Metalistele au trupuri superbe

 •  Adaugat in: Articole Kogaionon

Doru scrie lung.Din fericire face mai multe decât scrie.E un om care face.Chiar dacă uneori face schimbări.De data aceasta nu vă scrie Doru letopisețul cu care v-ați obișnuit, vă scrie vinovatul pt. strămutarea DBE-ului din brațele Iuliei, fiindcă eu am venit cu propunerea, iar acum Doru mă bagă la înaintare să dau explicații, exact ca Iliescu zilele astea.

Bun, toate încep de undeva.

Pe când băteam toba cu Dordeduh cutreieram vestul Europei pe la festivalurile la care ne pretam, unele mari, altele mici, altele cele mai mici, iar unele micuțe de tot.Îmi amintesc de unul, care poate era cel mai neprihănit, care se ținea în șura unui om care locuia pe un deal la poalele Alpilor.Era mai mult o celebrare a solstițiului de primăvară, unde erau invitate doar două trupe, fiindcă omul mai mult nu își permitea, noi & Altars of Plagues, iar trupele puteau să cânte cât vroiam.Dordeduh nu avea pe atunci un repertoriu foarte extins dar Altars of Plagues au cântat câteva ore.Acolo nu exista nici o umbră de cazare, eram pe un deal undeva în Austria, trupele dormeau în casa omului iar cei veniți pt. event au înnoptat lângă enormul foc făcut de gazdă.Aceeiași gazdă a tăiat un porc & l-a perpelit la proțap să nu crape blackerii de foame.Omul știa să fie gazdă, drept urmare micul lui event nu era împrejmuit de garduri, publicul stătea pe un soi de amfiteatru natural în fața șurii & toată lumea avea biletul plătit.Știau la ce vin.Ai mei suflau în tulnice, ăia țipau pe acolo, se urla, se orice, răsuna valea, pure madness..era un fel de Woodstock dar nu cu flower-power ci mai cu pentagrame așa..mai păgân cumva, dar de mult, foarte mult bun-gust.Un bun-gust frust, numa’ bun să te înfrupți din el.

A fost pt. prima dată când mi-am dat seama că mai toate festurile pe la care colindam semănau.Metalarii păgâni au în general tendința să se înghesuie în mijlocul cetăților, se simt mai aproape de Satana acolo, le place mirosul ăla de beci neaerisit, savurează temperatura mucegaiului...sau se simt mai medievali, nu știu..Singurul festival care chiar trebuie să se țină într-o cetate, după părerea mea este defunctul, “Festival de artă medievală de la Sighișoara”, restul e marketing.La fel ca & cele peste 40 de festuri metalice pe care le au nemții peste vară.Copii-paiste totul, contracte cu bere proastă & alcool ieftin dar scump, campare în soare, trupe de decor, pre-sale, bude toi-toi, n-ai voie cu sticla de apă la tine dar măcar haleala e oribilă.Distracție neplăcută ce mai.

Nu e ușor să fi meloman.E greu & scump.Scump nu numai în bani.Scump în timp.Toate alocațiile mele s-au dus pe discuri, casete, bilete, postere, trenuri, cazări...adică s-au dus în muzică fiindcă toate astea intră în contul muzicii & uite astăzi pot spune că sunt milionar in vinyluri.Muzica se consumă pe urechi la fel cum pizza se consumă cu gura iar picturile cu ochii.Contează dacă mănânci la iarbă verde sau la cantina minerului.La fel contează pe lângă ce asculți, cum & unde.

 

Am deviat.Poftiți, serviți un contra-exemplu de festival.

 

Pentru ediția de anul acesta echipa de la Roadburn a schimbat placa.Primul lucru pe care l-au anunțat nu a fost vreun headliner, nu, ei au anunțat că anul acesta toți străinii își pot cumpăra iarbă legal din coffeeshopuri.(În Tilburg este ilegal să cumperi iarbă dacă nu ești olandez zburător, noi de ex. a trebuit să mergem până în Eindhoven).Să ne înțelegem, Roadburn nu este un festival gigant ca dimensiune, nr. bileletor este limitat la 4000 din care mai mult de jumătate sunt băștinași iar cei care fac Roadburnul s-au înțeles cu primăria Tilburgului să se milostivească & de noi ăștia viniturile din țările evului mediu unde copiii nu mai au voie să deseneze pe asfalt & preanefericitu’ sfințește cu trafaletul, dar-ar ‘niezo să-l ia dracu.(Apropos de cele sfinte, una din cele 5 săli în care se ține Roadburnul este, doamne ajută, o fostă biserică.)

Nu spun ca Roadburnul este dă șit, sau că vechea gazdă a DBE-ului nu mai ryma cu eventul, nu vreau să fac comparații, dar vă rog să băgați un ochi la festivalul, “70000 tons of Metal”, care se ține pe un vas de croazieră, exact, un vas de croazieră pe care încap cam 3000 de oameni & cântă cam 40 de trupe, au concursuri de gagici, fac jam-uri & ca să fie treaba completă își votează destinația, fiindcă e greu să te hotărăști între Caraibe & ce vă mai vine prin cap.

 

Cam așa arată arca despre care vorbim:

 

 

Satana nu stă numai pe fundul ceanului trăgând smoală pe nas, nu?

 

 

Intenționat nu am pus fotografii cu scena ci numai cu publicul.Cred că motivul este evident.

Aici am să vă las câteva rânduri goale, ca o pauză, ca un spațiu în timp.

În golul ăsta imaginați-vă  ce poftiți.

 

Bun, să revenim în spațiul aerian albo-arado-panonic.

Anul trecut prietenii mei din Scârț care nu mă ajută să îmi mențin ficații slim-fit, Norbertozaurus, Satanocchio & Dora, au tot tras de mine că:” Hai bă să mergem la ștrand la Dorobanți”.”Dă-vă drecu, n-am slipi, apa e udă...am tot încercat io să mă fofilez...până m-am dus, chiar & fără slipi.

Am dormit câteva nopți la Dorobanți & jur cu mâna pe pentagramă că locul e odihnitor & primitor.Cum să spun...e ca & cum Zâna Măseluță e lângă tine când îți iese măseaua de minte, ca & cum s-ar face tva-ul 2% numai pt. tine, ca & cum te-ar mângâia Pumnezeu pe pleată, ca & cum ți-ar aduce Moș Crăciun ultimul Mayhem, ca & cum dormeai în pântecele mamei ce mai tot atâta!Auăleu a jucat acolo un spect doar pt. că proprietarii erau mișto & m-am amorezat incomensurabil.Oamenii ne lăsau să stăm peste noapte, să dormim tolăniți pe hamace, șezlonguri șamd, ați înțeles.Grădina termală de la Dorobanți nu e locație sau venue.E un paradis privat.

 

…& cum eram la Dorobanți cu prietenii mei & vorbeam de DBE...că oare cine vine, cum, când..mai face Doru, sigur face, zice el numa’ așa...în fine…cam pe la al patrulea șpriț am zis că ștrandul ar fi un loc perfect pt. următorul DBE.Mă gândeam la Cetatea din Alba care nu e cu nimic mai prejos sau mai presus decât orice cetate, mâ gândeam la soarele ăla care-i bate în cap pe toți blackerii îmbrăcați în negru, ( sper că vă amintiți cum stați la primele trupe aliniați în stânga la perete după umbră.)Mă gândeam la singurul restaurant super scump din cetate & la lipsa celorlalte din oraș, mă gândeam la plictisul ăla neproductiv de peste zi când singura distracție era să râdem de felul în care ăia de luau gunoiul au cerut șpagă fiindcă era duminică.”Nici tata n-o împins pe degeaba la mama”, așa a spus gentlemanul ăla.Mă gândeam la săraca Iulia, mă gândeam la biserica din Tilburg, la dealul din Austria,la Moulin, la 70000 de tone..Stai un pic că mi-am amintit ceva!Am cântat odată la un fest de ceva păgâni vegani în Paris care se ținea unde își ridică duduile foalele-n cap, la Moulin Rouge.Era plin de sătănari cu coarne de capre pe cap, care mai de care mai Belzebut decât ălalalt.Nu avea nici unul nicio problemă, ba dimpotrivă.Cel mai elegant venue pe care l-am văzut, zonă de catering, sală de așteptare, spațiu pt. merchandise, loc de fumat cu boxe ca să nu ratezi vreun Scaraoțchi de pe scenă, cortină pt. change-over, servire cu gheridon în backstage & câte & mai câte.Centrul orașului luminii & al iubirii era dark.Cu lumina & cu soarele nu ne punem oricât de întunecați am fi noi & nici cu ploaia, doar ați văzut anul trecut.Noroc că Doru e vrăjitoare & e dotat cu mătură.

Gata, imediat tac din pix că vorbesc prostii.

 

Fetishul meu de anul acesta la DBE este să ascult într-o noapte toată discografia Tenhi pe vinyl în micul bar din mijlocul bazinului mic, (fiindcă sunt 3 bazine), care are & un fel de hamace pe care poți sta plutind ca un acrobat pe sârmă între două lumi, jumătate în aer, jumătate în apă privind la avioane căzătoare.Cine sare cap?

Al doilea fetish al meu este să fac contrabandă cu merchandise la DBE.Voi face în secret o serie limitată de șlapi & chiloți de plajă cu DBE & am să încerc să-i vând pe nașpa pe la corturi.Nu glumesc & deja am complici.De obicei mă țin de cuvânt chiar dacă tre’ să trag de mine sau să împing ceva-n față.

 

Așa cum în Australia e deja mâine, iar uneori muntele merge la Mahommed, nimic nu e departe.De fapt noi suntem departe.Locurile sunt acolo unde au fost.Noi avem picioare, biciclete, mașini, trenuri, avioane & o pasiune în comun.Pasiunile merită trăite la modul ăla... știi, ca atunci când ți-o dai.Numai să o faci cu stil.Asemeni stylusului la platan, stilul e totul.

 

True Facts.

La prima ediție DBE la care am participat nici nu am ajuns la cazare, am stat 3 nopți la foc cu bucătarii.

De la Bonțida până la Glastonburry e o linie roșie directă de corturi.

Dorobanți e un sat plin de gospodari care au camere goale în casele lor îngrijite.

Găinile dorobanțiene nasc numai ouă bio/eco.

Am văzut pruni în zonă, deci nu există motive de panică.Numai de palincă.

Visavis de grădina termală este cimitirul satului unde adevărații sătănari își pot spăla ochii.

Nădlac e la 6 km iar Ungaria la 6 km & un metru.Gulaș, Unicum, Kurtoș..

Dacă plouă & Doru nu are mătura la el se  sare în bazin.Apa e caldă.

Lângă ștrand este o pizzerie & un teren de fotbal.

Nu uitați de cimitir.Aviz amantorilor.

 

p.s.

1.Nu uitați de prosop.Nu e musai să fie negru.

2.Nu trageți în piarist!

3.( vezi 1)

 

Pace!

Ovidiu Mihaita