Artmania - februarie 2008

 •  Adaugat in: Articole Kogaionon

Totul a inceput de la ARTMANIA Sibiu. Sau, mai bine spus, de la ideea ca voi vedea in Romania HAGGARD pe scena. Cum anul trecut din diverse motive trupa nu a mai ajuns, cei de la ARTMANIA au incercat sa se revanseze fata de un public destul de flamand dupa trupa lui Assis si iata ca, in plina iarna, au adus-o, in cele din urma, dar la Bucuresti. Asadar, actiunea s-a petrecut la Romexpo, pavilionul 18. Pe la ora 18.30, cand am ajuns acolo, nu mai era chiar un autentic black winter day afara ca se facu deja intuneric si nici mari urme de zapada nu se zareau... doar ceva fulgi rebeli adusi de un vant cam taios si prea rece pentru tinuta mea Metalifera... Am haladuit ceva zeci de minute bune dintr-o parte in alta sa vad pe unde e intrarea, ca era inchisa cea clasica, din cauza unor constructii ce incep exact din giratoriul Casei Presei Libere. Si noroc ca stiam drumul spre showroom-urile de masini bengoase, am salvat asa atat timp de stat in frig (desi erau 0 grade... in luna lui gerar) cat si posibilitatea de a ingheta fara sens. O parcare civilizata ma astepta acolo, deci totul suna chiar bine. Mi-am zis ca asta o fi fost singurul mic obstacol din acea seara. Aveam ceva emotii sa nu se mai intample si altceva, cum mi s-a intamplat in prima seara de la Sibiu cand nu am putut intra cu familia deoarece se epuizasera biletele... in acea imensa piata care, in nici un caz, nu era plina... plus faptul ca m-am si invartit pe la toate intrarile mergand pe premisa : "incercati la poarta cealalta, acolo sigur mai sunt bilete". In fine.

Ajuns si in fata pavilionului 18, mi-am amintit ca am mai fost pe acolo si in trecut, la nu stiu ce lansari de business urmate de sprituri intensive si epatari trendoase. Adevarul e ca, in ciuda catorva becuri dispuse pe cativa stalpi, nu ma prea vedeam cu nimeni. Bine, nu asta era scopul dar, ma asteptam sa vad ceva indicatoare, afise, directionari... sau mai multa lumina, sa gasesc intrarea presei. Se pare ca organizatorii continua sa sufere la acest aspect si exact ca la Sibiu, se presupune ca toata lumea stie unde si cum sa ajunga... De vazut pe viitor eventual cateva insemne lipite pe ceva stalpi din apropiere pentru o orientare rapida si neenervanta!

O mare de oameni pe afara, nu intelegeam de fapt ce se intampla. Stiam ca intrarea era permisa incepand cu orele 18.00 (intre timp aflasem ca s-a decalat cu jumatate de ora, dar era tardiv deja), trecusera deja 45 de minute si miscarea era foarte palida, spectatorii mai degraba stateau pe la usa decat intrau... foarte greu acest intreg proces de verificare corporala si a biletului. M-am orientat imediat si am mai gasit o intrare in laterala... probabil cea pentru presa. Am ajuns pana acolo, dar plin de oameni... mi-era totusi greu sa cred ca atatea sute de presari Metal ar putea fi... si, intr-adevar, pe acea usa se intra si normal, cu bilet, dar intra si presa. Probabil ca marea multime care statea la coada la usa principala se gandea ca pe acea laterala se intra doar cu invitatii sau acreditari. Saracii oameni, au stat si au inghetat cel putin o ora pe afara. Dar nici un organizator nu a ghidat pe nimeni, probabil se mergea pe principiul: oricum se va intra... ce mai conteaza, concertul oricum e soldout! Asadar, eu am fost norocos, nu cred ca am stat mai mult de jumatate de ora la coada, mi-am luat acreditarea (fara snur, ca nu mai aveau... desi mai erau cateva zeci dar probabil ca pentru vedetele presei, nu pentru un undergroundist ca mine... nici nu va mai povestesc penibilitatea penibilitatilor: cand eu le tot repetam ca sunt de la Kogaionon, fetele alea inocente, dar aprige, verificau cu atentie lista si ma intrebau daca nu cumva sunt de la Cotidianul, ca altceva asemanator fonetic nu exista). M-am gasit, mi s-a reprosat discret, dar subcutanat, ca o legitimatie de presa ar fi fost mai bine primita decat o carte de identitate simpla... desi tot eu am insistat sa le-o arat, caci altfel oricine ar fi putut sa spuna ca e de la Kogaionon, lua acreditarea si semna indescifrabil pe o banala lista. Dar, oricum, detalii minore. Am intrat in sala, era trecut de orele 19.00.... si sala goala... doar cativa trupeti, sunetisti si multi presari ale caror cocarde din piept triumfau bombastic (mamaaa, dar de unde atat de multi ziaristi ce scriu despre Metale... ca tare as vrea sa-i citesc pe toti). Sala, foarte foarte faina! Cca 4000 mp, degajata, civilizata, cu o acustica faina, o scena superprofi, cu jocuri de lumini exact ca pe afara sau pe la concerte cu nume mari... surpriza placuta pentru mine, mai ales ca nu fusesem la compilatia inedita, dar ciudata, NEGURA si PARADISE, cu ceva saptamani in urma. Eram obisnuit cu aceasta sala doar pentru party-uri inteligente, cum am mai spus mai devreme. E clar ca in acea sala incap cateva mii de oameni si eram deja surprins placut sa aflu ca ar putea veni vreo 5000 de platitori pentru cateva trupe totusi nu foarte populare pe ale noastre meleaguri... Daca mai raportez totul si la stilurile abordate, atunci e clar ca organizatorii din 9 februarie si-au atins targetul si de profitabilitate. M-am tot invartit pe acolo, l-am salutat pe eternul Titus cu al lui stand plin cu Metaliferisme, alaturi de o masuta plina cu insigne, tricouri si abtibilduri cu HAGGARD, mai era un frigider cu ceva sucuri, un dozator cu bere.... Si nu se fuma !!!! Deci romanii, platitori de bilet, sunt civilizati, dom'le! Mare surpriza!

Pe la 19.30 au urcat cei de la FROZEN DUSK, destul de stangaci in jocul scenei, poate si timorati, dar plini de daruire, uneori cam fortata, ce-i drept. Vocea feminina m-a surprins placut, foarte puternica si clara, inspirata din cea a Tarjei, chitarile destul de Heavy, cu ceva solo-uri simple si cam atat (poate ca era mai bine sa insiste pe ele, caci parca nici bine nu incepeau sa le execute ca se si terminau), dar, oricum, parca prea Power pentru gusturile mele... si o baterie modesta, care nu facea altceva decat sa tina un ritm destul de light, simplist si atmosferic. Clapa se auzea foarte bine dar era de pe CD (naspa faza)... Nu mi-au dispacut dar nici nu m-au dat pe spate. Probabil ca la un festival underground trupetii s-ar fi remarcat imediat. Insa, sa canti in deschidere la HAGGARD si AMORPHIS, nu stiu... cam exagerata alegerea. Iar publicul, care numara doar cateva sute la acel moment, apatic complet!

FROZEN DUSK nu au cantat mai mult de 45 de minute dupa care s-au retras discret. Iar s-au aprins luminile in sala, iar METALLICA pe fundal (m-am saturat de astia pana peste cap!!), m-am asezat in fata pupitrului de comanda din mijlocul salii, sprijinit de cava garduri metalice de protectie. Sala incepea sa se umple, insa in nici un caz nu cred ca erau mai mult de 1500-2000 de fani. Dupa vreun sfert de ora, apare Assis pe scena si ne spune ca a aflat de la organizatori ca inca mai sunt de intrat fani, asa ca vom mai astepta putin, timp in care ei isi mai acordeaza sculele, dar fara sa ne deranjeze urechile. Elegant ar fi fost ca un organizator sa urce pe scena (eventual si la intrare, cu o portavoce, chiar daca risca sa se intoarca in sala cu buzunarele pline de rosii si oua), sa-si ceara scuze pentru intarzierile de la intrare si sa avem ceva rabdare... Cred ca era fair-play atat pentru cei din sala, cat si pentru cei de afara, super enervati de tratamentul primit in ciuda platirii unui bilet cu pretul corect de cca 20 euro. Si uite asa, ma tot uitam in spatele meu, sa vad cand naiba se va umple sala aia care daca era plina pe jumatate...

Si urca HAGGARD! 12 oameni pe scena, cu de toate, de la vioara si oboi pana la viola si flaut! Assis, mai putin neamt decat orice alt conational (dar nu imigrant), saluta publicul in romaneste, chiar rosteste cateva fraze foarte bine in limba lui Basescu, care incalzeste publicul si asa inghetat de ore intregi state pe la intrari. Apoi, ne spune (in engleza) o poveste bazata pe doua elemente, unul ca nu a putut veni la Sibiu deoarece tocmai isi pierdusera cativa din membrii trupei (probabil de asta sunt acum 12 si nu 16) si altul ca mult asteptatul nou album va aparea in maximum o luna si jumatate. Dupa care incepe HAGGARD! Daca n-as fi venit la concert, as fi regretat toata viata! Faptul ca am venit ascunde cateva umbre de regret din cauza organizarii, dar se compenseaza cu prisosinta cu tot ce-am vazut acolo! Un sunet lacrima, o miscare scenica incredibila, o suma de instrumente ce suna exact ca pe albume, o sincronizare perfecta (mai putin pe "Herr Mannelig"), o soprana foarte activa, senzuala in miscari (imi amintea de Vibeke de la Budapesta, care se mladia excentric in fata tristanitilor erectati), un Assis foarte comunicativ si placut impresionat de ce le-au putut pregati romanii! O reactie furibunda din partea fanilor, care i-a lasat fara grai! Este adevarat ca s-a simtit (daca ai o ureche superfina si intr-adevar respiri HAGGARD pe paine) si lipsa celeilalte soprane si acordurile demente ale violoncelului ce doza deseori gravitatea sound-ului, dar astea-s detalii de acord fin. "The Day As Heaven Wept", "The Observer", "All Inizio e la Morte", "Prophecy Fulfilled", "In a Fullmoon Procession", "Herr Mannelig", "Heavenly Damnation", "The Prologue" (o piesa de pe noul album), "Eppur Si Muove", "Per Aspera Ad Astra" si, desigur, regizatul bis "Awaking The Centuries". Pacat ca nu au cantat si "The Final Victory".... Asadar, Assis si echipa ne-au plimbat printr-un univers dramatic, plin de valente clasice, simfonice, operatice, teatrale, cu personaje ale Evului Mediu, de la Galileo Galilei si pana la Nostradamus, totul intr-o structura Metal originala si plina de virtuozitate stilistica. E adevarat ca vocea guturala a lui Assis nu prea exceleaza in nimic si ar fi bine sa mai bage ceva inflexiuni pe alocuri, pentru ca e pacat ca vocea fantistica a tenorului Bartl (cowboy adevarat, cu mana dreapta bandajata/gips la concert) sa fie umbrita de niste ragete comune si liniare. Poate ca o comunicare mai buna intre vocile masculine ar duce la o rezonanta maxima in sound-ul HAGGARD, ca soprana isi face treaba pe deplin! Stand oarecum in mijlocul salii, am avut senzatia ca accentul s-a pus pe vocea lui Assis si acest lucru m-a cam iritat, deoarece focusul ar fi trebuit sa fie pus pe incredibila clapa, care e de-a dreptul magistrala. Ce sa va mai spun de HAGGARD? Exploziv, incredibil, fantastic, de nota 10! Chiar s-ar fi putut trage si un DVD cu acest concert ! De exceptie. Assis ne-a asigurat ca vor reveni curand in Romania si sunt convins ca o vor face, deoarece fanii au ramas socati de un asemenea show. Nu inteleg de ce intr-una ne tot spunea merci... Probabil ca om fi latini si suntem un popor francofon !

V-am zis si la inceput ca sonorizarea a fost profi, va spun si acum: sa vezi atatatea instrumente cantand in acelasi timp si sa se auda toate ca pe albume, e mare, mare lucru! Ahhh, ca mi-am amintit de sunetisti! Nenea care venise cu HAGGARD era tare meserias... ce-i mai mergeau degetele pe monitoare... desi am prins la un moment dat ceva ce parea a fi nelalocul lui intre el si trupeti... o discutie oarecum tensionata, dar pe care n-am inteles-o... limba asta a lui nea Kant, offff. Si daca tot veni vorba de sunetisti, am avut pata pusa pe ei, caci fumau in tarcul ala improvizat a lor de 20 pe 20 de m-au afumat si fizic si psihic! Si au mai si venit cativa din presa ce filmau si ei cocotati pe acolo care, normal, stateau cu tutunul in gura... ca doar na, ei nu fac parte din multime, sunt elitisti! In fine, nesimtirea e si la noi, dar si la ei, strainii! La finalul concertului (cca o ora si jumatate), Assis ne-a asigurat ca sesiunea de autografe si fotografii se va tine imediat la standul cu accesorii, ceea ce s-a si intamplat. M-am tupilat acolo si i-am privit pe fanii ce se ingramadeau spre un autograf, spre o fotografie, spre un mic dialog cu liderul trupei... Ce-i drept, nu s-au prea vandut din insignele alea copilaresti cu HAGGARD (asa isi povesteau intre ele fetele alea), dar fanilor le-a tihnit cam tot ce-a tinut de trupa preferata.

O pauza destul de mare, de peste jumatate de ora, dupa care au intrat headlinerii.. De ce naiba or fi fost ei, nu stiu... eu oricum venisem pentru HAGGARD. Dar hai sa stau si la AMORPHIS, desi aveam formatata deja prejudecata ca doar Karelian si Tales inseamna AMORPHIS pentru mine. Ca si in cazul KATATONIA, ca si in cazul PARADISE LOST. Si asa a si fost! Cel putin pentru mine! Cum un label mare poate sa strice cultul unui sound adevarat! Dar si sa mentina cultul trupei, prin tehnici comerciale, melodice, ieftine, lipsite de substanta, unele care se digera domestic de o imensa masa de fani! Si pana la urma, e bine pentru toata lumea, mai putin pentru mine si probabil inca cativa dezinteresati in ale businessului Metalic. Dupa schimbarea de vocalist sextetul lui Esa parca si-a mai revenit (asa spune presa de specialitate), mixand originile trupei cu sound-urile moderne, realizand cel putin un album genial, intitulat "Silent Waters". Genial sau nu, tare m-am mai plictisit pe AMORPHIS. Mi-a mai tresarit inima pe "Drowned Maid" (care a sunat bine) si, am avut amintiri spectaculoase pe "My Kantele" si "Black Winter Day", care au sunat cunoscut, insa mult mai fals decat in vremurile de glorie (cel putin ca voce si clapa). Lumea din jurul meu a fost efectiv paralizata, "Castaway", "Against Widows" sau "House Of Sleep" au fost piese de orgasm in grup! De-abia la urma mi-am dat seama ca cei peste 2000 de spectatori au venit acolo in primul rand pentru AMORPHIS! Iar m-am trezit singur pe acolo. Atat de multe asemanari cu modernul PARADISE LOST, atat de multe ritmuri comerciale, pline de melodicitate ieftina, bazate doar pe niste forme frumoase de chitari foarte Heavy! Este adevarat, chitarile au reprezentat, de departe, forta si caracteristica sound-ului.... Dar vocea lui Tomi, in ciuda unei atitudini foarte prietenoase si plina da comunicare cu sala, nu m-a impresionat deloc. Pe partile guturale suna cum suna (desi deseori dadea senzatia ca nu mai poate), insa pe cele normale se auzea strident si nepotrivit. Dar, repet, e doar parerea mea, fanii au fost superincantati. Daca la HAGGARD vocea lui Assis a fost in prim plan, la AMORPHIS vocea lui Tomi a fost tare dezavantajata si de sonorizare! S-a chinuit baiatul asta tare de tot, pogo la greu, headbangaruiala aproape tot timpul, foarte energic, plin de dinamicitate, bateristul la fel, dupa fiecare piesa se ridica in picioare si implora aplauze (insa intr-un mod decent), claparul radea tot timpul dar clapa se auzea ca din butoi... doar chitarile au fost la inaltime! Da, lasand la o parte subiectivismul meu underground, finlandezii ne-au oferit un show in forta, o ora si jumatate de deliciu de virtuozitate, superprofesionist, fara nesincronizari majore si bazat pe o rapiditate autentica a instrumentelor, cu o atitudine copy-paste scenica eleganta, insa la fel de regizata incat dadeau senzatia ca nici nu ii intereseaza in ce tara canta, doar sa-si satisfaca fanii, sa-si joace corect rolul, sa-si ia banii si sa plece... Desi amabili la suprafata, foarte glaciali (1000 de lacuri, ce naiba) si depersonalizati in rest... De parca ar fi fost PARADISE LOST... ahhh, dar n-a cantat PARADISE LOST ? Iar i-am incurcat... de cand cu albumele astea clonate.... Noroc ca difera vocile... si ca mai auzim cate o clapa mai nordica, din cand in cand....

Nu stiu daca am avut parte de o Black Winter Evening sau o Black Winter Night, dar era trecut de miezul noptii cand am plecat de acolo... si pe drum, a inceput sa ninga atat de tare, incat toate regretele minore de la inceputuri au fost uitate! Cu un "In Times Before The Light" la maximum, am plecat spre casa cu multe amintiri dar si cu sperante... ca poate ii voi vedea pe aici si pe cei din THE KOVENANT. Ca la asemenea succes financiar, mai mult ca sigur, anul acesta ii vom vedea pe aici si pe OPETH si pe DIMMU BORGIR! Ma obsedeaza totusi o intrebare: cum naiba concertul a fost cu casa inchisa cand doar trei sferturi din sala a fost plina? Tehnica de marketing, probleme de structura rezistenta a salii, interdictii de la pompieri sau doar argumente pentru concertul de a doua zi din Preoteasa? De fapt nu ma preocupa, ci doar era o intrebare retorica, cum imi sta in fire.

In ciuda tuturor nesincronizarilor de tot felul, nu pot decat sa le multumesc celor de la ARTMANIA pentru faptul ca in mai putin de un an am putut sa vad, in conditii decente si cu o sonorizare la inaltime, doua trupe de adevarata valoare, HAGGARD si MY DYING BRIDE. Sa fiu sincer, mi-ar fi placut sa-i vad pe cei de la HAGGARD stand undeva intr-o sala mult mai mica, pe un scaun sau un fotoliu, nu sa ma bucur ca m-a facut mama mai inalt decat altii si sa-i compatimesc pe cei mai mici de statura, care sigur se vor apuca de baschet de acum incolo... Oricum, faina ideea si cu acel concert din Preoteasa, mult mai intim si doar pentru adevaratii fani... sa ne obsnuiasca oare ARTMANIA cu surprize de acest gen, mai ales ca a mai fost una identica cu ANATHEMA la Cisnadioara ?

PS. Concertul din Preoteasa tocmai s-a terminat, a fost cca o ora si jumatate de muzica care a sunat foarte bine, in fata la vreo 200 de fani, nimic nou sau spectaculos fata de seara de inainte... doar ca vor mai veni din nou in Romania, probabil in octombrie.

10 februarie, 2008.