Despre Scena Metal de la noi… cu bune si mai putin… 

 •  Adaugat in: Articole Kogaionon

Am vrut sa scriu cate ceva despre scena asta Metal de la noi (daca i-as spune si underground ar fi deja pleonasm) inca din vara, dupa ce am fost la editia a doua OST Mountan festival. Dar nu eram nici in starea cea mai buna de a scrie despre asa ceva plus faptul ca urma sa ma focusez pe DBE3. Acum, ca am terminat-o cu evenimentele Metal pe anul asta sub marca DonisArt, ma simt mai linistit… Sincer, nici nu stiu daca mai imi vine sa organizez ceva anul viitor pe linie Metal, deoarece foarte putine trupe reusesc sa ma mai surprinda cu ceva. Iar ca sa mai puna de-o cantare si eu sa-i aduc pe aici, hmmm… nu e chiar profilul meu… sunt organizatori care din asta traiesc, asta pandesc, asta asteapta… de ce sa ma bag peste ei? Ce-as avea de castigat? 

Dar hai sa revin la scena noastra Metal. Un gust tare amar am avut la OST… si, s-o spun pe aia dreapta, suntem trist de jenanti! Cum naiba sa vina cca 20 de trupe romanesti la acest festival si numarul de persoane, in medie, in fata scenei, sa fie de doar cca 20-30? Se dorea un festival care sa sustina trupele autohtone, alaturi de headlineri si nu numai adusi de afara… ce s-ar fi intamplat daca erau doar trupe romanesti? Locatia a fost superba, amplasata oarecum in mijlocul tarii, pretul biletului deloc facil dar explicabil la numarul de muzicieni participanti, a mai fost si concursul anuntat cu surle si trambite din Bucuresti care s-a facut in toamna trecuta pentru a alege line-up-ul festivalului, promovare din abundenta, un weekend fara alte evenimente concurente… hmmm… 20 de trupe inseamna cca 100 de trupeti, care, la randul lor, daca ar fi venit fiecare cu 1-2 prieteni (sa nu numar si fanii), s-ar fi strans de o multime care sa arate decent pentru un asemenea festival. Dar cine a spus ca se pot face calcule de genul acesta… la noi? Cine a spus ca trupele trebuie sa stea in fata scenei, sa stea prin public (cat de pompos suna “public”), sa se simta prezenta si sa sustina cauza? Daca fani nu au venit ca nu au fost interesati de trupele romanesti (acestia fiind vizibili doar la trupele care cantau ultimele), ce a facut scena de muzicieni Metal de la noi in afara cantarii propriu-zise? Se pare ca backstage-ul parea a fi mult mai confortabil, altii au ajuns doar cu jumatate de ora inainte de cantarea lor si apoi s-au disipat… Dezamagitor este pentru o trupa sa cante in fata a 20 de oameni (outdoor ma refer, caci intr-un club intim e chiar fain), trist este pentru un organizator sa vada ca nu exista interes (reprosandu-si de fiecare data ca line-up-ul a fost neinspirat sau poate ca a facut alte greseli), suparator este pentru acea persoana care vine la un eveniment in primul rand pentru a sustine o cauza, de a vedea o trupa sau mai multe si de a petrece cateva ore/zile intr-o ambianta de care crede el ca se simte atras si in care vrea sa creada ca se regaseste… 

Se pot trage mai multe concluzii, eu voi accentua doar cateva, poate usor abrupt prezentate:

-trupele Metal din Romania nu au nici prieteni si nici fani (adica sustinatori)

-trupele Metal din Romania nu au inca educatia/reflexul de a se respecta intre ele, de a se sustine nu numai declarativ

-trupele din Romania vin, canta si pleaca… nu socializeaza, nu au rabdarea de a sta alaturi de celelalte trupe autohtone, alaturi de participantii la evenimente…

-trupele din Romania se supara pe faptul ca publicul nu le sustine, insa nu stiu daca ele au facut ceea ce trebuia pentru a primi si raspunsuri pe masura 

Si probabil ca ar mai fi multe alte idei, insa nu-mi doresc ca din concluziile astea sa se contureze o incrancenare in gandire sau in exprimare… din contra, totul pare trist, dezamagitor, fara speranta… ca muzica unora, heh. 

Cred ca ceea ce se intampla astazi este mai degraba un efect, cauza fiind undeva, in trecut… pe la inceputul anilor ‘90.  

Voi incerca sa nu folosesc nume deoarece s-ar putea ca pe unii sa nu-i amintesc si pe altii sa-i bag prea mult in seama, poate chiar mai mult decat au reprezentat. Basca ca nici nu ma vad eu cel care sa cunosc in intregime undergroundul nostru, in ciuda faptului ca prima mea editie a emisiunii radio Metal am avut-o in 1991, pe 6 decembrie, la un post local. 

Dupa marea aglomeratie din decembrie 1989, cei mai rockeri dintre noi savuram emisiunile TV si radio din noapte ale unor promoteri si asteptam sa vedem/ascultam muzicile de afara, bucurandu-ne de IRON MAIDEN sau KREATOR…  Trupele romanesti incepeau sa apara din abundenta, unele dintre ele avand acces la promovare in functie de cheful/dispozitia promoterilor sau de mici jocuri de interese, asa numitul “a face lobby”… Si de aici au inceput sa apara tabere, invidii, polemici, scandaluri… Daca o trupa avea cu o zi, o luna sau un an mai mult ca alta se astepta sa i se recunoasca statutul de veteran, de trupa care le stie pe toate in comparatie cu restul… daca apareau mai multe trupe de gen, iar una mai noua cunoastea o ascensiune mai rapida in defavoarea celorlalte (eternul simptom de “respecta statul la coada”), era clar ca incepeau boicoturile, franele si mult iubitul bat pus in roate… Oamenii de presa erau priviti ca niste zei, invitati prin diverse festivaluri sa jurizeze si sa decida soarta unora sau altora… sau macar premiile, niciodata substantiale dar utile… Mai mult si oamenii de presa sau organizatorii au preferat sa promoveze doar trupele mari, cunoscute, de proximitate, adresabilitatea spre Underground fiind practic nula… sau la nivel de “peanuts”… deci nu e existat o educatie spre asa ceva, o obisnuinta in a explora, descoperi, transforma… Chit ca unii, putini, au crezut in aceasta cale si si-au urmat himerele… asadar, daca nu plantezi nimic, ce vrei sa rasara? Iar daca ai facut-o doar pe terenul tau, fara a le prezenta si altora descoperirea ta, revelatia ta, tot nul este totul…Timpul a trecut, discutam de cca 20 de ani, multi dintre cei multi de odinioara acum au ramas putini si activi, restul aciuindu-se pe la casele lor, pe langa familiile lor, privind la capitoul Metal ca la unul bifat dar incheiat… intre timp au aparut cei tineri, care, din pacate, au preluat tot din metehnele sistemului formatat gresit, foarte putine trupe avand visul lor pe care sa-l urmeze nealterat si fara a fi nevoite a face compromisuri… 

Important este ca toti acestia (tineri, veterani), adica cei ce iubesc muzica neconditionat, au continuat sa investeasca in ea, cumparandu-si scule mai performante, cheltuind bani pe sali de repetitii inchiriate, pe inregistrari de calitate in studiouri decente, in editarea de materiale promo dar si pentru vanzare, in deplasari pentru a sustine concerte… iar rezultatul pare a fi dezamagitor pentru cea mai mare parte dintre ei…  

Este si normal sa se intample asa, atat timp cat baza de plecare a fost gresita, cand sistemul de valori a fost setat eronat… Trupele iau nastere din dragoste si respect fata de muzica (cel putin asa vreau eu sa cred) si asa trebuie sa ramana… Unele reusesc sa aiba succes in Romania, altele pe afara, rar cand unele sunt recunoscute peste tot… deoarece se discuta de sisteme complet diferite… iar altele, mor speranta… sau se zbat in propria frustrare, neavand convingerea/certitudinea ca aceasta este valoarea lor, la ceea ce au realizat pana acum. 

Exista insa un catalizator comun pentru toti: dragostea fata de muzica! Poate ca a venit timpul sa nu mai privim diferit, sa nu ne vedem mai mult decat ceea ce, de fapt, continuam sa fim: suflete frumoase ce vrem sa facem ceva frumos! Grijile cotidiene, invidiile meschine si dorinta de competitie incorecta ne incetoseaza mintile si ne fac mai urati in gandire, apoi in exprimare si, in cele din urma, in comportament… si uite asa, de cele mai multe ori, duce la rezultatul care poate speria pe orice faptuitor, asa ca mine sau ca tine: ignoranta… Sperie cuvantul acesta, nu-i asa? Desi, cand vrei sa faci ceva frumos, o faci fara a-ti impune a ajunge mai stiu eu unde, pe orice cale… o faci pentru ca simti si poti… fara a-ti implora feedback… sau a certa ignoranta celorlati… daca nu primesti ceea ce ai crezut ca ai putea sa primesti, te apuci din nou de lucru, regandesti, reasezi, transformi si prezinti din nou… poate ca atunci va iesi… si cand nu mai ai putere, resurse sau dispozitie, te retragi discret, fara reprosuri patetice sau scandaluri interesante doar pentru tine…  Iar daca a iesit nesperat de bine, sa nu uiti de unde ai plecat… o alta capcana clasica, de partea cealalta a baricadei, sa-i spun asa.. Nu e meritul nimanui ca ti-ai facut o trupa… sau ca ai investit nu stiu cat in scule si in promovare… sau ca ai organizat evenimente… sau ca ai fost la nu stiu cate sute de concerte, sustinand cauza… sau ca ai scris despre, ai promovat la greu, sau ai casa de discuri si ai pierdut imens in realizari exceptionale dar neapreciate… nu ai fost fortat de nimeni sa o faci, asta ai simtit, asta ai facut… si ai trait… si poti trai in continuare, daca nu te lasi furat de alte repere, care nu au treaba cu motivul pentru care ai inceput sa faci asta, odinioara… 

Asadar, orice ai fi tu in Scena asta Metal: trupet, fan, organizator, promoter, ziarist, casa de discuri, patron de club… Priveste-te pe tine, vezi daca ai gresit undeva in pasii facuti, indiferent ce au facut cei din jurul tau si, daca mai ai credinta in faptuiri frumoase, da-i inainte, insa in modul corect… chiar daca va fi sa canti doar pentru familie, ca la festival publicul nu este interesat de show-ul tau, ca nimeni nu te citeste, ca nimeni nu-ti cumpara produsele, ca nimeni nu apreciaza efortul si munca ta… e doar problema ta, prietene Metalist, indiferent de ceea ce faci! Iar daca nu mai poti, aia e… lasa locul altora care poate chiar au ceva de spus!  

In incheiere, doresc sa amintesc ca acest articol l-am scris ca am simtit asta… nu sa delimitez teritorii, nu sa creez tabere sau sa critic lucruri pe care le cunoastem cu totii… ca un incurabil optimist, am credinta ca lucrurile se vor schimba, transforma, poate evolua, am asteptari mai ales de la noua generatie, mult mai libera in visare si mai putin ancorata in incrancenari dintr-un sistem deja anacronic zilelor noastre. Si-mi permit o mentiune, acum pe final: ou fara gaina nu se poate, trupa fara public nu functioneaza, spirit fara fapta nu exista… oriunde pe planeta asta… desi, la noi, ca la nimeni, vrem peste noapte ou de strut dintr-o gaina “stresata”… europenizata! 

Pace! 

Doru

8 octombrie 2011