Editorial

Cand light-ul e mai degraba dark

 •  Adaugat in: Editoriale Kogaionon

 

 

Sau asa ne arata calendarul. In realitate, greu am mai iesit din iarna. Si nu neaparat ca sunt ploi si dese (stiti povestea cu mai/malai), ci mai degraba ca e frig ca naiba. Iese soarele 2-3 zile, se duce spre 25 grade, dupa care, hop-poc, intunecaciune si 4-5 grade noaptea, ceva mai mult de dublu ziua. Nici trabucul nu-mi tihneste sa-l fumez cu o mana. Aia e, incalzirea globala se manifesta diferit, ba ca e foarte cald, ba ca e dereglare mondiala. Am gasit explicatia, mai ramane sa se lucreze la o solutie integrata, care si aia e pe termen mediu si lung, dupa cum bate vantul si sunt interesele.

 

Ca se taie padurile in nestire, asta ne afecteaza emotional, dar atat. Nu miscam un deget, nu boicotam sub nicio forma. Ca avem gaz din Marea Neagra pentru urmatorii zece ani conteaza cumva, doar ca nu vom beneficia noi de el, ci vesticii, asta iar nu ne afecteaza. Si spun specialistii ca e vorba de vreo 40 mld eur! Dar noi o ardem epic cu uite Ghita, nu e Dragnea, rusine Ilie Nastase, traiasca familia traditionala!!!! si votam cu mandrie patriotica la Eurovision, pfff. Dar si acolo trebuie sa aratam ca suntem exigenti, asa ca nu dam nota maxima cantecului Moldovei (care a castigat locul 3), dar moldovenii ne dau la superlativ, ca pentru ei noi le suntem patrie si simbol. Chit ca holdria-ul ala elvetiano-austriac cu tunuri pe scena si decoruri obositoare nu au nicio legatura cu al nostru itar traditional, varianta Bendeac-Cheloo (dar ne mandim cu locul 7, de parca topul incepe de la acest numar). Noi o bagam mai occidental, ca suntem europeni cu acte, ca mai e muuuult de lucru mult pana sa se alinieze si ei, moldovenii de peste Prut (care sunt la fel de romani ca toti ceilalti). Doar ca na, aerul de superioritate mioritic ne face sa ne dam scule! Exact cum a facut Johannis cand a venit in Suceava si a constatat ca nu avem un km de autostrada si ca cica nu ne gospodarim cum trebuie, tinand cont de al nostru potential turistic si nu numai. Ma mir cum de nu ne-a dat exemplu Germania care, in urma cu 7 decenii, in doar 8 ani, a facut cca 7000 km de autostrada. Si a dat de munca la 300.000 oameni. Ei bine, la noi somajul e mic versus restul statelor europene (asa ne arata hartiile), asa ca o masura de asta luata intr-o zona in care singurele locuri de munca vanate sunt cele bugetare, nu si-ar fi avut rostul. Aici ajutoarele sociale fac casa buna cu baza electoratului comod, care o arde intre crasma si biserica, numa’ buna pentru vot, ca asta e democratia (valabil in zonele sarace, cum ar fi Moldova si Oltenia). Dar vorba aia, ce sa faca un presedinte mai mult decat sa aiba o opinie, sa traga un semnal de alarma, sa ne arate lumina? Are puteri limitate, trebuie sa respecte statul de drept, institutiile statului si comunicarea pe orizontala, ca doar asta e democratia. Iar daca ceva pare sa iasa din fagasul agreat cu americanii si cu alte state vestice, rezistam in piata impotriva coruptilor, de parca aia au ajuns acolo cu forta, nu prin ignoranta noastra, foarte democratic (din pacate). Si cum Hagi e la moda, atunci putem spune ca orice om este integru pana nu devine corupt. Sau ca orice parinte din familia traditionala este model pana cand se dovedeste ca si-a abuzat copilul.   

 

Iubirea nu poate fi acceptata decat prin constitutie, asa ne invata mai nou politica corecta, asa ca orice nu face parte din ea trebuie interzis. Daca ne uitam in istoria indepartata sau recenta, gasim mii de exemple extremiste care au distrus ideea de iubire. Sau, mai bine spus, in numele iubirii, unii dezaxati si-au batut joc de natura umana. Atat de stupizi am devenit, incat gadilim majoritatea (a nu se citi partid majoritar) cu probleme artificiale care nu exista. Sau daca exista ceva, cumva, ele nu sunt probleme, sunt alternative firesti, care ne fac sa fim diversi. Rusine tuturor celor ce au votat aceasta decizie (mi se rupe ca au fost mai multi din partidul hashtag fata de celelalti din restul partidelor total compromise, tot un neam de cameleoni sunt, fara cap si fara boase)! Iar in caz de referendum, miticii si aglaiele se vor duce in turme la vot, sa scape patria de bolnavii si paganii infioratori. Vorbim totusi de minimum 3 milioane de infocati familisti traditionali/traditionalisti cu care nu ai cum sa te lupti sau sa incerci sa le schimbi convingerile! Pacat ca biserica s-a implicat in aceasta campanie atat de agresiv. Multa habotnicie si dictatura banala se promoveaza cateodata! Nu sunt impotriva religiei (stiu ca nu sunt multi de acord cu mine aici, heh), dar faptul ca avem pareri diferite mi se pare un mare plus, mai ales daca sunt respectate! Cel mai usor este sa critic tot ceea ce ma poate enerva la un moment dat, sa desfiintez un mod de viata trait linistit si impacat de diversi cunoscuti si nu numai, care se simt impliniti prin spovedanie sau impartasanie, asa ca incerc sa-i privesc pe toti cu foarte multa toleranta, pentru ca unii dintre ei pot fi chiar exemple! Si daca ei sunt oameni pe care ii admir, nu vad rostul de a critica ceea ce pe ei ii purifica. Iar oamenii ce reprezinta biserica ar trebui sa dea dovada de intelepciune, de viziune si de impacare, in special cand conceptul de iubire prin prisma religioasa se voaleaza din ce in ce mai tare in ultimi zeci de ani. Mda, cautam de mii de ani vinovati, care niciodata nu suntem noi, ci ailalti, ceilalti! 

 

Am aminitit de Eurovision pentru ca mi s-a umplut FB de cuvinte la superlativ despre portughezul cu piesa aia simpla, emotionala, care a sfasiat inimile celor care nu au trait aroma filmelor americane, gen Casablanca, cu ceva atingeri autosugestive fado. Declaratia lui mi s-a parut de bun gust si decenta, ar fi fost insa mult mai bine receptata in alt cadru, cred. Sau poate nu, chiar nu stiu. In fine.

 

Si uite asa am ajuns sa-mi consum din viata 15 min sa vad (pe youtube, post factum) un rezumat al concursului fara miza efectiva, unde si-a aratat unul, la misto, bucile pe scena, in timp ce tanti ce canta acolo parea a fi o holograma impasibila (ar putea fi si altfel?). Hai sa spunem transa, ca sa fim alaturi de bunicutele ce au renuntat la Magnificul si la alte telenovela de traditie, pentru a plange in hohote la alternativele defunctelor San Remo si Cerbul de Aur. Ar merge acum, in virtutea slagarelor vechi si noi, de sezon, un Mihai Constantinescu si Al Bano la greu, pfff! Sa vezi acolo audienta, cu Stela Enache pe post de DJ si Angela Mergemaideparte, ca prezentator. Similea, Smiley, astea-s doar semantici neinsemnate, departajate doar de ceva ani si generatii (acelasi fond, forme diferite). Nimic rebel, nimic nonconformist, nimic care sa sfideze regulile sau sa forteze limitele! Cand pe afara unii iubeau Rolling Stones si ii luau la misto pe cuminteii Beatles (oricum trupe redutabile chiar si acum), noi eram cu Copacul lui Cornel Constantiniu si ascultam umbre pe cer, in speranta ca vom gasi fata din vis si ne spargeam capetele rebele (asa ne credeam) pe is this love! Si astea ultime erau furate de pe placile/vinilurile bulgaresti sau de pe benzile de magnetofon greu de procurat in acele vremuri, iubite astazi (vremurile) de o parte din adolescentii in devenire, extrem de incantati de egalitatea defilata si indoctrinata de mai-marii de atunci, respectiv de nostalgicii bahici de astazi. 

 

Am mai spus-o si continui sa o spun: nu cred in socialism (cu al lui utopic comunism), nu cred in democratie (cu aberantul capitalism salbatic si cu egalitatea de voturi), nu cred in anarhism (cu al lui mesaj destructiv), nu cred in stat religios (cu manipularea si santajarea ideii de iubirea aproapelui). Cred insa in bun simt, in toleranta, in puterea de a fi mai buni, mai responsabili, mai saritori la greu, mai senini si mai zambitori. Cred, de asemenea, in echilibru si in iubirea sincera, care poate lua diferite forme, inclusiv emotia sau revelatia spirituala. Ca o fi putin din fiecare sau poate doar o fi ceva ideatic, cu aroma asimptotica, in mintea mea, habar n-am. Stiu insa ca lumesc nu exista nimic perfect, ca pe lumea asta respir si, uneori, traiesc. Si mai cred ca dorinta spre perfectiune urmeaza o cale sinuoasa, cruda, cu multe victime colaterale, fara un final care sa impace pe toata lumea. Dar cale pe care cat mai multi dintre noi cauta (sau li se sugereaza) sa o urmeze. Unii ii spun iluminare, altii destin… iar altii, mai pragmatici sau chiar sceptici, o simplifica si-i spun sansa. 

 

Altfel spus, nu mi-a placut niciodata ipocrizia sau seriozitatea falsa, desi stiu ca uneori esti nevoit sa stai cu ea in banca. La inceput chiar te ajuta, ca te simti protejat si nu incomodezi. Asa poti fi acceptat in tot felul de discutii, implicat in mai multe, esti chiar o persoana care poate conta in mai orice fel de algoritm. Imagineaza-ti cat de incantat sunt sa stau la un meeting corporate, cu oameni pe care nu ii cunosc, dar care se straduiesc sa-ti explice cat de buni sunt ei si ce skills-uri colosale au ei dobandite. Sau sa ma duc la un party, la o nunta, la o chindie, unde parintii sarbatoritului (pe care nu-i cunosc prea bine) vin sa stea de vorba cu mine, sa auda ei din gura mea cat de frumoasa, isteata si manierata este odrasla lor. Sau sa ma duc la o sedinta cu parintii la scoala, unde vad un profesor super serios care ma atentioneaza extrem de grav de lucruri care tind sa para serioase, doar daca ma amagesc sa cred asta.  De fapt, nu e vorba de nimic grav, ca doar sunt copii cu ale lor nebunii firesti, dar care, amplificate major, tind sa schimbe oranduirea lumii. Sau sa vreau un pahar de bere, poate chiar si-o tarie in nu stiu ce companie selecta dar, ca sa dea bine si sa nu ies din pluton, beau si eu un pahar de sampanie fitoasa sau un prosecco terapeutic inainte de masa. Si ne analizam body language-ul fiecaruia dintre noi, tot timpul cu garda sus, tot timpul atenti la tot si analitici din cale afara. Noroc ca nu sunt fata, ca o bagam pe aia cu verificarea ojei de pe unghii, scanarea calcaielor usor crapate, machiajul si fardatul prost aplicat, coafura si toalele care tot timpul stau mai bine pe cealalta… cel putin asa te auzi vorbind, la un moment dat, in public. Si nelipsitul zambet politicos, fad, fals: “ce bine arati, ce bine iti sta, ce ma bucur sa te vad”…

 

Asta e clasica ipocrizie, pe care o cunosti, o recunosti, o accepti si… zambesti. La inceput te irita, apoi privesti senin si treci peste. Unii insa nu se lasa si isi fac un mod de viata din acest comportament. Pe multi dintre ei ii vedem in fiecare zi in Parlament, pe la birourile de la primarii, consilii, etc. Carieristi de ocazie, dar de succes tot timpul intr-o tara unde gardul vopsit e mai important ca leopardul nepictat.

 

Legat de bun simt si de puterea de a fi mai bun, am in minte un contraexemplu, pe care nu as fi vrut sa-l mentionez aici, pentru ca nu sunt implicat eu. Dar am fost foarte amarat cand am citit postarea lui Miluta. Este mult prea mult! Cunosc detalii despre subiect, dar mi-au ajuns la urechi si multe zvonuri despre persoana mentionata de Milu, care isi croieste un drum profesional de succes, calcand insa totul in stanga si-n dreapta, fara remuscari, doar in interesul propriu, blocandu-i pe altii. Adica acel capitalism salbatic de care scriam mai sus. Este legal, dar nu este moral. Este concurential, dar ii avantajeaza pe cei cu resurse (mai ales cand aplici si lobby-ul, practica perfect legala, la fel si off-shore-ul). Adica cei pe val sunt si mai pe val, iar cei ce vor sa dea si ei din coate, dar fara sa incomodeze, trebuie sa joace dupa regulile majoritarului. Daca decizi sa fii DIY sau sa urmezi o alta cale independenta, e libertatea ta sa o faci, dar si riscul tau! Teoretic exista sanse, practic, depinde de bulan sau de capacitatea de a face compromisuri. Este exact exemplul multinationalelor sau al corporatiilor mondiale (a se citi globalizare), unde dorinta de expansiune si de dominare a noilor piete ard in jur totul si otravesc fantanile locale. Daca esti istet in felul lor, primesti si tu o bucata de paine (daca-ti vinzi putinul pe care l-ai dobandit, la un pret decent) sau chiar un loc de munca platit la vedere, corect, caldut si sigur. Sigur pana cand nu decid gigantii sa imparta, acolo sus, intre ei, la aer rarefiat, zonele si avutia cucerita din colonii! Acolo tu oricum nu mai contezi iar daca nu ai bulan, devii lejer o victima colaterala. Dar daca nu incomodezi si esti norocos, poti sa faci cariera, sa devii un profesionist bine integrat in sistemul corporatist, sa te transformi in timp din discipol in maestru, chiar sa ai approach de senioriat, un fel de guru pentru cei ce vin din urma, in special cand punctezi lucrurile prin care ai trecut si tu (eventual cele pierdute), dar asumate. Ceva din filmul: fara sacrificii nu puteai sa ajungi unde esti acum. Si faci plecaciuni eterne gigantului, eventual prin expresii dobandite in urma MBA-ului adjudecat in tinerete. Apoi te pensionezi in urale! Asta e cazul fericit! Si aici ma opresc .

 

Cand vrei sa sustii toneta comerciantului autohton, adica afacerea romanului care vinde si el mierea de albine facuta de el, te duci si cumperi de la el. Este calea simpla de urmat! Avantaje? Sunt cateva, mai degraba emotionale si militantiste: calitate, pasiune, sentimentul ca ai facut un bine, ca sustii ceva. Dezavantaje? Pai nu e deloc ieftin si nici amplasat proxim, ca sa nu mai bati drumul aiurea ca nu e intr-un mall (unde e happening-ul cotidian). Dar de ce e asa? Si trecem in pielea producatorului/comerciantului de propolis and co: pentru ca-i chiria scumpa si trebuie sa respecti un program ucigator (ca de listat la raftul supermarketului de acolo nu ai nicio sansa, sunt altii care stau la coada, mai mari si mai orientati pe profit). Si chiar daca te-ai duce acolo (dar pe holul mall-ului), nu-ti permiti sa cobori pretul la costul de productie, sa fii competitiv la raft, ca iesi pe minus. Asadar, nu poti sa vinzi in mall si-ti muti toneta in strada, eventual pe la vreun targ traditional exotic pentru consumatorul roman, unde iti pui produsele, cu adaos de bun simt pt tine, dar nu si pentru client, care te compara tot timpul cu pretul din lanturile de magazine ale gigantilor. Si realizezi ca nu ai cum sa te bati cu ei in pret, chiar daca tu ai calitate, pentru ca si aia iti spun ca sunt de calitate decenta (vezi fuga romanului dupa produse germane, ca-s adevarate). Uneori produsele concurente de afara sunt mult mai ieftine decat ale noastre pentru ca acolo producatorii locali primesc subventii semnificative, incurajeaza productia si le ofera facilitati fiscale si logistice pe care noi nici sa vrem, ca nu avem voie sa le implementam. Pentru ca noi suntem o tara cu o populatie mare, numa buna de consum, nu de produs! Culmea e ca materia prima pleaca de la noi in stare bruta si se intoarce la noi cu brand si eticheta, mult mai scumpa, feliata si ornata cu un mutunache, ca asta e marketingul. Si uite asa, in propria-ti tara, cu produsul muncit de tine pe propriul pamant, fara chimicale, fara conservanti, nu reusesti sa vinzi mai nimic. Vecinul de langa tine, mai orientat si mai cosmopolit, isi vinde materia prima la pret de nimic gigantilor si mai are rezerve acasa pentru vreun an-doi. Plus faptul ca nu mai e stresat cu productia, cu utilajele, cu munca, cu constructia pretului de raft, cu vanzarea propriu-zisa. Ce-o fi dupa aia, Dumnezeu cu mila. Are speranta ca ai lui copii lucreaza pe afara si mai trimit prin bancile vamese de comisioane ceva valuta, care iar e vamuita de cei care o schimba in dragul nostru leu. Si uite asa, toti din jurul nostru castiga din intermediere sau din servicii standardizate (eventual consultanta si notificare impusa legal), dar doar din munca efectiva ai devenitilor capsunari de afara (ne merge vorba ca suntem muncitori si, in simplitate noastra, ne mandrim cu asta, ca suntem mai harnici ca alti lenesi si parveniti, vezi grecii, heh) sau ai IT-istilor capabili de multe in vest, dar batjocoriti intai la noi. Stai sa ne impuna si plata totala cu cardul si atunci gata evaziunea, gata cu banul la ciorap sau sub saltea, ni se va taxa totul. Pentru ca in momentul in care tu stabilesti un nou Route To Market sau Value Chain (cum spun atotcunoscatorii), tu cunosti sistemul cu avantajele lui.Pana s-or prinde si astia minusculi, ai nostri, de reguli, ori si-au vandut afacerea (caz fericit), ori falimenteaza dramatic, dar rapid. 

 

Traim vremuri moderne, insa tot cu biruri pe care le suportam noi, ca pe vremuri. Doar ca opinca se numeste acum Dr Martens. In rest, roiesc investitorii/imperialistii, care mai de care mai orientat pe a da lovitura, pe a face o afacere pe termen scurt, pe a investi dar fara riscuri sau, daca tot baga ceva bani in tara asta, sa aiba avantaje sau deduceri fiscale serioase. Altfel, se duce la bulgari. Asa ca facem noi totul, eventual si ceva placinte poale-n brau si o tuica buna, de casa, sa fim si gazde bune. Numa’ sa nu ne fuga norocu’!

 

Si totusi, dupa ani de truda in necunoscut (sa nu-i spunem underground si nici nisa), unui lant de magazine gigant ii place mierea ta de albine si spune ca ar fi onorat sa aiba produsele tale pe rafturile lui, pentru ca are incredere in felul cum le-ai preparat. Si nici nu negoziaza cu tine pretul, te lasa pe tine sa decizi, pentru ca stie ca ai bun simt si nu esti un hulpav. Toate par sa se contureze fain, ca ai sansa de a vinde produsele tale, la pretul tau, pentru ca ti s-a recunoscut valoarea, cand afli ca gigantul s-a sucit. Printre dinti si neoficial iti spune ca el te-ar primi cu mare drag, doar ca proprietarul mall-ului, alt gigant, cu care are un join-venture regional, nu accepta aceasta colaborare, si recomanda pe altul in locul tau. Si uite asa, toata constructia se transforma intr-un puzzle stricat. Si te intorci in strada, sperand la vremuri mai bune, in tara ta.

 

Back to Milu: daca vrem sa-i sustinem pe oamenii cu bun simt, care fac lucruri din pasiune, de calitate, fara compromisuri dureroase sau umilitoare, e foarte simplu: luam atitudine, ii promovam prin viu grai, ii share-uim virtual, le sustinem si le cumparam produsele, le dam feedback in timp real pentru tot ceea ce fac ei, ii incurajam si… le zambim de fiecare data cand avem ocazia, pentru ca un zambet si o vorba buna sunt terapeutice intotdeauna! Lucrurile mici, simple si distincte, pun bazele unei temelii sanatoase, construita cu multa dedicare si pasiune. Orice detaliu mic este mare raportat la ceva iar orice altceva mare devine usor foarte mic, raportat la o alta dimensiune. Oricum vrei sa privesti, te poti insela sau poti avea dreptate. Important este sa fii impacat cu tine si cu tot ceea ce faci! Miluta are aproape 10 ani de cand face fotografie de concert (pe langa altele), si-a creat un nume si-un renume, mixeaza si alege dupa bunul plac prestatiile platite sau voluntare, insa le face, de fiecare data, cu mult profesionalism si cu… pasiune! Mi-as dori sa ajunga sa lucreze constant cu giganti, pentru ca sunt convins ca nu va uita de unde a plecat. Pentru ca acolo unde e pasiune, e dragoste… si unde e dragoste, e emotie… iar emotia imortalizata intr-o fotografie reda starea de spirit dintr-un anumit moment in timp, unic, memorabil… 

 

Nu am de impartit cu nimeni nimic si nici nu vreau sa iau partea cuiva avand vreun interes cutanat sau subcutanat. M-as bucura enorm sa se sparga monopolurile si bisericutele care exista de cand ma stiu in scena asta Metal (presa, proprietari de cluburi, organizatori, trupeti, security, merch, etc), sau Rock, ce-o fi ea. De la inceputuri si pana acum, ca au fost FSU, Magdin, Lenti, Doru Rocker, Gombos, Ilie, Coro, Titus, Fane, Dan, Mihnea, Emil, Nelu, Sandor si inca multi altii, tot timpul au fost nemultumiri, rivalitati, invidii, frustrari, conflicte, amenintari (noroc ca n-au fost batai sau crime ca la norvegienii din anii ‘90, heh), unele mai mari, altele mai mici, unele trecute, altele latente. De asta azi nu avem nicio revista lunara sau macar periodica pe nisa Metal/Rock. De asta nu avem cultura si obisnuinta de a scrie recenzii despre albumele pe care le ascultam (indiferent ca sunt primite sau cumparate) sau despre concertele la care mergem (cu sau fara acreditare). De asta nu avem decat vreo 2 label-uri care se straduiesc sa supravietuiasca, mai degraba din propriul entuziasm si din dorinta de sustinere decat din vanzarea efectiva de produse. De asta nu avem decat vreo 2-3 detinatori de businessuri de merch, care se lupta din greu sa-si tina clientii cat mai aproape. De asta sunt atat de putine cluburi in tara care sa sustina concertele Metal (si trendul lor este descrescator)… De asta am ajuns sa culegem in loc sa alegem, astfel ajungand sa trecem cu privirea comportamentul unor trupeti, oameni de presa sau promoteri “necinstiti sufleteste”, heh, care pun pe primul loc banul sau interesul personal, eventual cu tupeu, aroganta, trufie sau chiar vedetisme de rockstar iesite din comun, necaracteristice undergroundului si oamenilor care nu mai au rabdarea sa afle care e adevarul gol-golut.. Si, in loc sa-i boicotam istet, prin neparticiparea la acele evenimente, cumpararea de albume sau nepromovarea scrierilor lor, mergem ca orbii, doar sa ne amageasca cu vreun nume-doua, indiferent unde, cum, cand si cu ce infrastructura corecta. Cu siguranta ca daca am lua atitudine, lucrurile s-ar indrepta mult mai repede si respectul ar incepe sa conteze din ce in ce mai mult. Este firesc sa facem greseli, important este sa le indreptam cand realizam sau cand ne spun altii. Continuand pe aceeasi cale, ignorand semnele si mesajele transmise cu buna intentie de catre cei indreptatiti, nu ajutam cu nimic scena. Poate ca putem face bani, faima, renume, dar il pierdem pe acel ceva de la inceputuri, care ne-a dat sens si motivatie. De asta suntem unde suntem, pentru ca nu ne simtim comfortabil sa luam atitudine, sa strigam adevarul cand ne doare si ne dam loviti de diplomatie lasa si de barfa din belsug pe la spate, eventual si turnat informatii de tot felul, nuantate si cu limba scoasa pan’… la brau.

 

Apreciez curajul pe care l-a avut Miluta postand acel text si frumos ar fi sa o faca si altii, de fiecare data cand se simt fortati sa faca diverse compromisuri. O stie o tara intreaga, dar toata lumea vorbeste pe la spate, ca sa nu deranjeze sau sa ofenseze! O mare tampenie, dupa parerea mea! Exemple? Pai daca ai trupa, visezi sa canti la un festival mare Metal sau Alternative din capitala, asa ca, psss, ciocu’ mic! Sa fie bine, ca sa nu fie rau. Daca vrei si vreo promovare pe site-ul cel mai mare si mai tare din estul Europei, diplomatie totala, liniste si cel mult neutralitate, ca, cine stie cum dai lovitura! Daca vrei sa ai sansa sa canti in deschidere la vreo trupa de pe afara intr-un concert ce urmeaza sa se intample, atunci trebuie sa te remarci cu aprecieri si alte cele, ca cica asta ar fi reteta. Daca esti organizator de evenimente si vrei sa sa ai parte de promovare (implicit de vizibilitate, s-a spunem p-aia dreapta), neaparat trebuie sa-ti vinzi biletele si printr-o anumita retea. Daca ai nevoie de o anumita logistica sau networking din bransa, pune-te bine si te scoti.  Daca vrei intrare moca sau acreditare, ai grija cum vorbesti si scrii, ca de nu, skip next time! Si tot asa!

 

Este foarte multa ipocrizie si lipse de boase chiar si-n aceasta scena, unde spiritul liber si rebel cica ar trebui sa-si spuna cuvantul! Nu te obliga nimeni sa urmezi aceasta cale, dar daca vrei sa scurtezi pasii firesti, poti ajunge mare peste noapte… dar doar pt o noapte, daca dimineata te uiti in oglinda si nu te recunosti! 

 

Curios sau nu, multi oameni din scena actuala au trecut prin aceasta companie, facandu-si initierea sau dezvoltandu-si abilitatile, chiar o vizibilitate media, ceea ce dovedeste ca este o firma cu alonja continua de peste zece ani, daca nu mai mult, care se mentine prin performanta, pragmatic vorbind! Si da, este singura de la noi pe aceste segmente muzicale ce a format oameni ce astazi merg pe cont propriu sau lucreaza in alte firme cu activitati relative conexe. Ar mai fi vreo 2 firme, dar mult mai mici, mai degraba bazate pe voluntariat si pe part-time, fara un istoric atat de bogat. Trist este ca sunt prea putini care sa vorbeasca cu admiratie despre scoala primita acolo, pentru ca da, a fost o scoala. Si probabil ca inca mai este. M-as bucura sa fiu contrazis, ca asa ar fi normal sa se intample. Si asa nu s-ar expune nimeni, din contra, o lauda in plus, o invitatie gratuita la urmatorul eveniment . Care cu siguranta va fi sold-out, indiferent de ruxxacul pe care-l iei cu tine, la birou. 

 

Ca daca esti tare, esti mare, si cum nu te mai doare, ca afacerea-i in floare, ia un ceai de sunatoare, ca virtutea nu-i valoare, hashtag si atat. 

 

Asadar, hai sa termin cu exemplele ale caror idei le-am pierdut deja printre cuvinte (sigur nu sunt singurul) si ma intorc la muzica de nisa si la lumea ce graviteaza in jurul acesteia, la noi. Si sa incerc sa gandesc pasnic, constructiv, ca furtuna a trecut. Si-asa suntem putini care suntem interesati, oare de ce trebuie sa ne divizam? Exista impostori, exista lacomi, exista tepari pe viata, exista omuleti care dau tepe si apoi se indreapta (le spunem greseli), exista suflete faine care sustin scena asta neconditionat si artisti care ne alinta cu ale lor creatii, exista de toate si din toate pentru toti, stim asta! Ce frumos ar fi dam din noi ce e mai bun, sa reusim sa ne disociem politicos de cei care nu vor sa ajute sau sa sustina, sa identificam persoanele cu care se poate merge mai departe (sau altele noi care descopera nisa) si sa ne vedem de drumul nostru in tihna, separate sau impreuna, de fiecare data cand avem posibilitatea! Iar ceilalti, gigantii, daca nu pot sa ajute, macar sa nu puna oprelisti, sa nu faca rau! Si daca au cateodata un loc disponibil, sezonier, part-time, ce-o fi el, sa apeleze fara resentimente la cei pe care i-au strivit odionioara, ca s-ar putea sa fie surprinsi de feedback. Nu spui care…

 

E loc pentru toata lumea pe planeta asta, chiar daca 80 de persoane detin cca 50 la suta din resursele Pamantului (asta am vazut scris pe net, deci e pe surse, nu e nimic oficial, dar da bine la mirat si de dat mai departe).  

 

Mi-a aparut in FB un text scris cu un an in urma:

 

Traiesc intr-o lume care nu-i a mea. Respir, depind de ea, dar nu traiesc in ea. Lumea mea inchipuita are flashuri de realitate, dar foarte putine, in general in jurul muzicii. In cele mai multe cazuri, singur. Si cand sunt prin preajma celor dragi. Am extraordinar de multi cunoscuti si foarte putini prieteni. Chiar foarte putini. E vina mea, cumva, pentru ca e greu de patruns in cercul interior. Dar si mai greu e sa te mentii acolo.

Lumea de care depind este un habitat necesar, dar plin de compromisuri. Cu cat iti creste experienta de viata, unii ii spun maturitate, altii imbatranire, cu atat te incurajezi ca spontaneitatea e un capitol ce tine de trecut. Ca si cu cei 5-10 ani in care ai fost si tu Rocker. Dupa care te maturizezi, devii analitic, intelept, intri in rand cu lumea, devii serios, profund... Trist. Si intri in caruselul in care bucuriile tale anuale se petrec doar in cele cca 20 zile de concediu si cateva ore din weekend, printre cumparaturi, cumparatori si cumparari.

 

Uitam copilaria, ne uitam in jur si ne amagim ca asta e mersul vietii. Si ne ducem cu restul: la vot, la tv, la orice, numai sa nu iesim din sistem, sa nu ramanem neintegrati in acessta lume. Totu-i functional pana intr-o zi, cand ai curajul sa te privesti si te intrebi: as fi putut face mai mult? Si de acolo incepe purgatoriul interior, care e diferit de la om la om. Lumea mea inchipuita este alcatuita din acest tip de omuleti. Sigur ca exista mult mai multi decat ceea ce stiu azi, doar ca-mi trebuie rabdare si timp. Asta inseamna sa renunt la spontaneitate. Si parca nu as face-o. Dar poate ca a inceput sa vina timpul si pentru asta. Altfel, lumea in care respir devine din ce in ce mai putin placuta. Si nu e bine :-).

 

 

Randurile scrise anul trecut sunt si astazi de actualitate. Doar ca acum contorizez si zilele libere de la stat, ca or fi oficiale sau religioase, nu are importanta. Sunt cu 2 mai mult ca anul trecut, deci ii bine. Mai ales ca sunt si platite.

 

Cat priveste aia cu sufocarea, mi-am amintit ca, de ficare data cand calatoresc undeva, evit hotelurile mari. Acum nu caut sa ma dau deep cu ”lemnul si cu spatiile mici”, dar prefer sa sustin afacerile mici, de familie, cu multa inima si pasiune (dar si cu multe stangacii in calitatea serviciilor, mna), in ciuda profi-ului corporatist de la resorturile cu staif. La hotelurile de 4 sau 5 stele, in mare majoritate, primesti o camera super moderna, spatioasa (nu te limiteaza in acei 20 mp, inclusiv baia), chiar luxoasa, dar care nu are balcon (daca nu e nusce apt prezidential), unde sa poti respira aerul de la inaltime, nici macar fereastra nu se deschide. Iar daca vrei aer, dai drumul la instalatia de racire interioara. Asta da sufocare psihica. De multe ori insa sunt nevoit sa stau si in astfel de colivii, pentru ca sunt cu echipa sau cu partenerii si na, sa nu par creepy. 

 

Oricum, dupa 2 decenii de cariera (sau ce-o fi ea), colegii stiu ca nu pun pret pe ceea ce te califica a fi din breasla. Si imi vine in minte exemplul cu ceasul branduit, nelipsit de la costum sau chiar de la o tinuta casual, plus ochelarii de soare de la o anumita firma. De telefon, Ipad sau netbook nici nu mai vorbesc. Laptop-ul este deja uzat moral, e doar un instrument pentru cei din background, ce exceleaza prin back-office-uri. Mda, se practica, se poarta, se doreste, conteaza, impune, solutioneaza. Diferentierea asta artificiala fata de altii suna a uniformizare mentala pentru toti ce se invart prin aceleasi cercuri. E bine insa cand poti privi detasat, dar sa fi trecut prin toatea aceste faze. Distractiv este cand vezi pe cate unul care nu are treaba cu breasla asta dar isi da cu parerea. E simplu: cu cat cunosti mai putine, cu atat esti mai convins ca ai controlul suprem, nu? Heh.

 

Vad ca astazi am scris multe, aproape nimic legat de muzici sau evenimente. Hai sa mentionez una alta, ca deja mi-am pierdut rabdarea si in jumatate de ora plec sa vad marea, sa simt nisipul si alte cele pescaresti (nu sunt pescar dar da bine la navod... stiti voi, KrunaVod). De regula, scriam pe malul marii astfel de randuri, dar m-am intristat cu postarea lui Milu si m-a prins descatusarea, asa ca diseara stau relaxat. Eventual postez vreo poza cu peisajul de acolo. Bine, nu eventual, sigur o voi face, ca asa e cand te bagi in seama, uitandu-te in propria-ti oglinda.

 

Evenimente am spus ca nu mai fac, pentru ca e plina piata de promoteri si organizatori, de la cei mici pana la cei ce fug pentru un loc pe podiumul imaginar. Ceea ce e foarte bine si sper sa continue in acelasi mod! In sfarsit conteaza si Romania in piata de evenimente Metal si Dark. 

 

Ramane doar DBE, un moment in timp prin care respir un an intreg, pentru a ma bucura de traire la inceput de august. Stiu ca pentru multi e doar un alt festival, unde vin (daca vin) sa vada cateva trupe preferate sau despre care au auzit si ar vrea sa le vada. Cu siguranta ca mutarea locatiei schimba putin datele problemei, insa daca exista dorinta de sustinere si credinta ca astfel de evenimente sa continue, atunci ne vom mobiliza iarasi cateva sute de persoane, de data asta in bazinele cu apa termala. Daca nu va fi sa fie, asta e, ma retrag in cochilia de pe muntele virtual si gata misiunea. 

 

Am primit invitatia de a merge la Electric Castle, asa ca imi voi face liber, cred ca o seara, sa calc si pe acolo. Nu am cizme de cauciuc si nici pelerina, dar nu am o problema. Vreau sa vad atmosfera si sa simt acolo ceva ce simt, de ani buni, zeci de mii de oameni. Ma sufoca pana si ideea ca va fi foarte aglomerat, dar daca am spus ca merg, nu dau inapoi. Imi place cum se vede din afara acest festival (cu toate neajunsurile logistice din trecut, pe furtuna) si cred ca e o miscare inteligenta pentru Romania acest festival. Trebuie insa sa-mi caut ceva ochelari colorati, cu led-uri, de hipster atipic.

Suna cumva tentant ARTMania anul acesta, dar inca ma gandesc daca voi face o vizita au ba. Stiu ca pentru multi e o traditie frumoasa si o placere de a se revedea, plus trupele invitate, care pot mobiliza multi omuleti. Pe mine ma plictiseste ideea de a sta iar in acea piata, aceeasi piata, timp de 2 zile, sa vad tot 3 trupe pe seara, eventual cu o scena mica la matineu, pentru astia romani mai amarati cu ale lor muzici underground, dar bucurosi ca-si pot trece in CV participarea la festival. Sa cheme iar LACRIMOSA si sigur va fi un succes, mai ales ca aceasta editie se intoarce la origini, ca organizare, amplasare, bilete, etc. Este singurul festival nisat din Romania care-si pastreaza aura selecta, atat ca atitudine, cat si ca stiluri muzicale promovate. Cu cat mai mult Symphonic, Gothic si Prog, cu atat mai stilata audienta si mai putini Metalisti clasici, heh.

 

De partea cealalta, REF este cel mai important festival Metal din Romania, cu siguranta ca va strange 4500-5000 de oameni. Asta ca sa nu iasa pe minus si sa continue si mai bine. Chiar as vrea sa ajung acolo, ca e mai frumos sa o arzi pe la poalele muntilor, sa respiri aer curat cand bagi un vin rosu si inhalezi o mahoarca, cu grohaituri pe fundal. Recomand tuturor aceasta editie. 

 

Si cam asta ar fi vara pentru mine, in cea ce priveste festivalurile autohtone.

 

In ultimele saptamani am ascultat prea putina muzica noua interesanta, poate ca e de la vreme. SOLSTAFIR-ul are 2 piese foarte frumoase si restul e cam la fel, PANOPTICON prezinta un Black Metal ba agresiv, ba prea inserat cu elemente traditionale, BLAZE OF SORROW vine cu un Black Metal foarte melodic, zica ca e chiar NeoFolk, FELLWARDEN ne aminteste de vechiul AGALLOCH si cu mult FEN (e vorba de proiectul solo al britanicului), EARTH ELECTRIC nu m-a prea convins, desi ca stil muzical imbina original, TUNGUSKA suna fain ca prezentare dar Post-Rock-ul inserat cu Ambient m-a cam dezumflat, EORONT da bine in peisajul BM si chiar am ascultat albumul de vreo 3 ori, LOD baga un fel de Post-Punk in varianta JOY DIVISION, cu texte in daneza, placut... si cam atat.

 

Am plecat, va salut si va contrasalut. Sa zambim, ca de noi depinde.

 

Doru 

16.05.2017

 

PS. Cat despre Cigarettes After Sex live, sa nu va para rau ca nu au ajuns inca pe la noi. Sunt interesanti primele 2-3 piese, apoi devin liniari, parca prea fragili si formali. Bine, daca vrei sa-ti placa, atunci vei fi in delir, stii ca autosugestia detroneaza lejer reala emotie, indiferent ca se lasa cu orgasm sau cu speranta unuia ce vrei sa crezi ca va urma. Asa e cu tutunul dupa futai, vorba unui cunoscut. Dar daca vor veni pe la noi, sa nu-i ratati. Cum ati putea altfel sa ma contraziceti?