Vinilul rotativ

 •  Adaugat in: Articole Kogaionon

Traim vremuri istorice, revolutionare, unice pentru Romania, asa-i? Tara mocneste, aproape ca nu mai suporta minciuna, hotia, abuzul... etc. De 27 ani aceeasi placa se roteste non-stop, ca un vinil cu amprenta vintage pe un player in continua transformare, cat mai upgradat si mai trendos, ba cu gadgeturi americanesti (pleaca carismaticul, vine nebunul), ba cu traditionalisme ortodoxe insotit de un nationalism lacrimogen, a la Mama Russia si Tatuca Putin. Evident ca si Mein Merkel ne mai baga cate un mars de defilare pentru a merge la cumparaturi doar unde e cea mai proaspata si ieftina marfa, cu bani luati usor de la bancile cu cele mai avantajoase oferte pentru populatie, nea Hollande ne mai adulmeca pe la nas o branza mucegaita cu arome de vin nobil, sarmant, Bordeaux & Provence, expuse in magazinele proaspat cedate de prietenul mai bogat neamt.. iar noi, ca provincialii, cu coada sus la fiecare, in functie de interese, de vremuri si de convingeri, ca oile… sau ca turmele de oi, ca avem cel putin 2 turme mainstream si multe altele inca underground (dar cu spirit, ce-i drept). Unii s-au urcat pe vinilul asta rotativ/rotitor si au ascultat ani de zile muzica numita politica, pana cand s-au rotisat total. Puii la rotisor sunt deja de domeniul ceausist, shaormele le-au luat locul, la mare lupta cu pizza capisci si junk food-ul de proximitate. Foarte putini au mai ramas, ca na, cand iti canta muzica care-ti place, mai bagi un dans, mai dai din cap, mai simulezi o chitara sau o toba mare... dar nu stii unde te arunca vinilul... complicata-i viata cu forta centripeta... d’apai cu cea centrifuga. Altii, doar pe langa, fugind in jurul neobositului vinil, dintr-un sens sau din celalt. Cei mai multi, mai tot timpul schimband sensul, fara convingere, doar ca trebuiau sa aiba si ei apartenenta la ceva, indiferent ca acel ceva canta dupa ureche sau dupa cum batea vantul schimbarii.

 

Tentatia vinilului e mare, indiferent daca suntem pe el sau fugim ca disperatii in jurul lui. Atractia este fabuloasa, mai ales ca e totul la lumina reflectoarelor, adrenalina se amplifica de la zi la zi, creste importanta de sine dar si a celor din jur, simtim ca incepem sa contam, sa mutam muntii, ca avem pe umeri deja o responsabilitate civica majora, pe care trebuie sa o ducem la indeplinire, ca a venit timpul nostru de a iesi din letargie, de a schimba ce e putred, de a face revolutie!

 

Incepem astfel sa fim interesati din ce in ce mai mult la ce se intampla in tara asta, sa fim chiar atotstiutori daca e vorba de ceva ce nu ne convine, citim si ascultam doar ceea ce ne place, rezonam si ne deschidem doar in jurul celor ce vorbesc aceeasi limba cu noi, devenim critici cu ceilalti, retorica se transforma in convingere iar toleranta dispare, radicalizand si simplificand totul. Sau, cum scria cineva zilele trecute, ratiunea devine sclavul emotiei. Ceea ce nu e rau, pentru ca, fara emotie, viata e pustiu, insa cu ea nestapanita, facem prapad. Dar cand telul/convingerea/indoctrinarea e mai presus de orice, se poate calca pe cadavre fara remuscari, ca face parte din fisa postului. Istoria e plina de exemple colorate.

 

Acest scenariu imi este extrem de cunoscut, prima data traindu-l pe propria-mi piele la Revolutie, cand eram militar in termen. Dar am mai scris despre asta. La fel, in perioada studentiei, cand revolta interioara imi facea implozie daca nu o dadeam afara din mine, prin manifestari si dialoguri interminabile, de care doar eu nu ma plictiseam rostindu-le. Imi placea emulatia degajata, imi placea starea de puritate ideatica, de aspiratie luminoasa, de curatenie interioara dar si exterioara, de schimbare mentala, spirituala, dar si de politete sau toleranta, insa doar intre cei ce rosteam aceleasi idei. Ne complimentam si ne surprindeam cu zambete radiante mai tot timpul, ne interesa doar ceea ce credeam noi ca este adevarat, deveneam inspirationali si incercam sa fondam o noua lume, construita pe piloni sanatosi, verticali, corecti. Iar saracul taica-meu venea pe la mine si imi cerea sa citeasca si el din ceea ce citesc eu, sa inteleaga si el ce gandesc eu. Si lua pozitia ghiocel, scuzandu-se ca pe vremea raposatului nu a avut voie sa citeasca altceva in afara de doctrina comunista, desi avea experienta de viata din belsug, dar nerelevanta pentru mine, la acea vreme. Iar eu, in sinea mea, ma umpleam de aroganta interioara si ma manifestam (credeam) deja ca un om matur, stapan si sigur pe ceea ce predicam, privindu-l pe tata ca pe un comunist ce nu are cum sa inteleaga noul sistem de valori, cel adevarat, adica democratia, libertatea, viitorul! Si ii dadeam sa citeasca carti si reviste care astazi ar putea fi privite ca extremisme crunte, dar care, la acea vreme, mie imi dadeau crezul si directia. Eram convins ca tata incerca prin citirea acelor texte sa se caiasca in fata mea, sa se puna bine cu mine, sa gaseasca o punte de comunicare cu rebelul pe care-l pierduse imediat dupa terminarea armatei, tocmai din cauza convingerilor politice, sociale, spirituale. Insa eu nu puteam sa-i inteleg starea, pentru ca nu voiam. Adica hmmm, cum asta: el sa citeasca textele mele si, in paralel, sa savureze ziarele comuniste aparute pe sub mana, in editii de cartier, aduse cumva clandestin de alti pensionari militari, nostalgici dupa un trecut de aur, dupa iubitori de mineri si de politruci adevarati? Cand ii vedeam ca apareau pe la usa ca mutantii (care mai de care sef de scara sau administrator de bloc), imi venea sa-i leg de maini si de picioare. Imi zambeau timorat si politicos, rugandu-ma sa-l chem pe tata la usa. Stiam ca au in buzunarele lor ziarele alea comuniste, dar ma autoflagelam ca e democratie si ca trebuie sa lasam si aceste veninoase publicatii sa circule. Desi, in mintea mea, ce le-as mai fi starpit! Imi amintesc ca am fost asociat intr-o firma care distribuia ziare si conditionam vanzarea saptamanalului Romania Mare (care se vindea ca painea calda) de “fituica” lui Paleolegu, Acum. Si pensionarii erau primii la coada, intotdeauna. Asa imi propusesem sa le deschid ochii, sa inteleaga ca adevarul nu e ceea ce stiu ei, ci ceea ce aflasem eu. Heh, vremuri!

 

Si ce intrigat eram, pfff!

Din cauza lor, a pensionarilor, a celor care nu fac nimic si doar asteapta sa primeasca, iar eu, tanar revolutionar, nu ma pot dezvolta in tara mea, proaspat scapata din comunism! Mai mult, nu-mi era clara aia cu democratia si cu votul: daca merg 3 pensionari si voteaza cu stanga, ei decid pentru viitorul meu? Si eu daca-s de dreapta, ce sa fac? Eu is in putere, eu trebuie sa ma angajez si din taxele salariului meu le platesc pensiile lor. Iar ei, ce naiba fac, ma saboteaza? Mda, vremuri de demult, apuse dar rasarite iar, in alte forme, dar cu acelasi fond.

 

Inapoi in prezent. Observ o radicalizare totala a opiniilor in ultimele 2 saptamani, la multa agitatie, la mult zgomot si dorinta de schimbare. Ador ideea si forta protestului, ma distreaza (uneori cinic, dar tot timpul adevarat) sa vad umorul talentat si smart ai celor din piata (suntem o natie inventiva si haioasa tare de tot), imi place directia dar si dorinta acerba de a scapa de corupti, de hoti, de banditi, de pilosi, de fufe si de incompetenti, care primesc joburi la stat fara concurs. Si primesc bani gramada doar ca sunt rude sau prieteni spagari cu unii de la putere. Sau, dupa ce fura ca-n codru, cauta acum solutii legale (dar deloc morale) de a se albi. Si aparent le gasisera, doar ca a aparut un buton de blocare, heh. Bingo! Butonul asta e schepsisul vremurilor actuale!

 

Pe de alta parte, ma sperie ura degajata de militanti, ma oboseste convingerea celor care sunt convinsi ca ei stiu mai bine ce trebuie sa fac eu... sau tu! Desi nu am fost la protestele incepute odata cu lansarea ordonantei agramate, cred ca imi pot inchipui ce stare de bine, de libertate, de decenta, de zona libera de coruptie si de neocomunism exista acolo! Respect! Habar n-am cum o fi in partea cealalta, dar cei de acolo au program de ore suplimentare doar pana la 8-9 pm in fiecare seara. Ca nu degeaba, cand se face ora, dispar toti in doar cateva minute (atunci vine autocarul sa-i ia, se stie doar). Dar sunt si ei oameni si trebuie respectati, indiferent ca o fac din convingere sau pe banii de la partid. Care o fi manipulare si care nu, doar ochii albastri stiu. Sau poate nici ei. In fine.

Chiar am scris pe FB cum e si cu meetingurile astea:

 

Toata lumea stie (sau o mare parte, sa spunem) ca un party la o multinationala este mult mai profi ca unul la o firma autohtona; de la concept, buget sau viziune, pana la entertainment, MC, locatie, atmosfera. Sau asta e trendul. Asadar, totul e vivace si tineresc la multinationale, pe cand la astea de stat sau la ale noastre pontice, cam trist. Oare cum o fi la un praznic sau la un parastas intr-o parte si-n alta? Sigur la tristeturi ne pricepem de minune! Manipulare, convingere, determinare, interes, frustrare, aroganta, sarcasm... rezisti/existi, nu rezisti/tot existi.

Nici cu rezist nu prea ma impac. Suna prea defensiv, pasiv, resemnat. Cu hotii ar trebui jucat murdar pentru a-i scoate de la butoane, dar asta inseamna sa le dam prea multa putere institutiilor de forta, care asta fac, si o fac cu mare placere, ca le place. Si, chiar daca nu vrem sa vedem acum, se stie ca au facut si unii reprezentanti ai acestor institutii abuzuri mari, doar ca ele se baga tot timpul sub pres, ca e interesul national pus pe prim plan. Normal ar fi sa-i curatam si pe acestia si sa-i inlocuim cu altii. Pentru ca tot de aceasta factura sunt, o adunatura de hoti, de mincinosi, de capusari.

Este hilar sa vad cum striga lumea azi jos PSD, cand, pana acum 2 ani, exista USL, adica tot aia,  toti cei ce au fost, sunt si continua sa fie o apa si-un pamant. La fel si PMP sau UDMR. Traim intr-un capitalism socialist, unde neocomunistii trateaza si interpreteaza democratia doar in favoarea lor, prin legi democratice sau la limita lor, prin parghii dictatoriale unilaterale. Morala nu mai exista, respect nici atat, totul e trist. Noroc ca actualii guvernanti au trimis un agramat sa vorbeasca la conferinta de presa din seara care ar fi putut fi zi, daca era vara, ceea ce a infuriat si a aprins un beculet interior in cat mai multi dintre noi (se credeea sarcastic, asociind beculetul de la telefon cu cartela abonamentului, asa, sa vada lumea ca a auzit si el de gadget). Iar modalitatea prin care au facut-o dovedeste caracterul lor politic abject! Pana aici sunt de acord cu protestantii! Si cam atat.

Dar totusi, de ce sa strigi in piata doar jos PSD? Toate partidele sunt o apa si-un pamant. Nu stiu de USR tare multe, ca-s mai tineri si fara trecut patat, dar sigur sursele vor arunca ceva noroi si spre liderii lor, pentru a-i considera masa de manevra, atunci cand va fi nevoie. Plus ca par inca neexperimentati si fara busola in cladirea aia plina de lepre demagogice. Personal imi vine greu sa cred ca acei lideri ar fi atat de naivi si de imaculati cum se declara, dar sunt convins de naivitatea si dorinta de schimbare ai celor care i-au sustinut si votat, constienti ca maturizarea politica va veni pe parcurs.

Am inceput sa scriu astazi amintindu-mi de nationalismul si patriotismul meu furibund inceput in urma cu 27 ani. Am ajuns acum sa fiu mult mai prudent, nu neaparat rational, dar, dupa ce treci prin tot felul de scenarii, te gandesti de 2 ori (a se citi de douazeci de ori). Se observa si in mediul virtual ca generatia de dupa 40 ani (in mare majoritate), cantareste inainte de a faptui. Si se vede, la fel de clar, ca exista si o minoritate in generatia celor de 20-35 ani care este indiferenta la ceea ce se intampla in strada. Ambele exista si este dreptul lor de a face ceea ce simt. Doar sa nu fie fortati, stigmatizati sau luati la misto de cei care inca spera ca vor schimba ceva in tara asta. Sa aiba rabdare cu ei, pentru ca doar uniti pot schimba ceva. Si da, frumos ar fi fara violenta. Che Guevara este un simbol al libertatii pretutindeni, desi a masacrat multimi. Insa lumea isi extrage din fiecare experienta doar ceea ce ii place sau vrea sa accepte. Si refuza, fara drept de conciliere, ceea ce nu-i place sau uraste. E firesc sa se intample asa, dar ar fi frumos sa nu mai catalogam si sa ne radicalizam atat de tare, ca incrancenatii. Am devenit uraciosi, nesuferiti, artagosi in tot si violenti in exprimare. E cam prea mult! Dialogul este cheia, citirea informatiilor din mai multe surse poate sa ne dea o idee de ansamblu, chiar daca ea nu va trece niciodata de umbra din pestera lui Platon. Dar sa sustii ca stii cu inversunare ca asta e calea, cand nu ai toate datele, este ca si cum povestim de istoria Sarmizegetusei Regia, despre care stim doar 2 la suta.

Tricolorul de duminica seara, de la ora 9 pm, arata inaltator si a scris istorie! Carcotasii ar putea spune ca a fost o crasa manipulare. Chiar nu mai conteaza, a fost ceva frumos si punct. Jalnic, cinic si nemeritat, dar inspirat ca poanta, a fost replica celeilalte parti, aia cu trecerea procentelor peste poza furata. Si am vazut cum intreaga elita s-a suparat! Pai cand te bagi in cocina porcilor, vrei sa primesti flori si parfumuri? Nu avem 2 Romanii, avem oameni care cred si spera in lucruri bune, care sa le faca viata mai usoara sau mai frumoasa! Si pentru asta avem nevoie de lideri, de mediatori, de strategi cu viziune, patrioti si necorupti, care sa vina cu un suflu nou, cu un mesaj simplu si transparent. Ultimul pe care l-am avut, cu realizari pentru viitoarea Romanie a fost adus de afara, ca intre noi ne scoteam ochii si ne certam ca hunii. Poate si datorita lui la anul vom sarbatori o suta de ani de la Marea Unire.

Nu stiu daca sunt sceptic sau resemnat, dar continui sa cred (nu stiu sigur, heh) ca nimic nu e intamplator, ca o scanteie poate aprinde un foc, dar e nevoie de mult combustibil pentru a-l mentine, atat timp cat se considera ca trebuie sa fie mentinut. Scanteia e plina de optimism si de luminozitate, focul parjoleste insa totul. Frumos este sa ai un sentiment de apartenenta la ceva, trist este sa devii o unealta folosibila doar la inceput, dar si mai rau sa ajungi o victima colaterala.

Iar noi continuam sa fim o populatie si nu un popor, o piata de consum si nu o natie, o tara plina de turnatori ipocriti care se vand ieftin la orice stapan care vine periodic, pe la noi. Si asa de tare ne mai place sa ne vindem fratii, vecinii, rudele, pe un pumn de galbeni, furati tot de la noi, pffff! Pe de alta parte, acest stil de a te instapina, cu abordare de vataf asupritor, de baron local pe propriul cnezat, dar in stil moscovit, continua sa aiba efect  traumatizant, in special in Moldova si Muntenia, zone calcate in istorie de rusi, apoi de turci, iar de rusi si tot asa. De aici poate si lipsa de curaj, poate doar curajul de a fi delatori voluntari. Mai ales cand si legea incurajeaza asta! Asta nu inseamna ca in alte parti e altfel, dar, dupa ultimele alegeri, cam tot ce nu era majoritar maghiar era rosu purpuriu. Adica toata tara! Si da, avem peste 5 mil de pensionari de care trebuie sa avem grija, mai bine de 25 la suta din populatia rezidenta, care scade an de an. Trebuie sa avem grija de ei pentru ca sunt parintii sau bunicii nostri care, la vremea lor, si-au facut datoria fata de tara, in felul cerut atunci. Sa nu-i ridiculizam acum sau sa ne luam de ei ca nu stiu ce fac, ca sunt manipulati sau sa-i fortam sa voteze cu cine le spunem noi, sa le speriem batranetile. Cu alte cuvinte, sa nu ne dezicem de ei, sa nu ii marginalizam si sa-i facem sa se simta ca o paria a societatii! Chiar si prin ignoranta noastra, care, cateodata, pare cea mai comoda si fara bataie de cap solutie. Normal ca tinerii vor pleca sa lucreze pe afara, daca sunt conditii mai bune si daca ei sunt competenti. Important este sa le fim suport celor de acasa, ca asta inseamna intelepciune si toleranta. Diaspora noastra este astazi de 4 milioane, adica 20 la suta din cei ce traiesc in Romania, foarte bine! Sa fie granitele libere si oportunitatile de a lucra oriunde in lumea asta cat mai multe! Israelul are 60 la suta din populatie in diaspora si cei de acasa sunt sustinuti continuu... chit ca si acolo sunt 2 partide care se bat bara la bara la fiecare alegeri si trebuie sa accepte compromisuri cu ultraortodocsii care inclina tot timpul balanta. Si avem multe exemple de toate felurile. E democratie si asta e regula societatii in care traim astazi. Dictatura am avut si nu cred ca ne-am dori-o iar, chit ca unii ar vrea-o doar pentru un an-doi, sa curete tara de impostori si hoti. Odata instalata, greu mai pleaca. Da-i nebunului arma si munitie si spune-i sa impuste pe oricine considera el ca nu respecta legea. Legea nebunului e one way, urmeaza sah la rege si, imediat, mat la libertate.  Daca sa avem grija de batrani inseamna socialism sau orice ar fi de stanga, atunci sunt categoric pentru. Nordicii imbina extraordinar monarhia cu liberalismul si cu masurile sociale, incat aproape toata lumea e multumita. Sunt de dreapta, sustin liberalismul si capitalismul, dar fara masuri sociale, totul e o jungla. Degeaba imi merge mie bine daca cei din jurul meu sunt in genunchi, indiferent de cauze (nesansa, neinspiratie, neputinta, dezinteres, etc).

 Basca, am ajuns sa strigam in piete viva la revolucion, viva DNA, la fel cum strigau moscovitii in ’37: traiasca NKVD!  Am ajuns atat de barbati si de puternici incat filmam pe ascuns cum atipim in scaune sau facem scene obscene prin Parlament, in timp ce datul cu ciocul si paratul sunt ridicate la rang de noblete, etica civica si puterea exemplului. Ar trebui sa (re)vedeti documentarul in care primul pionier al lui Stalin a devenit erou national, cand l-a tradat pe tat-su ca n-a vrut sa predea porumbul din hambar la colhoz. Adica patriotism, ar spunii unii. Trist.

Centrifug ori centripet, odata cu varsta, poti accepta ca viata exista si fara vinilul asta numit politica. Depinde de fiecare din noi sa acceptam sa-l schimbam sau sa-l inlocuim. Si sa privim toleranti si chiar sa intindem o mana celor care, ametiti de adrenalina de odinioara, se vor simti, la un moment dat, inutili si indepartati. A venit iar momentul ciclic in istorie: transfer de generatii, schimbarea garzilor, a polilor de putere, a muzicii. Noi speram ca schimbarea vinilului inseamna viitorul luminos. Sa nu uitam insa ca vinilul se invarte doar daca exista un player. Si asta e doar un mic punct, undeva, pe la mijloc, niciodata la vedere. Inchei cu o postare de acum 2 saptamani, cand a inceput marea nebunie:

 

Daca te uiti din stanga, e o rata. Daca te uiti din dreapta, e un iepure. La mijloc, habar n-am ce e, pentru ca niciodata nu s-a permis a se afla. De asta e bun dialogul, care poate sa ne arate oricand ca democratia se bazeaza pe transparenta, atat cat vor unii sa ne lase sa credem. Si chiar credem, ca ajungem specialisti fara sa avem pregatire, interpretand si simplificand idei aruncate de unii sau de altii, manipulate sau manipulabile. Daca ar fi iesit lumea la vot de ziua mea, sigur acum nu ne intorceam in timp. Credeti ca sunt resemnat? Deloc. Va fi bine, pana la urma. Am vorbit eu cu omu' :-). Chiar mai trebuie si cate un zambet, ca prea incrancenati si incordati am devenit. Uof!

Am scris aceste randuri fara a sustine ca as avea dreptate sau ca asa ar trebui sa credeti si voi. Fiecare e liber sa faca exact ceea ce doreste, dar sa si poata! M-as bucura sa reusim sa fim mai senini, indiferent daca afara e furtuna. Nimic nu e intamplator, nimic nu ne este garantat, totul este relativ. Dar sa fie o relativitate frumoasa, la naiba!

Pace!

PS 1. A aparut si Declaratia de la Bucuresti, are zece puncte interesante, dar niciunul in care sa limiteze excesul aparatului represiv, care poate deveni in situatii limita, driverul sau unealta democratiei. Asadar, avem platforme, avem vibe, avem manifestatii, ne mai trebuie un Nea Spirache, care sa ne convinga sa nu-l votam! C-o fi greu de gasit au ba, viitorul ne va arata!

PS 2. La cat de habotnic in cuget si-n simtiri am fost cu ai mei acum 20 ani, pe atat de sensibil sunt astazi cand vad comportamente asemanatoare din partea unor tineri inflacarati si hotarati, categorisiti ironic si prostesc de unii mai trecuti prin viata, care oricum n-au alta treaba. Cred ca indarjirea din tinerete se lupta inutil cu senilitatea de la batranete, nevand nimeni si nimic de castigat din aceste stari de fapt. Realizam cu totii insa, uneori prea tarziu, ca avem doar de pierdut. Chiar putem incerca sa fim umani (Hagi e fantana de inspiratie deja), mai ales ca acum avem parte de o pauza, e acea perioada de acalmie dintre 2 batalii, cand partile beligerante isi ling ranile, fumeaza o tigara (outdoor, ca na), privesc la fotografia tinuta la piept cu iubita, atipesc olecuta… si maine, inapoi la revolutie! Ca e a mea, a ta, a altora, nu stim si nici nu mai avem timp sau rabdare sa aflam. Noul vinil ne ademeneste cu muzica lui, nemaiauzita pana acum de proaspata generatie. Iar generatia veche mai are 13 ani de orbecait prin labirintul vietii, vorba lui nenea Liiceanu.  Asa ca vom continua sa ramanem tintuiti intre lumi, intre razboaie, intre trairile si respiratiile tumultoase ale cotidianului maret, dar ciclic… sau reciclat.

13.02.2017