitatea refuzata...

"am intrat in UE... ce parere aveti? La care rusul: Noi va asteptam..."

"cimitirele intelectualitilor umplute de mana comunistilor: simboluri ale demnitatii noastre bine pazite de lasitatea din noi..."

Frumos tare ne vorbeste acest Iluminat crestin despre Romania de astazi... si ne face sa ne rusinam de ceea ce suntem... in ignoranta noastra cotidiana! Fie ca Noul An sa ne calauzeasca spre o viata mai intensa si mai interogativa pentru fiecare din noi... mai ales ca vine un nou calup de alegeri de care depinde viitorul... Tarii. Si, da, avem nevoie de un Proiect coagulant!!!

Dan Puric: un geniu! Multumesc ca existi!

PS. Si ce umor inspirat: "imi cer scuze fata de termite pentru ca si eu sunt un puric..."

vijelia... trecatorilor... de ani

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Thu, 20 Dec 2007 14:03:00 +0000

...a venit si el, Viscolul, cel care blocheaza si ingheata totul...

Solstitiu fulminant va doresc!
La Multi Ani!

Niste tati... barfa?

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Fri, 23 Nov 2007 08:14:00 +0000

Am citit cu mare placere aricolul lui Andrei Manolescu din Dilema Veche de sapt aceasta. Conexiunea intre tata, mama, copil, educatie si aprecierea de catre parinti a invataturilor copiilor in public a avut parte de un sarm aparte printre randurile scrise. Chiar as putea spune ca am zambit mai mult decat m-as fi asteptat. Foarte frumos scris, foarte bine imortalizat, foarte inspirat evidentiat.
N-am inteles insa de ce a trebuit Andrei sa sublinieze ca acei parinti erau "de conditie medie, cu pregatire medie"... Probabil ca a dorit sa pregateasca cititorul de ceea ce urma sa insire acolo, adica de parerea misogina si discreditara a barbatului ce-si ponegreste nevasta intre "ai lui", la un pahar de vodca... ceva in genul lui Al Bundy. Sau poate ca nu! Imi amintesc de citatul care mi-a ridicat multe semne de intrebare in ultima perioada: "Daca urasti o persoana, urasti in ea ceva ce e si in tine. Ce nu e parte din noi, nu ne deranjeaza". Lasand la o parte subcutanatul desprins din gandirea mea despre mine si chiar despre acest post al meu, stau si ma intreb, retoric: Oare pe Andrei l-a deranjat acel comportament ieftin al omului de conditie medie? Si daca da, de ce? Oare citatul lui Herman Hesse ar putea face trimitere spre ceva anume? Sau diferenta intre cel care are un asemenea comportament limitat si cel care il doar constata, eventual il critica (ridica la fileu) intr-o "terapie de grup" elitista si intelectuala, este atat de importanta?
Una peste alta, nu m-am lamurit: a baut si el o vodca? Ca in carciuma a ajuns totusi... Hai noroc!

PS. Si inca ceva... Oare cum vorbesc sotiile intre ele despre neobositii lor barbati ? Imi inchipui deja stand confortabile pe fotoliile de asteptare de la saloanele de infrumusetare, suetand la o cafea aromata, mai degraba despre postasul ce cade in pragul usii... sau de instalatorul virtual din blogurile cautatoare de umplere a golurilor iluzorii... ma gandesc ca doamnele de "conditie medie" nu au parte de un climat atat de boem, ele dezvoltand teme pregnante pe la cozile din pietele agroalimentare... Offf, aristocratia asta subtire... Radio santul a fost, este si va fi sursa de inspiratie pentru toata lumea... Sa fie barfa definitia romanului? Sau nu numai a lui?

Cristian Nemescu-un mic geniu!

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Mon, 19 Nov 2007 17:43:00 +0000

Am vazut de curand "California Dreamin'"! Ma temeam ca involutia filmelor de dupa marea aglomeratie din decembrie nu ne va mai arata nimic mai grotesc dar si dureros cum au fost "Hotel de Lux" sau "Balanta". Si vorbesc aici de doua filme reper construite de 2 giganti incontestabili, Pita si Pintilie. Ei bine, am ramas consternat sa vad cum un tanar a incercat sa se exprime intr-un mod artistic si a reusit sa faca o mica capodopera. Eram convins ca filmul a luat nu stiu ce premiu doar pentru faptul ca acest Cristian Nemescu a murit intr-un accident stupid... Poate de aceea am si ignorat vizionarea lui. Acum, insa, dupa ce intreaga mea suflare s-a destins mai mult decat expresiv cu aceasta pelicula, pot spune cu mana pe inima ca Nemescu era un adevarat talent. Iar ca un negru pe plantatie, nu pot face remarci decat pe baza unui scenariu scris intr-o forma atat de realista, mixand extrem de simplu si inedit comportamentul romanesc cu fariseismul pragmatic dobandit din dominatia otomana si educatia sovietica. Cu un mesaj subcutanat de exceptie, filmul contureaza o satira apoteotica a romanului dintre milenii, cel care, intr-o Capalnita uitata de lume (acolo unde se pliaza harta), plin de mizerie morala acceptata si impartasita, unde totul se intampla doar ca altfel nu s-ar intampla, unde totul e cu susul in jos dar asa e la noi, unde valoarea nu exista insa se gasesc la tot pasul criterii valoroase de evidentiere a prostiei ipocritice, unde un turn Eiffel a la Hermes ne poate transcede intr-un Paris iluzoriu, transformat prin inelul lui Rumburak instantaneu intr-o Transilvanie plina de Draculite sexoase si deschise la orice pentru acei... pentru acei americani, asteptati de peste 50 de ani, sa vina sa ne salveze. Si cand toata lumea a uitat de ei, singurul mafiot local recunoscut de toti dar acceptat ca dictator intangibil aflam ca este obsedat de himerele trecutului, de promisiunile ca va fi bine, cand vor veni americanii, la sfarsitul razboiului... pe vremea cand era un pusti. O analogie perfecta, o legatura subliminala dementiala, ce eclipseaza complet, in cele din urma, hazul mioritic si plin de penibilitati stanjenitoare exprimate de un primar deplorabil, un sef de post mediocru sau o masa de tineri ratata ce nu-si avea sensul trairii decat raportandu-se la ieftinaciuni cotidiene. Ca e si putin erotism, ca e si un limbaj ceva mai agresiv, ca e si plin de faze haioase, da, pot spune ca gasesc de toate in acest film. Gasesc, in schimb, ceva ce m-a socat de-a dreptul: lipsa directiei... Si cum romanul nu poate sa o identifice, vine americanul, dupa 50 de ani de asteptari infernale (era frumos sa ne fi aratat si cativa batrani ce inca au privirea atintita spre cer spre acei parasutisti promisi acum juma de secol) care creeaza himera luptei pentru eliberare de sub dictatura unui sef de gara mai hot ca toti dar al dracului (am putea spune incapatanat, sau vertical raportat la legi)... si uite asa, vine Armand Assante, americanul cu mesaj gospel si ne lumineaza calea, ne asigura de intreaga lui sustinere si a poporului american... Iar romanul nostru, patriot in cuget si simtiri, dupa o portie de rachie simbolista, mai face o ingramadeala, mai omoara pe cineva si... asteapta... ce? Directia! Doar ca gara nu putea sa plece, asa ca a plecat trenul cu radarul pacifist, lasand in gara o amintire efemera si o palma deschisa, in care, in locul unui vis aspirational, a ramas un chip desenat inocent cu un pix obedient... Si sa-l vedeti pe Rica Valoare cum canta "Love Me Tender"! Delicios, trist, realist, dureros... ce mai, un film de o frumusete vanata, cu un Razvan Vasilescu impozant, o Maria Dinulescu mai mult decat expresiva si un Alex Margineanu parca dintr-o alta lume. Respect pentru acest film fara actiune, dar cu actiune in fiecare din noi, cu sens doar in propria-i paradigma...

Business Francofon

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Thu, 08 Nov 2007 16:13:00 +0000

Iarasi am fost la o conferinta... reusita, as putea spune... la fel de trendoasa, la fel de implicata, cu un colectiv de oameni de business, vreo 200 de persoane, mai din toate spectrele posibile ale unui anumit set de activitati. Hotel fitos, tinuta epatica, socializari charismatice, shareuri inspirate, schimburi/stoarceri de informatii, citiri disperate ale ecusoanelor infipte in piepturi (sacouri, bluzoane...)... pana la a intoarce capul ostentativ si a te impiedica... sau a alunca pe scarile spiralate si dominate de un parchet de stejar extrem de rapitor pentru privirea-mi... lcd-uri si plasme de jur imprejur, hostesse amabile si pline de zambete platite, oameni din presa ce incercau sa gaseasca tantarul ce le-ar putea aduce armasarul mult asteptat de prima pagina, prezentari somptuoase, pline de substrat si de profunzime stilistica, informatii la obiect dar si divagari frustrante. In acest Business univers am deslusit doua elemente ce mi-au placut mult:
-un expat ce s-a straduit sa ne tina intreaga lui prelegere in limba romana... si a facut-o cu o modestie de admirat!
-un "artist" al cuvintelor, ce ne-a aratat ca poti sa faci bani si din consultanta (training) inteligenta, fara a copia conceptele corporatiste ieftine intr-o prezentare copy-paste bombastica. In doar 5 slide-uri, unde erau afisate 5 citate ale unor mari oameni, ne-a vorbit o juma de ora liber despre cum este sa constientizezi unde te afli in aceasta lume... ceva de genul: daca excentricul iti vine sa-l exprimi, chiar cand mediul iti recomanda/impune sa n-o faci, tu fa-o! Si alte cateva secvente interesante si pline de seva umana. Chiar daca a folosit un pansament al cuvintelor (sau tocmai de aceea), acest tip a indus multora din sala unda aspirationala de a avea curaj... de a gandi... si de a privi intai individul si apoi jobul lui.... Macar pentru acea jumatate de ora... Ca odata cu masa de pranz s-a uitat totul... si am revenit de unde am plecat. A fost frumos... atunci....

Si un lucru haios: cand speakerii se exprimau in engleza, erau doar cativa ce nu solicitau casti pt tradus (poate unii si de rusine)... cand se vorbea in romana, doar expatii isi puneau castile pe urechi. Cand a venit un speaker si a vorbit in franceza, s-a produs marele soc: rumori, rasuciri de capete, glumite piperate, cozi la casti... si, in cele din urma, o traducatoare a decis sa salveze aparentele, traducand deschis fiecare vorba a respectivului mare sef.
Retoric sau nu, ma intrebam: unde naiba mai e francofonia noastra? E clar, am uitat-o acolo sus, pe Statuia Libertatii! Vendete, dom'le, americanismele-s baza amu! Go ahead, monsenior!

Liberalism

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Fri, 26 Oct 2007 06:31:00 +0000

Azi-noapte l-am vazut pe "antipaticul" Andrei Gheorghe mai mult decat simpatic. La emisiunea de pe Realitatea, am vazut o vedeta media ce a reusit, intr-un mod foarte iscusit, sa dea o definitie expresiva si transanta a liberalismului... ca gandire, ca mod de exprimare, ca pe o cale de urmat. Si mi-a placut sa vad cum neputinta colegului de partid de odinioara a fost drastic combatuta de Andrei. Incorsetat de ipocrizia ieftina si lasa a politicianului subjugat, tanarul pnl-ist ar fi vrut poate sa-i dea dreptate lui Gheorghe, dar neputinta l-a facut penibil. Pentru prima data am vazut si partea trista de a fi politician, de a nu fi liber, nici macar aspirational... Dar ce nu stia Andrei (oare chiar nu stia?) este ca monologul lui a zgandarit urechile tot acelor oameni care sunt ceva mai liberi... Ideea de a picheta TVR-ul sambata la 17.00 a avut, pentru mine, parte de o savoare simbolista curajoasa, ce trece cu mult peste posibilele conexiuni cu interese tehnice ale moderatorului. Intr-o lume in care oamenii liberi sunt numarati pe degete, Andrei Gheorghe mi-a trezit sentimentul pe care il aveam si in care credeam in facultate, ca in Romania mea/noastra draga se mai poate schimba ceva... Pacat ca a venit dimineata iar vraja noptii a disparut... Dar a fost o noapte frumoasa, cu luna plina, in jurul careia speranta gravita extrem de timid, insa exista!!! Si e mare lucru!

Contraste

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Sun, 21 Oct 2007 14:36:00 +0000

Ieri, mai toata ziua, am tuns iarba din gradina, la maneca scurta si cu mult vin in spate, pt hidratare... soare mult, placut, fara vant, verde viu de jur imprejur...
Dupa o noapte superploioasa, in dupa amiaza aceasta, am avut parte de prima bulgareala de dupa o vara caniculara ce parea ca nu se mai termina. Iar fiul meu, cu caciula pe ochi, plin de urme de bulgari pe haine, ma intreba bucuros: cand vine Mos Craciun? Iar eu, ce sa-i raspund? Ca n-are cum sa vina la o zi dupa ce tund iarba... cel putin nu in Bucovina mea... Si mai vine nenea Gore sa ne explice foarte electoral si carismatic cum e cu incalzirea globala... Totusi, in octombrie, zapada la ses? Ilogic, nu?

Acum totul e alb, ceru-i plumburiu, mirosul de iarna ma imbie la meditatie, gustul de visinata pluteste in aer, ziua sta sa adoarma... si ninge, si tot ninge... basm.... Asta da viata!

Intelepciune

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Fri, 19 Oct 2007 20:36:00 +0000

Incredibil... vad la stiri ca un bunic, de 83 de ani, face sase luni de parnaie doar pentru ca nu a vrut sa accepte sa cedeze un pamant pe care l-a pierdut in instanta! Oare nu ne este rusine? Nea Patriciu a cumparat pe nimic un business de stat falimentar/falimentat, pe care, dupa doar cativa ani, l-a facut eficient si performant, il vinde imediat la un pret ce ma face sa fiu mandru ca sunt roman, ca doar e companie romaneasca; doar ca statul nu primeste nici un leu impozit, deoarece ingineriile financiare au ocolit prostia ieftina pe care o face orice roman, in cazuri uzuale... sa-mi fie scarba, oare? Mi-e rusine pentru ca un octogenar a ajuns victima unui sistem logic, birocratic si fara sens... cel putin raportat la legile morale... unde esti tu, sfatul batranilor?

O alta lume.. oare?

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Mon, 15 Oct 2007 09:21:00 +0000

... a fost si sarbatoarea vinului! De data aceasta, am respirat-o intr-un alt colt al tarii, la Chisinau. E sau nu e colt, e tara asta sau alta tara, e tare interpretabil. Ma uitam la scena montata in centrul orasului, la dansatorii ce incalzeau privirile curiosilor, la muzica populara ce adrenaliza toata suflarea, la cei ce vorbeau in limba cunsocuta-mi, totul era autentic, romanesc! De ce naiba doresc comunistii sa vada altfel, sa injecteze manualele cu limba moldoveneasca... doar ei stiu! Ideea e ca mi-a placut mult ce am vazut acolo si voi merge din nou, cand voi avea ocazia. Desi sunt in urma cu peste 10 ani ca dezvoltare versus ceea ce e prin Romania (ce urat suna, deja am facut aceasta delimitare), in restaurantele lor serviciile sunt ireprosabile! Mancarea gustoasa si multa, coniac din abundenta, vin in loc de apa, ceai la loc de cinste, salate peste tot... si chiar zambete mai putin fariseatice ale ospatarilor primitori...

si flori, foarte multe flori... sa vezi sute de mp de spatii alocate florariilor, cu flori de o diversitate incredibila, ambalate si impachetate in cele mai inedite moduri... E clar ca e un cult pentru aceste flori. Traditia acolo e ca si barbatii sa dea flori barbatilor. Si pe langa aceste flori, cum sa nu mearga si o cupa de sampanie (Cricova) alaturi de o cutie de bomboane...

Desi gri-ul cotidian este marcant si obsedant mai la fiecare colt de strada, Romanii nostri de acolo fac fata cu mult stoicism si se uita confuzati la Patria Mama: ii lasam, nu-i lasam? Cineva mi-a spus ca acum copiii invata la istorie ca moldovenii au fost asupriti ba de romani, ba de turci, ba de rusi! E pacat sa auzi asa ceva!

Fara iesire la mare, cu un Tiraspol sfidator si de neinteles pentru un om civilizat, cu marea majoritate a tineretului plecat la munca in Europa, cu un grad de saracie vizibil, moldovenii continua sa traiasca, izolati, ajutati doar declarativ de cativa politicieni gornisti, in sucul propriu. Si va pot spune ca, pe cat de tristi si deprimanti par a fi, pe atat de traitori de viata sunt!

Contrastand iarasi, vedem pe strada femei foarte frumoase, si multe, imbracate divers (de la kitch pana la superelegant), foarte cochete, machiate, oglindite, expresive in priviri si deloc triste... Aglomeratia pe strazi e de nedescris, la semafoare trebuie sa fii atent ca pieton sa nu-ti primesti o anvelopa peste degetele de la picioare, cersatori comparabili cu cei de la noi (iarasi noi si ei), masini vechi, comuniste, ruginite, ce scot fum de parca ar lua foc, dar si ultimele tipuri de Bentley sau ML-uri, Toyote (Prado) la greu, troleibuze sinistre si... un troleibuz gol, ce facea turul "esplanadei", luminat din plin, radiind veselie printr-o muzica iesita din boxe, ornat cu baloane rosii si beculete stridente... si cu un mesaj clar scris pe el: "Te Iubesc, Iulia!"

Penibil sau nu, obositor sau fortat, acest troleibuz mi-a dovedit ca Romantismul in R.Moldova continua sa aiba forme atipice si anormale pentru un cetatean atat de civilizat ca noi toti, astia, care ne bucuram de curatenia budelor de la KFC/Mc si epatam trendos la orice forma de ecologie bucurenciana...
Back in time or...?

A avea controlu'

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Fri, 12 Oct 2007 07:18:00 +0000

Am recitit ceva ce am scris in urma cu vreo doi ani, intr-un editorial, desi nu obisnuiesc sa o fac.. doar ca mi-am amintit; asta, ca urmare a comentariului din postul precedent, cu Cel/Cea:

Observ ca mai toata lumea cauta acum sa conceapa topuri de albume anuale si alte clasamente infantile. Pentru ce naiba trebuie sa ne amagim in indulgente ieftine, doar de dragul unui reper destul de relativ, anul calendaristic? Hai sa fim sinceri cu noi iar topul preferintelor sa fie creat doar pe baza de feeling, actualizat si extins doar cand este nevoie si nu pe sisteme de referinte artificial create si fals prezentate! Nu stiu cum sunt altii, dar eu evit sa recitesc ceva ce am scris deoarece am tentatia de a modifica, de a schimba chiar fundamental ideea de ce? Pentru ca, pana la urma, totul e raportat la moment, la stare, la viata! Si cui ii ramane atunci sa dezvolte ceea ce urmeaza? Dar ce urmeaza: moartea, o noua viata, o alta etapa? Dar oare are importanta? Lumea cotidiana este supusa unei viteze de transformare ce tinde sa devina incontrolabila, totul trebuie sa aiba repere, date, cifre, localizari de ce? Pentru ca, in ignoranta noastra, ne place sa credem ca mai avem putin si preluam controlul! Controlul la ce? La himerele proiectate zilnic de acei vizionari (a se citi genii mondiale) pe acel perete din Republica platoniana, adica dinspre acel WallStreet dumnezeiesc spre fiecare umbra de pe acest glob pamantesc, spre orice ungher, ce este suspect si pasibil de consum, de miscare, de energie de viata! Si acest lucru inseamna, de fapt, un reper dependent de timp dar si de bagare in seama! Merita oare sa intram in acest joc, existent pretutindeni, care dezvolta dependenta, una placuta si multidimensionala? Oare refuzam sa ne conturam propriul nostru sistem de valori, riscand constient sa nu fim trendy, sa nu ne integram in societatea de consum cotidiana, care, sa fim sinceri, iti emana si induc deseori tentacule de siguranta? Chiar merita sa ne transformam inconstient in simpli mutanti, cu convingerea proprie si egoista ca ceea ce facem e doar ceva temporar, un act dintr-o sceneta din care putem sa iesim cand vrem sau cand vom putea vedea mai departe de aceste bariere intangibile? Poate ca da, poate ca da din pacate, se pare ca acesta este raspunsul!

Ecologica Romanie

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Thu, 11 Oct 2007 14:56:00 +0000

Tocmai m-am intors dintr-un periplu din tara... mi-e sila, mi-e scarba, mi-e rusine, mi-e lehamite de ce mizerie exista pe langa sosele! Eram pe Valea Oltului, intr-un peisaj mirific, iar pe dreapta si stanga soselei, plin de hartii, peturi, cutii de bere, tampoane... si toate astea "armonizand" dezastruos cu ruginiul frunzelor uscate de inca necazuta bruma... nu se poate asa ceva! Ne batem joc de tot ce ne inconjoara! Mai lipsea tablia cu "aici sunt banii dumneavoastra!". Iar la radio cativa politicieni imi(isi) explicau despre regulile de moralitate, despre demisiile de onoare si de eficienta Ministerului Agriculturii... Totul este mizerabil aici, totul e infect, totul e o minciuna continua... care pute dar pe care o adulmecam fariseatic falsand arome candide de parfurm de fitze dat peste transpiratia jilava si needucata... Sunt oripilat, de-a dreptul! Iar Oltul, mai scazut ca oricand in acest anotimp, continua sa mai aiba pe la coturi cateva pasari ratacite si debusolate de EUropenizarea noastra facuta cu Arcanul mileniului III... Tara frumoasa, oameni frumosi... da, da, da... Mai trebuia sa-mi apara in fata Bucurenci, tinandu-mi o lectie de ecologie inchipuita si cu Che Guevara pe piept... ca doar in Socialismul anilor 80 nu a fost asa ceva... nostalgii ieftine, transformate pentru asti' mai tineri in trendoase conduite... unde esti tu Tepes, doamne!

Cel/Cea/Cele/Cei

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Sat, 29 Sep 2007 07:34:00 +0000

Cine a spus ca romanii nu sunt ambitiosi s-au inselat amarnic! Doar deschideti televizoarele si dati pe orice post de-al nostru: CEL MAI lung colac secuiesc! CEA MAI lunga sarmaluta! CEL MAI mare gulas! CEA MAI lunga impletitura de ceapa!

Intram in Cartea recordurilor: cei mai obsedati de CEL MAI si CEA MAI! Probabil d'asta e plina Pipera si periferiile oraselor de CELE MAI mari si spatioase case si vile! Suntem CEI MAI tari! No c-am ajuns si numarul unu in lume!

Si noi inca n-am introdus in DEX noii termeni, reprezentativi pentru neamul romanesc: ceamai, celmai, celemai si ceimai! Haidibai....

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Fri, 28 Sep 2007 05:49:00 +0000

Aveam si eu un mit din showbiz: o femeie nedezbracata... cu fustita tot timpul peste genunchi, cu decolteu discret, cu privire decenta si gestica eleganta, frumoasa rau si pedanta din cale afara. Pana ieri eram in stare sa pun pariu ca asa va ramane. Doar ca aseara am vazut-o la televizor mult mai dezvaluita, nu pornografic, nu sexos, ci doar putin erotic. A pozat si ea in nu stiu ce revista trendy. Stia ce stia nenea Adam... Rai-ul fara Eva (n)-ar fi existat... marul e de vina! Of, doamna Oana Cuzino... tot frumoasa ramaneti!

De la Tita la Doichita

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Sun, 23 Sep 2007 11:28:00 +0000

Nu mai pot sa vad un film, nu-mi tihneste o stire, totul se invarte in jurul pensiilor private! O fi boom mare, o fi o piata virgina, dar mai lasati-ma cu injectarea asta tumultuoasa de reclame! De la AIG si ING pana la Interamerican, Allianz sau BCR, toate aceste spoturi au inceput deja sa-mi iasa pe urechi, pe nas, pe gura! M-oi pensiona la ce privata vreti voi, numai lasati-ma sa-mi respire mintea!

Am renuntat la TV si am iesit in curte, sa beau un pocal de vin in tihna. Doar ca vecina, foarte amabila, de peste gard: ti-ai facut pensia privata? Pacat ca noi nu mai putem beneficia, desi tare ne-am dori! Si uite asa, inca un weekend graviteaza in jurul altor dimensiuni decat pe cele dorite.

Sa va mai spun ca maine, la job, vor veni iarasi colegii mei (deveniti deja experti in consiliere ) sa ma intrebe daca m-am decis, daca am ales... A propos, voi la ce Doichita va pensionati?

simbolistica?

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Sat, 22 Sep 2007 07:35:00 +0000

Sunt dinamovist si ar trebui sa-mi fie rusine acum, dupa o perioada deloc fasta pentru echipa de fotbal. Cineva care ma tot tachineaza, parafrazeaza un text din imnul lui Dinamo, spunandu-mi sec: "esti dinamovist", esti trist". Se prea poate, ca nici cu muzica nu sunt departe de acest feeling. Sunt insa mandru de acest club, mai ales ca acum trei zile mi s-a aratat o noua dovada.

Undeva, intr-un peisaj de vis, pe malul lacului, intre nuci si meri roditori, inconjurat de padurea de la Snagov, am participat la o lansare pompoasa, corporatista, plina de aura de business, reusita, pot spune eu. Ce m-a miscat insa? Modestia unei legende dinamoviste inca in viata! Invitat special a fost Ivan Patzaichin, care a vorbit celor peste 300 de oameni despre a fi numarul 1. O simplitate rapitoare, un mesaj curat si sincer de cea mai rafinata aroma, o savoara de castigator ne(in)definibila lumii cotidiene... Si da, am fost mandru ca acest om ma reprezinta! Cine nu stie istoria acestui om, cine nu stie cum, cu pagaia rupta, in timpul unui concurs, nu a capitulat, impresionand un intreg juriu si apoi o lume intreaga, cititi cartea "Pagaia de aur"! Nu veti gasi acolo nici intelectualisme inaltatoare, nici frustrari metafizice, nici exprimari poetice snoabe si pline de citate din ilustri ganditori! Este o carte despre simplitate, despre determinare, despre a fi castigator! Fariseatic sau nu, cele 10 minute petrecute impreuna cu Ivan au fost cele mai aplaudate de toti cei de acolo, gandindu-ma apoi ce greu este sa fii simplu, sa fii normal, sa fii tu insuti!

Nu mult dupa ce m-am intors acasa, am vazut la TV o noua tornada jijiadica, de data asta blasfemeitorul unei credinte ce acum 2000 de ani poate dovedise ca e pura, balacarea incredibil un alt simbol si o alta legenda vie a Romaniei: Hagi! Mi-e sila!!! Mi-e scarba!!! Mi-e rusine!!! Un popor de curve, asta suntem! Ne uitam in istoria noastra recenta (macar ultima suta de ani), avem exemple multiple... ne uitam in prezent, abunda intreaga paleta a vietuitoarelor... iar reperele noastre, simbolurile noastre, sunt calcate in picioare la noi si idolatrizate afara!

Citeam anul trecut intr-o carte ceva pe cat de simplu, pe atat de sugestiv: la nordici, de ex, reperele legendelor se extrag din luptatori. La noi, elementul national cu care ne identificam este Pacala.. cel putin cu el incepem... si cu povestile lui Creanga... si cu prima poezie rostita: catelus cu parul cret. Ce face el? Fura rata din cotet. Si ma intorc la Creanga. Ce facea Nica? Mergea la furat cirese. Si sa ne intoarcem la Pacala. Cine era? Un tip descurcaret care fura de la furaciosii din sat. De unde sa ne inspiram, de unde sa ne extragem seva? Ne pierdem in detalii siropoase, ignoram simplitatea si complicam lucrurile evidente.

Cine e Becali? Un personaj istet care ne fura viata, ne fura speranta, ne fura identitatea! Dar nu, acum trei seri, Ivan Patzaichin nu mi-a furat nimic! Mi-a daruit increderea ca inca mai pot alege! Ce ar trebui sa simta acum un stelist? Sa fie mandru ca e stelist, sa fie mandru ca un fotbalist ca Hagi a incercat si ca antrenor sa faca ceea ce a reusit ca jucator! Si cum ar trebui sa ne simtim noi toti, ca romani? Sa ne fie rusine ca mai putem aprecia acte caritabile donate de un lider de opinie periculos ce crede ca astfel poate sa-si spele pacatele proprii si va gasi cheia spre Rai... poate Raiul propriu...

"Despre Comunism, cu mediocritate"

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Sat, 22 Sep 2007 05:35:00 +0000

Imi plac ideile lui Cezar Paul Badescu. Imi place cum scrie el in Dilema Veche si voi incerca cat de curand sa-i citesc si cartile. Doar ca uneori priveste lucrurile prea contondent, prea radical. Citesc in noul numar din Dilema Veche despre un film ce a fost difuzat duminica trecuta pe B1 TV, " Divort ... din dragoste". Inteleg ca lui Cezar nu i-a placut filmul, ca e "absolut jenant", e mediocru... Cum eu iarasi nu pot fi un "dadaist" convins si antrenat deja dupa contre potentate si pline de zambete subcutanate din postul de pe al lui blog, "O dovada de neam prost", vin iarasi pe invers si spun ca acest film a fost o reala desfatare pentru acea duminica, cel putin pentru mine. Horatiu Malaele a jucat demential iar Emilia Popescu a fost mai naturala ca nicicand... Chiar daca evoca cinismul si gri-ul anilor comunismului, filmul lui Andrei Blaier este de o simplitate covarsitoare, reusind o satira seaca dar reala, blitzand cateva situatii de zi cu zi, incredibile acum, poate pentru majoritatea celor mai tineri. Nu stiu de ce nu i-a placut, probabil ca e scarbit de toate aceste filme cu liantul spre comunism (vezi pe blogul lui si o intreaga discutie despre ultimul film al lui Cristian Mungiu). Ce pot eu insa sa va spun? "Divort... din dragoste" este un film pe felia mea, pe care l-am vazut pana acum de vreo cinci ori in 15 ani, este facut imediat dupa '89 si care, cu o distributie de exceptie, nu are cum sa nu te faca sa zambesti (Maestru Dinica este al naibii de natural, Dorina Lazar ne arata ce bine era pe vremuri pentru unii, pana si Magda Catone e haiosa rau... chit ca acum fuge zilnic dupa petele de Bonux)... pentru unii zambetul poate sa fie amar, pentru altii, doar un simplu zambet. Bine ca au trecut acele vremuri, bine ca acum putem sa decantam raul de bun, insa nu trebuie niciodata sa le uitam. Si ca sa inchid "recenzia" articolului scris de Cezar (de altfel ii citesc aproape zilnic blogul si de aceea i-am facut si legatura de pe blogul meu spre el), exagereaza si la faza cu "Memorialul Durerii"... Daca ar fi avut intentia sa intrebe macar o persoana ce a trecut prin acele inchisori ce parere are despre acest serial, ar fi putut afla ca vedem acolo varianta "light" a unei grave erori istorice ce a marcat Romania timp de 45 de ani. Din pacate, acea persoana la care am tinut imens, nu mai este... si nu m-am gandit niciodata daca cele traite atunci erau povestite mediocru. Intre a nu face nimic si a face ceva mediocru, prefer a doua varianta. Mai ales ca 45 de ani de comunism au fost "evocati", din pacate, in prea putine filme si documentare, majoritatea fiind stresante, plictisitoare sau mediocre. Dar, draga Cezar, ai vazut tu ca Oscarurile luminoase si pline de arta cinefila sa fi premiat multe filme despre tragedia oamenilor din Est ? Sau macar sa se contureze un procent palpabil versus filmele despre Holocaust? Poate ca atat putem, atat facem... e bine totusi ca cineva incerca sa faca ceva... chiar daca "intelectual" standardele sunt la limita cea mai de jos... Sa fi vorbit doar nostalgia din mine?

Te bloguiesc... si sincer si vesnic!!!

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Thu, 20 Sep 2007 13:38:00 +0000

Dupa vreo luna si ceva de bloguire intensiva, m-a cuprins rutinata senzatie de saturatie... imi amintesc ca in urma cu vreo 15 ani, muream de extaz in iubitul internet cafee dupa linkuire exacerbata, site-urile fiind cel mai de ajutor instrument in a-mi descoperi iubita muzica. Cum naiba sa nu fie asa, caci pana atunci informatiile le primeam doar prin reviste cumparate de afara sau din unele copiate de la prieteni. Dar mi-a trecut, reusind sa decantez dupa o perioada buna dependenta de folosire. Era o reala nerabdare sa ma uit la cutia postala sa vad daca mi-a venit sau nu revista. In paralel, bucuria cutiei postale a existat si inca se mai mentine pentru a primi plicuri cu materiale audio de prin toata lumea...

Asadar, intai a fost hartia, apoi site-ul, acum blog-ul. Sau mai rau, intai a fost caseta (nu ma duc mai in spate la vinil sau banda), apoi CD-ul si acum accesul la muzica direct de pe internet! Tinde sa dispara pana si bucuria postasului zarit cu tolba plina de plicuri...

Revenind la blog, fiind un novice in d'astea si impins de al meu prieten webdesigner spre a face asa ceva (ca asa cade bine, dom'le), m-am trezit deja intr-o lume virtuala in care nu ma regasesc. Ma trezesc dimineata... scriu pe blog, beau o cafea sau un ceai bun... scriu pe blog; ma duc la un film sau la un spectacol... scriu pe blog; am angoase si obsesii netratate... scriu pe blog; nu sunt bagat in seama, vreau sa impresionez cu vreo retorica inspirata... scriu pe blog; sau daca nu pe al meu, relationez pe ale altora! Toti suntem scriitori, toti vrem sa comunicam cat mai transparent dar inchisi in cutii intunecate.

Repet, m-am straduit sa tin pasul cu astea, am incercat sa descopar si chestii atractive, dar mizeriile si banalitatile pe care le-am tot citit in tot acest timp ma fac sa uit chiar de cele cateva subiecte interesante scrise iscusit de cativa bloggeri. Nu inteleg de ce scriu acestia cu atat aplomb, nu inteleg de ce am scris si eu atatea... si o fac chiar acum! De fapt, nu inteleg de ce daca tot scrii ceva, trebuie sa primesti feedback in public? Ne dezbracam virtual tocmai pentru a deveni mai indepartati de tot ceea ce ne inconjoara? Castigam ceva din aceasta indeletnicire? De fapt, ce facem? Nu mai citim o carte buna (sau daca o citim trebuie neaparat sa aflam ce cred si prietenii despre ea... eventual noii/viitorii prieteni, ca acolo ar putea fi targetul), ci parcurgem texte subiective, ne facem prieteni de blog, ne dam cu parerea despre tot ce-a aparut si tot ce-a murit... in speranta ca poate cat mai multi ni se vor alatura... alatura totusi la ce? Vom face o mare familie elitista... ne vom globaliza din Arctica si pana-n Antarctica! Devenim nelimitati, highlanderi!!!!! Nu m-ar deranja daca cineva ar afirma ca bloggerii sunt frustratii/incastratii mileniului trei! Sau "cautatorii de aur" ai unei noi lumi, din ce in ce mai dezumanizata, mai plina de arome si substitute formale, sintetice, fara naturalete, doar cu simulari perfecte si amagiri prelucrate?

Si uite asa mai imi cumpar o aripioara clonata de la fastfoodul modernist, plin de tavane false si spoturi luminoase! Un loc propice pentru o intalnire cu vreun prieten/prietena de blog... eventual cu vreun tapet in spate plin de brazi si piscuri seducator colorate! "De parca ar fi naturale"... si-mi potolesc acum setea cu un Coke acidulat de ale modernismului tehnologii...si in naivitatea mea, inca ii caut zambetul decimat al actorului ce mi-a marcat timida parte romantica a existentei mele, undeva la baza unui avion in noapte... intr-un oras uitat de lume...

Prietene Humphrey, sa stii ca acum oamenii nu se mai iubesc, se bloguiesc! Oriunde te-ai afla...

filme

noreply@blogger.com (Kogaionon) — Sat, 15 Sep 2007 06:04:00 +0000

A venit toamna, dar ruginiul dement nu se zareste inca nici macar la baza piscurilor noastre dragi... intr-o asemenea atmosfera tranzitorie, ceva filme au fost binevenite de a fi vizualizate. Nu neaparat le recomand, dar daca tot e blog si mai fiecare blogger isi posteaza public toate frustrarile si orgasmele avute cu o seara sau mai multe inainte, de ce sa nu o fac si eu acum, mai ales ca poate, in cateva cazuri, merita.

1. Inland Empire: ultimul film al lui David Lynch m-a facut sa inteleg ca senzatia mea (ma incapatanam sa cred ca ar fi chiar convingere) ca sunt fan Lynch era falsa. Dupa cateva filme de o savoare fantastica, americanul ne prezinta acum o Laura Dearn mai mult decat introspectiva si complicata, ce, alergand prin culuarele opace ale mintii proprii (de fapt ale regizorului), incearca sa-si gaseasca diverse raspunsuri, amestecate teatral si cu rolul de actrita intr-un scenariu imposibil. Este, pentru prima data cand ma declar invins de Lynch. Accept Omul Elefant, tolerez Eraserhead, ignor Dune, iubesc Suflet Salbatic, ador Catifea Albastra, crescut cu Twin Peacks, fascinat de Autostrada Pierduta, socat de The Straight Story, luminat de Mulholland Drive... si intunecat de Inland Empire, denumire ce are la baza un nume de orasel al sotului actritei principale. Cat e mister, cat e angoasa, cat e sau va fi continuare obsesie, doar nea Lynch stie... si de urmarit si modul lui de a-si promova filmul, la fel de neconventional, reperele fiind pe undeva intre... branza si vaca...

2. Rapirea Mireselor: un documentar captivant, despre traditii brutale din Kirgistan, undeva la granita Rusiei si China... Barbatul merge la vanat femeia, o vede pe strada, ii place, isi strange "haita" de prieteni, o fura si apoi se casatoreste cu ea, negociind cica si cu familia.. dar fata e la el in captivitate pe toata durata acestor discutii. Exact ca in jungla... Incredibil!

3. Mar Adentro (Marea Dinlauntru): un film fara actiune, fara dinamica (in aparenta), de o tristete remarcabila si de un dramatism incredibil! "Inveti sa plangi razand..." A trai este un drept si nu o obligatie... poate cel mai frumos film pe care l-am vazut in acest an! Sa vrei sa mori de 26 de ani si sa nu poti! Alejandro Amenabar a reusit sa faca un film exceptional, cu un soundtrack emotional foarte inspirat ales!

4. Ostrov: un film rusesc inexpresiv, insa al naibii de profund si cu multe pilde... un barbat, dupa o experienta marcanta pentru el, se retrage pe un ostrov (o insula), unde, intr-o capela improvizata, face minuni... totul graviteaza in jurul credintei, barbatul fiind considerat din cei din jur un preot mai aproape de Dumnezeu. Cu un mesaj simplist, insa plin de semnificatii, filmul m-a cucerit de-a dreptul!

Acum voi reveni la realitate si va trebui sa vizualizez si mult titratul film 4,3,2, daca tot e atat de in voga... mi s-a facut un dor insa de Hotel de Lux acum...