111213: Un papion indivizibil

 •  Adaugat in: Articole Kogaionon

111213: Un papion indivizibil

Asadar, am ajuns si la ziua unica in lume: 11.12.13… dar si la varsta pe care imi vine greu sa cred ca o am. Pe de alta parte, ma amagesc, sau nu, ca 43 este chiar un numar indivizibil, deci anul pe care il voi purta pe umeri si pe picioare va fi unul in care nu voi putea fi impartit sau divizat (1 si 43 sunt by default), heh.

E si asta un mod de a te face sa nu vezi cum trece timpul sau sa te bucuri ca nu treci prin viata ca gasca pe uscat… Ma rog, detalii… Intelepciuni neofolkiste… sau gotice… sau metaliste… sau dark… sau ce-or fi ele.

In seara asta ma voi imbraca pentru prima data in smoking si cu papion. Nici la nunta mea nu am fost asa, doar ca acum am o obligatie de serviciu pe care nu am cum sa o refuz (de parca aia cu nunta o puteam refuza, mai ales cand traditiile astea lumesti trebuie obligatoriu respectate), asa ca, in cateva ore, imbracat ca ginerica, numai bun de socializare, pregatit de a sta si eu sub lumina reflectoarelor. E un sentiment tare naspa sa vad cum de ziua mea sunt departe de cei dragi, sunt departe de tot ceea ce iubesc: munte, natura, rustic, lejeritate totala, simplitate, muzica, lectura. Este, daca vreti, opusul: aglomeratie, urban, formal, corporatism, dresscode, protocolar… mda. Iau insa partea buna: de ziua mea, la 43 ani, m-am respectat si eu pe mine, imbracandu-ma ca un domn.

Doru. Domnu’ Doru.

Culmea e ca, la cateva strazi departare, in acelasi timp, Jarboe va canta in Control Club. Si mi-ar fi placut sa fiu mai degraba acolo, decat la sindrofia asta… in conditiile in care nu puteam fi acum la mine in zona, in nordul tarii… Dar nu ma pot imparti si nici nu ar fi sanatos.

Ma rog, ia sa-mi scot de la naftalina cutia cu amintirile prafuite despre ziua mea de nastere, ca si-asa am ceva timp liber pe care mi l-as putea petrece cu mine… dar si cu voi, daca aveti chef si vedeti rostul.

Cand eram mic (din ce imi mai amintesc), ziua de nastere suna cumva cam sec: ma intalneam cu 1-2 prieteni/colegi, pret de 2-3 ore, dupa care aveam de facut teme, de pregatit pentru scoala.. In schimb, ai mei aniversau tot timpul faptul ca mezinul familiei a mai implinit un an: cu vecinii, prietenii sau colegii de serviciu. Si imi amintesc ca pe la 7 ani aveam breton, purtam la ocazii papion si pantofi cu lac… eventual mai spuneam in fata invitatilor alor mei cate o poezie sau un cantec patriotic… mda, vremuri de demult apuse… seci cumva, dar cu o aroma faina… era aroma trairii mele, de la juniorat pana spre adolescent.

Cand am trecut la liceu, am devenit smecher, cu tupeu, tanar si inflacarat, deja puneam de chindii, cu bautura si fumat pe NV, rockoteci (eram la liceul de mate-fizica si acolo daca nu ascultai ACDC, Metallica sau Iron Maiden nu existai), dansuri si alte dezmaturi la nivel de varsta. Zilele de nastere aveau mult mai multa dinamica si nebunie, dar tot sub tutela parintilor (parca o vad pe maica-mea cum baga ceasul pe usa de la sufragerie, dar nu baga si capul, sa nu vada orgiile noastre adolescentine… din asta deduceam ca e tarziu, ca e trecut de miezul noptii si ca ori trebuia sa dam muzica mai incet din magnetofonul care duduia la greu, ori ca era timpul sa terminam petrecerea).

Imi amintesc ca, de ziua mea, cand eram in armata (proaspat tilicar), taica meu s-a dat peste cap sa-mi obtina permisie. Si a reusit-o. Mai mult, imediat dupa asta, ma mutase la Ploiesti (din infernala Baneasa) la scoala de soferi… pilos, ce mai… Ciudat e ca doar la cateva zile dupa, fostul meu coleg de pat din Baneasa (cum suna asta, heh), adica cel care dormea deasupra mea  (na ca tot aiurea suna), mai bine spus cel care dormea pe patul de deasupra mea (ca doar asa era in armata, in acele timpuri), a fost trimis in misiune la Campina parca (incepuse deja Revolutia sau aglomeratia din decembrie 89) si… nu s-a mai intors. Am aflat asta la cateva zile dupa, printr-o scrisoare de la un alt coleg, care fusese si el acolo dar a scapat. Mda… Prin tranzitivitate stangace mi-am spus atunci (si continui sa mi-o spun si acum), ca am fost norocos… atunci dar si acum, heh.

In fine, hai ca ajung sa imi repovestesc si alte chestii care nu au legatura cu ziua mea… dar na, mi-a venit, hai sa o scriu… pai m-am facut manga in noaptea de revelion stand planton (sau de planton, habar n-am cum e corect) afara, la poarta cazarmei (unitate militara care se afla pe strada de langa biroul meu actual, culmea coincidentei),cu arma in mana, aparand patria… aparand un rahat, de fapt… si mai treceau oamenii pe strada (tineri, tinere) se uitau catre mine si-mi strigau ce era la moda atunci: “armata e cu noi”… iar pe fundal, de la toate balcoanele canta nonstop “lambada”, de parca ala a fost imnul revolutiei… evident ca oamenilor de pe strada li se facusera mila de mine (eram, pana la urma, un pustan de 19 ani care isi sarbatorise ziua de nastere doar cu cateva zile in urma acasa, la Suceava, dar revin imediat si cu ideea asta, ca despre asta incepusem sa scriu) si care statea ca paparuda in frig cu o arma in maini,  fara munitie, planton schimbul 1 (adica de la 9 la 12 pm, exact cel mai aiurea schimb, dar ce sa-i faci cand bucovineanul e tare in clanta si se pune pe naspa cu superiorul, exact in seara de revelion)… astfel ca trecatorii mi-au dat prin gratiile portii sa gust si eu cate 1-2 licori, sa simt si eu “liberarea” de peste gard, ca vine si la mine Anul Nou. Si au aparut si vreo 2 fete care strigau la misto “Hai Liberare”, facand caterinca de mine, ca-s ca o pastaie in kaki iar adevaratii soldati au tinuta albastra, de militieni… apoi au bagat a doua varianta: ca eu is din ala care am tras in populatie, ca am omorat oameni nevinovati, ca am aparat pe teroristii aia mascati, adusi de prin tari exotice sau USLA-isti instruiti sa omoare fara remuscare. Si eu, cu spaima cat casa in acele vremuri. Poate voi povesti candva cum aparam eu Casa Alba din Ploiesti, la revolutie, pe platou, afara, cu inca un camarad de armata, cu armele in maini, dar fara munitie, ca nu eram de la MAN… iar ceilalti faceau caterinca la geamurile cladirii, trageau cu mitralierele spre stele (ei aveau munitie), stand la caldurica, cu alcool la greu si cu restul revolutionarilor care tocmai realizau ca pot fi lideri… liderii lui Bachus. Bine, si daca aveam munitie, ce dracu sa fac cu ea? Imi strigau ei de pe geam si imi spuneau sa ochesc spre elicopterele teroristilor care vin sa arunce in aer rafinariile de la Brazi… si ca daca ochesc spre ele, poate ii intimidez si pleaca… mdea. Evident ca nu a fost nimic, nu a venit nimeni, s-a tras in nestire, aiurea… mdea.

Cred ca de atunci nu am mai pretuit niciodata Revelionul… mi se pare si acum aiurea sa ma pregatesc de asa ceva, e complet artificial… bucuria lunii decembrie insemna, la acea vreme, ziua mea, zapada si ninsoarea pe care o priveam pe furis din camera mea, prin geamul care tot timpul se incapatana sa permita sa se astearna  generos stratul de nea) si sarbatorile de iarna, unde ma puteam da cu sania lejer (ca venea in fiecare an in acea perioada vacanta, ce miracol!!!!) sau strangeam ceva banuti cu colindele si plugusorul… si venea Mos Gerila… adica primeam cadouri! Spectaculos… Astazi inseamna tot cam acelasi lucru, doar ca nu mai pretuiesc ideea de a primi cadouri ci mai degraba sa ofer cadouri… un Mos Craciun avangardist, hohoho…

In fine, sa revin la faza cu plantonul (sau de garda)… se facuse miezul noptii, chiar trecuse, intrasem in anul de gratie 1990 si, intr-un tarziu, a venit schimbarea garzii care… nu ma mai gasea, nu raspundeam la semnalele de recunoastere, la parola, la nimic… nu eram in post, parasisem postul… asta era grav de tot. Batalionul disciplinar ma manca! Cei din garda de schimb gasesc, totusi, in zapada, pusca mea… eu, la vreo 10 m mai incolo, tolanit pe spate in zapada, beat mort! Nici acum nu imi amintesc daca restul noptii am petrecut-o la carcera sau in infirmerie… Am fost studiu de caz, am fost umilit, certat, bad guy pentru o buna perioada de timp. Atunci mi-am dat seama ca poti sa fii manga si sa ti se rupa filmul complet, sa nu ai habar de nimic, totul sa afli de la altii… pfff, ce patriot revolutionar am fost eu in acele vremuri tulburi!

Mda, vad ca ma bag in tot felul de idei, deschid o gramada de paranteze si nu mai sunt in stare sa le inchid... ce naiba sa fac daca m-am decis ca ziua mea sa o prind treaz (adica sa clipesc) inca de la 0:00, asa ca pana pe la 4 dimineata am stat intr-un pub cu colegii… si nu am stat, de fapt… adica sunt usor mahmur, mai bine spus cetateanul turmentat de 43 de ierni, plin cu de toate si inconjurat de frumosul din fiecare din cei ce vor sa ofere neconditonat… dar indivizibil clar, heh!

Asadar, sa ma intorc la ziua mea din perioada armatei: tare naspa sentiment, sa stiu ca am parcurs doar 2 luni jumatate dar mai aveam inca un an si ceva, ca poate la urmatoarea mea zi de nastere voi fi mai putin speriat si debusolat, caci voi fi veteran (era ceea ce imi doream cel mai mult atunci), deja cu gandul la liberare… Tare gri perioada asta cu armata, timp pierdut o gramada, fara nici un coleg sau cunoscut (aproape toti colegii mei erau deja la TR, ca intrasera la facultate, eu nu….  ajunsesem la trupe, cu de aia carora nu le placea scoala si nici sa citeasca prea mult… cat despre muzica, pffff)… mi-am furat-o atunci foarte tare pentru aroganta mea, ingamfarea mea, statutul meu de vedeta (mare fotbalist, smecher dansator, fumator neprins de profesori, rezistent la alcool fata de ceilalti, imbarligator si textier autodidact la greu cu fetele, pontos pana la chici -asta mi-o spun acum- si tot asa…). Si ce sentiment tampit sa stiu ca am ajuns in permisie 2 zile, sa stau acasa lepadat de hainele alea kaki si de bocancii aia in care, oricate perechi de sosete imi puneam, degetele imi erau degerate tot timpul. Am avut o zi de nastere tare sinistra, bucuros ca sunt acasa, cu cei dragi dar obsedat si asuprit mental de faptul ca trebuie sa ma reimbrac cu acele faine si sa ma duc la unitate. Aveam totusi o supapa interioara, ascunsa in catunul sufletului meu, bucurandu-ma ca nu voi mai merge in Baneasa ci in Ploiesti, intr-o grupa pentru scoala de soferi, deci exista o speranta… palida, ce-i drept ,dar era. Ce s-a intamplat acolo, poate intr-o povestire din anii urmatori. Poate la 44, sau la 55, sau 66… sau tot asa, heh.

Dupa armata a urmat o perioada de vis, in sensul ca puteam sa-mi fac de cap fara constrangeri majore… nu trebuia sa mai justific acasa unde ma duc, cat stau, cu cine merg si alte bla-bla-uri parintesti... plus ca nu mai trebuia sa inventez tampenii ca sa primesc bani, sa am si eu banul meu de buzunar!

Evident ca ai mei insistau sa stie dar eu intrasem in rebeliunea varstei, aproape tot ce ziceau ai mei imi suna demodat, babesc, anacronic, complet in afara noului meu crieteriu de valori, constituit pe fundamentul independentei. Plus faptul ca eram scula pe bascula, om cu armata facuta, armata aianadevarata (noroc cu revolutia ca s-a scurtat si perioada doar la 1 an), eram liber, eram pe cai mari, intr-o nava care zbura pe orbite pe care nimeni nu le putea macar vedea.. . d-apai sa le si priceapa… Scapasem de umilintele psihice si de prostia din armata, trebuia sa revin dar si mai si, la vremurile de cand ma vedeam mare personalitate… Eram intr-o oglinda sparta, de fapt… dar ce mai contau cateva cioburi! Oricum, erau ale mele vremuri. Punct!

Aveam conflicte majore cu parintii mei pe subiecte politice (ca atunci toata lumea facea politica si daca cineva nu era de acord cu mine e clar ca inca gandea comunist), ma facusem taximetrist si castigam de-mi permiteam in fiecarea seara sa stau in restaurant… Eram baiat de baiat! Tata insa insista sa urmez o facultate, ca asa e normal pentru viitorul meu. Ce-i drept, aveam si eu un mic complex ca nu sunt student (fata de cam toti colegii mei, care, normal ca au fost si ramaneau super tocilari si limitati, lasa-i incolo ca se poate si fara facultate) dar vroiam sa o rezolv si pe asta, mai ales ca se zvonea ca vor aparea universitatile particulare si, daca ai bani, devii si absolvent de studii superioare. Eram ghidat de o vorba: eu pot fi ca tine, tu, niciodata ca mine! Ale tineretii valuri cu nabadai!

Tata, om de la tara, simplu, cu frica de Tatuca Stalin dar oricand recunoscator ca sistemul comunist l-a scos din saracie si l-a facut om important, chiar generos si respectat de cei din jur prin propria-i modestie (desi mandru pana la autolauda cand se imbraca in haina lui militara, mult iubitul veston cu epoleti, stele si medalii), continua sa ma frece la cap sa dau la faculte, ma trimitea la meditatii, mare chin din partea lui (si a mamei, doar ca ea era mama… si mama e mama, daca intelegeti ce vreau sa spun… ea ma certa, ea ma pocnea, ea ma pupa, ea insemna cumva totul). Desi o priveam pe mama ca pe o victima care s-a sacrificat pentru binele copiilor ei, fiind nevoita sa-l urmeze pe tata peste tot, chiar impotriva vointei ei…. Probabil ca Oedip si al lui complex incerca sa-mi spuna ca inca nu m-am maturizat, ca raman la fel de paranoic si blocat in ale mele mici angoase, crize si furii bazate pe perceptii si nu pe realitati. Dar cine mai avea timp atunci sa faca analize si diferente intre perceptie si realitate?

Stiu ca in anul cand am fost taximetrist am avut o zi de nastere de aia pompoasa, ca doar eram barbat, la naiba, implineam 20 de ani!

In fine, au urmat zilele de nastere din studentie, cu o savoare si o emotie remarcabila, de care imi voi aminti oricand cu mare placere. Mai ales ca in unele din acele zile am prins si zapezi frumoase… si ce mergea o vodka cu suc de rosii dimineata, cu picioarele goale in zapada!

Plus faptul ca imi placea la nebunie sa-mi fac ziua la radio, daca si pica emisunea mea cu grohaieli in ziua cu pricina. Sa stau la 11 noaptea in fata mixerului si sa impartasesc prin unde radio celor interesati muzici frumoase, pffffff… spectaculos, ce mai! Si sa mai si ninga afara, noaptea!

Imi amintesc  ca, tot de ziua mea, ceva mai tarziu, insurat si cu serviciu sanatos, veneam de la Cluj Napoca iar gasca de prieteni ma astepta deja la restaurant, doar ca eu am avut un accident de masina… Nimic important, doar ca m-a marcat putin, mai ales ca eu credeam pana atunci ca, in ziua MEA de nastere, sunt nemuritor, intangibil, miraculus!

Dupa ani si ani, am ajuns tata si chiar si astazi fiul meu (face si el peste putin timp 13 ani), stie ca ziua mea de nastere e magica! Acum ca si el crede asta, probabi ca asa este, dar m-as bucura sa fie astfel nu doar ca asa ii place lu’ tat-su… Probabil ca va afla asta singur, dupa ce va citi aceste randuri, daca le va citi, printre lectii, interneturi, animale si alte obsesii personale frumoase (chiar daca unele nu sunt sanatoase, dar am invatat ca in viata este trist sa nu ai obsesii, vise, hobby-uri).

Pe de alta parte, sunt sagetator ca zodie si toti priceputii in d’astea spun ca sunt un idealist incurabil, ca lumea e mai frumoasa cu mine prin preajma, doar ca am nevoie si de oameni rationali, care sa ma opreasca din joaca asta… de fapt, cand eram mic, stiam ca trebuie sa vin de la joaca la o anumita ora, dar, din placerea de a ma juca, intarziam timp bun doar sa-mi ajunga joaca… care niciodata nu-mi mai ajungea… si mi-o furam de la ai mei de nu ma vedeam… si eram constient dar mi-o “asumam”, pt ca la mijloc era o cauza, o cauza nobila… cauza mea… joaca mea! Plus faptul ca vedeam ca si altii se simt bine in prezenta mea la joaca, nu numai eu in prezenta lor…  Am mers tot timpul pe principiul sa traiesc cat pot sa traiesc, fara prea multe planificari, ca devin subjugatul lor si se distruge mirajul…

Mi-am mai amintit anii de cand mi-am propus ca de ziua mea sa organizez evenimente muzicale… si imi placea mult de tot sa vad ca artistii care veneau la ceea ce faceam sub emblema DonisArt imi faceau urari, chiar dedicatii muzicale. Au fost ani frumosi tare, cu DBE, KRUNA si alte Seri Speciale… Dar s-au consumat si astea… cumva, intr-un mod. DBE –ul l-am gandit, creat si lansat special pentru a-mi celebra ziua. Si 2 editii asa s-a si intamplat, dupa care si-a luat zborul… probabil ca si acum zboara pe undeva, doar ca nu e vizibil cu ochiul liber… iar ochiul mintii e zoomuit pe alte repere captivante/captive acum!

Am plecat de la 11.12.13 si de cat de amarat sunt ca am treaba diseara oficiala, apoi am povestit cum mi-am petrecut zilele mele de nastere de pana acum… si am ajuns acum sa realizez ca totusi imi petrec ziua mea cu mine, ca un egocentrist obsedat , turmentat, in fata laptopului, cu noul album BIRDS OF PASSAGE in casti, bucuros ca-mi scriu… cred ca mi-ar fi placut sa scriu o scrisoare, dar habar n-am daca mai stiu sa scriu de mana. Si apoi e mai comod asa, totusi…  Asadar, cred ca da, chiar este frumos sa-mi petrec ziua mea de nastere si in acest mod… desi, daca inchid ochii (se mai invarte capul putin dar sa trecem peste asta), imi imaginez ca sunt undeva la munte, unde zapada e pufoasa si din abundenta, stau pe o terasa cu o panorama rapitoare, ascult cum se aseaza fulgii pe balustrada de lemn a balconului, cu un pahar de ceva home made dar tare… si privesc cum brazii se mladiaza dupa crivatul care sufla in nestire… c-o fi si o mahoarca, o muzica, si un suflet drag, asta ar fi si mai frumos!

Mda, las ca-mi pun papionul la gat si sper ca macar diseara sa ninga in capitala… macar cativa fulgi, ca respect pentru ziua mea… oi vedea.

Si pe drum ma voi gandi ce voi face si cum voi face la 44, daca voi ajunge pana atunci. Dar de ce m-as gandi la asa ceva, ca deja ar suna a planificare si urasc asta! Iubesc spontaneitatea dar stiu ca acum, ca un indivizibil ce sunt, e nevoie de balans, de echilibru.. altfel, te arzi, te ranesti… dar ii ranesti si pe cei din jurul tau… cunoscuti sau nu, dragi tie sau indiferenti…

Si deja incep sa devin rational si ma plictisesc… probabil ca am trecut sub vremuri… gata perioada cu vremurile care sunt sub mine… Sau nu.

Noi sa fim sanatosi. Ma duc sa ma intind putin, caci am dormit azi-noapte doar 3 ore si mai incolo iar ma duc la noapte alba… las ca-mi leg papionul frumos si imi pun in masina o drujba sanatoasa, un Encircling Sea, ca sa mearga cu sobrietatea evenimentului si cu smokingul de pe mine.

Mdea. Am bifat si 43… Poate ca ne vom reintalni la 44… moamaaaa, asta-i divizibil la greu (nu se pune 1 si 44, desigur).

V-am pupat si salutat cu drag!

Doru. Domnu ’ Doru

11.12.13