Editorial

Noua religie

 •  Adaugat in: Editoriale Kogaionon

Iaca si sfarsit de aprilie, nu c-ar fi meritul cuiva. Nu am mai scris nimic pe aici, motive ar fi multiple, dar ar suna a scuza. 

Ascultam ceva muzici underground si ma gandeam la tot felul de ineptii, ca nu le pot spune curiozitati sau concluzii realiste. Am depasit in lumea asta 7,5 mld de oameni, in cca 200 de tari, ale caror granite sunt mult prea fragile, depinde de cum bate vantul intereselor. Din punct de vedere artistic, hai sa spun muzical, topul este complet diferit, daca ar fi sa ne raportam la dimensiunea trupelor care conteaza. Am vazut ca pensionarii de la ABBA se reapuca de muzica. A fost o trupa imensa in urma cu ceva decenii, iubita si astazi, care vine dintr-o tara cu populatie modica. De fapt, ca aici voiam sa ajung, exista tari cu populatie de pana-n 10 mil locuitori, care au scos si inca scot, pe banda, mii de trupe. Daca ma refer strict la undergroundul Dark, e clar ca aceste tari domina orice top as vrea sa fac. Doar cele 4 tari nordice au la trupe de nu am mina de pix sa le scriu. Daca e sa ma refer la Black Metal si ale lui derivate, Norvegia domina si astazi,  unde populatia e de cca 5 milioane. Finlanda si Danemarca sunt si ele pe acolo, doar Suedia sa spunem ca e putin mai mare, dar si ea continua sa fie o pepiniera de trupe faine. Nu iau in calcul tarile europene mari, ca orice comparatie nu-si are sensul, daca e sa ne raportam la per capita. Dar tot tarile mici sunt castigatoare, adaugand usor Tarile de Jos si Grecia. Concentrez si mai mult directia spre tarile est europene si vad ca numarul de trupe UG interesante scade vertiginos. Singura tara care conteaza si emuleaza constant trupe este Polonia. Este cea mai mare tara din zona asta europeana (cca 40 mil), dar are o scena extraordinar de activa. Si cand spun asta, ma refer la eterna obsesie a mea: o trupa de calitate, chiar si in underground, este valoroasa cand este recunoscuta, apreciata si sustinuta de cei din afara tarii de origine. Si, uite asa, pas cu pas, ajungem la frumoasa si iubita Romanie, unde, din ce in ce mai multi, realizeaza constient sau nu ca sunt mandri de al lor romanism. Ceea ce nu e rau, privind in trecut, la istorie si la alte fapte curajoase, cutezatoare, greu de intelas astazi. Dar sa ma refer la muzica. Suntem vreo 20 mil (habar n-am cine mai numara sau nu diaspora oficiala sau cea reala), dar, gandind la trupele underground, daca sunt cateva sute. Si asta asa, indulgent. Cate din ele conteaza si in afara Romaniei? Mult prea putine. Scuze vom gasi tot tmpul, de la puterea economica si pana la ce vreti voi. Am ajuns sa fim “mandri” ca la nusce concursuri europene, desprinse sau cultivate de festivalurile mari, unele trupe romanesti urca pe podium. Este ceva, pragmatic vorbind! Dar muuuult prea putin! Inca nu am reusit sa castigam un prim loc, sa vedem apoi ca trupa este invitata constant pe scenele mari ale acestor festivaluri. Gasim doar punctual cateva aparitii trecatoare ale unor trupe si cam atat. Culmea e ca acesti muzicieni reusesc sa capteze interesul omuletilor in concertele de club de la noi, indiferent daca trupa scoate album nou, tricou nou, piesa noua sau mai stiu eu ce colaborare ingenioasa. Atat timp cat nu avem alte variante, ne multumim si cu ce avem, ca trebuie sa ne sustinem firava scena Dark underground locala. Si nu vrem sa iesim din aceasta paradigma, cautand continuu sa apasam pe pedala scuzelor sau explicatiilor plauzibile, oricand castigatoare in fata solutiilor fara solutii (cam asa vedem, noi, majoritatea minoritatii). 

Si iar ma gandesc la tarisoarele de 2 sau de 4 ori mai mici ca noi, care scot pe banda trupe dragute, cu amprenta artistica faina. Nu stiu ce au aia si nu avem noi, nu stiu ce fac ei bine si facem nou rau, dar e clar ca la ei autosuficienta nu e o stare de fapt si niciun mod de gandire. Departe de mine sa fiu critic, ca nu ar schimba cu nimic, din contra, m-as confunda cu sportul nostru national care ne inspira si ne face sa ne identificam cu sensul existentei noastre: heitareala cinica, sarcasmul intelectual si discreditarea savanta!

Avem doar o mana de trupe ce se chinuie sa se mentina pe linia de plutire, facand sacrificii enorme, de toate felurile, pentru ca piticii din creier nu le lasa sa o arda epic, in eterna lancezeala. Isi dau reset interior de la concert la concert, sperand ca urmatorul le va aduce mai mult public, poate si mai mult merch vandut. Si daca se intampla asta, deja isi sterg din memorie tot ceea ce a fost rau pana atunci, setandu-si un nou moment zero, de unde totul se vede mult mai optimist, mai incurajator, mai visator. Si asteptarea astea inspira, motiveaza, rupe bariere mentale si financiare proprii. Bucuria de a fi invitati sa cante la un festival mare de la noi este perceput imediat ca pe un act de recunoastere a muncii lor, a valorii lor, a mesajului artistic transmis. Toate bune pana atunci, pentru ca in aceasta perioada se strang zeci sau sute de ore de repetitii, de simulari emotionale fabuloase, de asteptari imense, ascunse de un body-language retinut. Si, cand se ajunge la momentul mult asteptat, se descopera ca e cam cald afara (asta daca nu ploua, in cazul ooutdoor, ca indoor oricum devine prea cald totul, de la temperatura si pana la berea de-abia descarcata), ca in fata scenei sunt doar prietenele/prietenii lor, plus ceva tovarasi apropiati. Restul, mai pe sub umbrelute sau in fundul salii, la o bere si o discutie filozofica despre trupele descoperite in ultima saptamana, pe care doar cei mai eclectici le-au descoperit, care suna incomparabil cu tot ce-am ascultat pana acum si ca degeaba am facut umbra pamantului pana atunci, ca noroc de discutia asta. Plus moralistii de serviciu, care prind chestii din zbor si le adapteaza pe loc, scotand in fata doar defectele celorlalti, justificandu-se elegant si disociat ca remarcile lor nu sunt facute cu rautate, ci pur obiectiv. Si ca trebuie sa avem capacitatea de a se spune si a asculta adevarul, ca ala e singurul adevar, UNICUL!

Dupa cateva piese cantate de artisti, apar in fata scenei si cei mai supportivi, cu berile in mana, care, ascultand acordurile de pe scena, isi reamintesc ca nusce trupa suna mult mai bine ca incepatorii astia, ca stiu ei cel mai bine ca nu au in fata decat copii neinspirate ale unor legende vii. Si incep sa-si povesteasca intre ei aceste pasuri, eventual cu taguri si selfie-uri abundente, cam toate cu spatele la scena. Si cand incepe sa prinda totul contur, macar aparent, vine change-overul. Timpul s-a comprimat, trupetii ar vrea sa le multumeasca putinilor interesati de intensitatea momentului trait, doar ca stage-managerul le face semn sa coboare rapid ca intra urmatoarea trupa. Si iluzia desavarsirii devine istorie, urmand ca totul sa se atenueze in hectolitri de bere consumati dupa, tot in fundul salii sau la umbrelutele din zona food and drinks, ca inca nu a urcat headliner-ul.

Asadar, degeaba ai pitici pe creier, degeaba te strofoci ca tembelul, compui, repeti, bagi PR de te ia naiba (de cele mai multe ori inutil), daca feedback-ul este zero, sau, indugent privit, mai pui cateva cifre langa, dar dupa virgula. Pentru ca nici publicul nu este “educat” sa aiba rabdare, sa caute, sa descopere, sa dea o sansa. “PLM, eu am venit sa vad headliner-ul, restul e umplutura de deschidere”, care merge bine pe fundal, focusul fiind ceva hot-dog si beute intre camarazi. Adica nici trupele mici intre ele nu se sustin, sa stea macar stoic in fata scenei, ca poate ii mai misca si pe unii mai timizi, care poate ar vrea mai in fata, dar sa nu strice echilibrul metalifer, stau in banca lor. Ah, am uitat, apar uneori in fata scenei, de parca ar trece Trump prin fata ostirii, acei omuleti inzorzonati cu accesorii de toate felurile, care sunt mai putin interesati de cine canta, dar sa cadreze bine in foto-urile luate de cat mai multi. 

In peisaj nu au cum sa nu apara si cei care fac MUUULT mai mult pentru scena asta underground, adica cei care scriu la publicatii, promoteri, organizatori sau detinatori de label-uri. Am folosit pluralul pentru a fi politicos, pentru ca sunt atat de putini, incat singularul ar fi deja acoperitor. Si atat de tare se mai musca de cur intre ei, incat totul pare o mocirla ieftina, din care fiecare e cu fiecare, dar, de fapt, nimeni nu e cu nimeni. Raman doar adeptii apartenentelor (asa numitele bisericute sau die-hard fans), care-si schimba sustinerea de la unul la altul, dupa vreme, dupa stare si dupa interese. 

Si da, mai raman cei care ar putea sa consolideze scena, cei care nu au intelegeri, nu au prioritati, nu au asteptari, care vin cu drag si deschisi, cu zambetul pe buze, deloc vehementi in comportament, oricand gata sa intinda o mana de ajutor, fara a cuantifica sau a astepta cuantificari in vreun fel pentru “serviciul” oferit. Este fain ca exista asemenea omuleti si pe la noi, dar, din pacate, sunt prea putini. Insa, este bine ca ii avem, aceasta ar fi fain sa fie transformarea de care am avea nevoie pentru a ne misca si noi intr-o directie normala. Am avut bucuria sa-I cunosc pe unii dintre ei, fain ar fi sa am sansa de a-i vedea si pe altii!Culmea e ca pe acestia ii gasim in locuri normale, unde gandirea este normal, unde performanta este la inaltime si totul nu e amplificat de un can-can interminabil: la evenimentele din afara tarii, unde raca si invidia nu sunt atat de radicalizate ca la noi, competitia e constructiva iar respectul si bunul simt rapun din fasa orice balcanism retrograd si infantil. 

Cam asa vad eu ca ar putea fi calea pentru a conta si noi in Europa, sa ne caute lumea, sa-si doreasca sa aiba merch-ul artistilor, etc… (cum a fost odionioara NEGURA BUNGET). Altfel, nu ne vom depasi conditia de HOLOGRAF, adulati odinioara aici si invitati sa cante pe afara doar la diaspora nostalgica dupa trairi si traditii unice! As fi scris si IRIS sau COMPACT, dar chiar nu mai stiu cate trupe mai sunt astazi cu aceleasi denumiri. Diferenta cica o face PR-ul si nu muzica, ca mai toti canta aceleasi piese. Na poftim!

Nu as vrea sa detaliez prea mult, ca ar fi degeaba. Fiecare face cum il taie capul, asculta ce vrea, ce ii place sau crede ca ii place, indiferent ca e vechi, nou, clasic, modern sau de avangarda. Imi amintesc ca in urma cu 25 ani trageam la copiator fanzine de pe afara (marfa de contrabanda), pentru a citi despre trupe de care neicanimeni nu auzise. Iar in interviurile cu trupe mai maricele (pentru acea vreme), aflam ca unii artisti ascultau si alte muzici, nu doar grohaieli. Mi le notam pe toate si apoi incepeam cautarile, prin cai mai mult sau mai putin usoare, ca la vremea aia online-ul era SF. Mari dezamagiri mai aveam cu unele trupe, pfff: cum dreak poti sa asculti bumti-bumti sau mai stiu eu ce progressive de pe vremea strabunicilor si sa compui blecareli atat de faine? Astazi, totul este mult mai simplu: este suficient ca un muzician sa posteze pe un cont de socializare un link cu o piesa, in cateva minute se strang sute sau mii de like-uri, de comentarii, etc. Si uite asa poti afla instant ce alte stiluri muzicale ar putea sa-ti placa, doar ca le vezi postate la un artist pe care-l agreezi. 

Da, timpul s-a comprimat, rabdarea e termen desuet pentru aceste vremuri, intelepciunea ia cu totul alte forme, daca vrei sa contezi sau sa influentezi in vreun fel acel ceva. Care si el este deja altceva, pentru ca se modifica continuu, se transforma, ia forme definibile doar raportat la secunde, minute sau zile (si asta pentru inca o perioada). Cred ca saptamanile, lunile sau anii devin repere definibile doar pentru cei mai tihniti, sa nu le spun obositi, care au decis sa iasa de pe pista alergatorilor, pentru ca e mult prea solicitant. Sau ca fazarea varstei iti da senzatia (initial) ca poti face mai mult, ca daca ai facut pana acum fata provocarilor si oportunitatilor, o poti face in continuare. Doar ca, la un moment dat, senzatia devine doar tentatie, la care stai si cugeti. Nebunia cu care te identificai odinioara ti se pare foarte light raportat la vremurile actuale, in care tabloul cotidian este prea zgomotos, prea aglomerat, prea complex. Se schimba generatiile, se transforma lumile, carutasul de altadata a devenit obiect de decor, masina mai are putin si zboara, benzinariile isi pierd sensul denumirii, eolienele sapa la temelia emirilor ce s-au imbogatit doar din lupta marilor puteri pentru resurse, cartile tiparite tind sa ia locul felicitarilor de altadata, dar inca mai rezista datorita faptului ca mai exista nostalgici carora nu le-a venit doamna cu coasa (sa nu va ganditi la colectionarii de viniluri, heh).

Muzica a ajuns la nivelul la care este capabila de orice, sa mixeze si sa amestece pe portativ sunete, acorduri, stiluri, concepte… chiar orice! Este fain cand vezi cum limitele de altadata au fost deja daramate, distruse, cum inovatia si inspiratia fac punti pe care niciodata altii nu le-au gandit a fi posibile. Dar trebuie sa fii pe faza, sa fii deschis, sa accepti ca totul se transforma! Pentru unii poate insemna evolutie, pentru altii involutie! Nici nu mai exista loc sau chef de a trage concluzii, doar daca stai in balconul mosuletilor din Muppets si mai dai cate o duma isteata, pe langa eternele carcoteli acide, de care pana si cei de varsta ta s-au saturat. 

In aceste vremuri, accesul la informatie este nelimitat. Avem atat de multa informatie, incat ai nevoie de filtre, pentru a le digera. Indirect sunt si filtrele gandite pentru manipulare sau pentru sentimentul apartenentei, care acum sute sau mii de ani erau recunoscute si utilizate prin religie. Si astazi continua sa existe, insa “noua religie” informationala detroneaza, zi de zi, tot ceea ce invatasem a fi regula… sau canon. Iar cum acolo unde sunt aglomerarile umane, manipularea este cheia succesului, este firesc ca oricine sa-si doreasca sa ajunga acolo, ca e zvacul, pulsatia, trairea... Ce dreak sa faci la tara, intr-un oras mic sau mediu de provincie, unde asculti doar cum creste iarba si te consideri un inapoiat total fata de ceilalti? Si uite asa cum o noua polarizare tinde sa dea senzatia de deja-vu celor mai in varsta, insa care se resemneaza cu ideea ca nu au cui sa povesteasca ca, intr-un fel sau altul, e acelasi lucru, doar altfel prezentat, poleit modern? Aprinde un bec in bezna si vei vedea cate musculite, gaze, tantari, fluturi apar instantaneu! Acum totul e luminat, se vede asta si din spatiu! Transparenta e totala (cu sau fara voia ta), aparentele secrete devin carte de schimb pentru negocieri meschine, totul e de vanzare, totul e o marfa, indiferent ca are sau nu inima. Cat despre suflet, hmmm, el exista, dar are nevoie de o abordare mercantila, pentru a supravietui in aceasta tumultoasa lume. 

Habar n-am cum ar putea arata un “Back to the roots” real astazi, habar n-am daca sfaturile date de seniori mai pot fi rostite cu intonatie sau ascultate tihnit! Scoala vietii a fost intotdeauna cea care te ajuta sa vezi orice forma din mai multe perspective. Nu stiu daca se poate deslusi si fondul, dar sa accepti mai multe adevaruri sau perceptii despre forma analizata, este un act de intelepciune. 

Pe de alta parte, devenim din ce in ce mai isteti, mai spontani, mai visatori si mai cutezatori! Ne place sa traim la MAX! Asta iar da sens existentei si progresului! Citeam ca Da Vinci si Nostradamus au fost vizionari! Cu siguranta ca doar unii au acest har! Cum ar fi sa-mi imaginez lumea peste 50 ani, ca-n reclamele cu acoperisul Bilka? Este greu de conturat in mintea mea asa ceva! Vorbeam zilele trecute cu o matusa octogenara, care imi spunea ca vremurile de astazi sunt indefinibil mai rele ca acum 50 ani! Ca pe atunci puteai sa mergi noaptea pe strada, ca erai in siguranta! Acum totul este luminat dar nu esti sigur de nimic. Hah, suntem in lumina reflectoarelor tot timpul, depinde cat de important esti sau nu in sistem! Ma uitam si la scandalul cu datele personale de la FB, Twitter si tot asa. Atat de mult circ, de consternare, de mirare! 

Ma intorc la ideea de mai sus, despre “noua religie”. In urma cu zeci, sute sau mii de ani, spovedirea de pacate era folosita de unii dintre preoti in alte interese. Astazi facem acelasi lucru, doar ca public, insa noi vrem sa credem ca nu e chiar asa! Uram religia dar suntem mai religiosi ca cei mai habotnici credinciosi de altadata! Heitareala, rautatea si sarcasmul desprins usor din postarile tuturor sunt elementele care se aliniaza perfect cu stirile ce ni se dozeaza zilnic, majoritatea despre violenta, razboi sau fapte incalificabile! Asa e cand aprinzi lumina in bezna! Dar fara lumina nu poti supravietui! Asa e cand fugi spre orasele mari! Dar doar acolo te poti dezvolta profesional sau poti castiga o bucata de paine rezonabila! Asa e cand te uiti la stiri sau cand utilizezi retelele de socializare! Dar fara ele, devii neanderthalian! Oamenii sunt facuti sa traiasca in comunitate, sa se respecte si sa se tolereze pana cand se omoara intre ei, apoi devin iar pasnici, pana la noul conflict. Si tot asa! Nu e nimic nou, doar ca vechiul are alte forme, mai sugubete! Si asa va fi si peste 50 ani, daca nu vine, intre timp, vreo cometa. Sau daca religia informationala nu va gasi alte forme!

Si ma gandesc iar la muzica, la fel cum a evoluat ea: intai prin viu grai (a se citi live), apoi prin placa, caseta, CD, DVD si acum online, inclusiv holograme. Ca-n filmele SF de acu 40 ani! 

Cat despre aparitiile live, si aici e totul legat de informatie, de locatia in care esti, de polarizarea spre care tinzi, constient sau nu. Cluburile mici gazduiesc din ce in ce mai putine concerte de gen, asta daca nu se inchid. Concertele underground rezista doar prin orasele mari, pentru ca doar acolo isi au sensul. La fel ca in cazul comertului, magazinele mici independente dispar, consumul dezvotandu-se in mall-uri sau in retele de magazine internationale, adaptate dupa zona. Daca esti o trupa obscura, solutia de supravietuire este asocierea cu alte trupe mari, unde sa canti in deschidere. Si asta poate sa fie o rampa de lansare. Dar prea putin in Romania, care este si ea doar un oras de provincie, unde nu se intampla mare lucru, raportat la tarile mari. Poate si de asta trupele provenite din tarile mici au succes doar in afara tarilor lor, vezi festivaluri sau turnee masive. Noroc cu live-urile si streamingurile! E buna tare tehnologia! Hah

Gata cu divagarea, ca am deja senzatia ca am scris cateva pagini si nu am spus nimic. Sa trec la ceva concret, care cred eu ca face diferenta: albumele noi bunicele! 

Am asteptat cu inima la gura The Mystery of the Bulgarian Voices, ca este invitata Lisa Gerrard. Hmmm, nu stiu ce sa zic, unde se aude vocea ei totul e foarte fain, in rest, prea multa atingere folclorica! 

Cred ca mai degraba noul NHOR suna tentant, pianul britanicului degajand o aura tare faina. 

La fel si noile piese acustice GRIFT, de-abia astept sa le ascult live la DBE! 

Idem noul EP DARK BUDDHA RISING, tare fain sound!

VANHELGA vine cu al 5-lea album, care m-a fascinat total! Nu ca ar fi ceva nou, dar BM-ul Nordic are o latura melancolica pronuntata, numai buna pentru adeptii DSBM. Are si ceva din SHINING, are si multa forta, dar prezentata inteligent!

VARSOVIE vrea sa umple golul lasat pe faleza Post-Punk, care suna oarecum interesant, doar ca se confunda in repetivitate dupa vreo 3 piese.

COLLAPSE OF LIGHT poate fi o alegere corecta pentru fanii Doom, albumul Nataliei (SHAPE OF DESPAIR) avand acel ceva altfel. 

La fel si noul MOURNFUL CONGRAGATION, portia de Funeral Doom Death Metal fiind ireprosabila! 

Ceva acorduri fainute am gasit si la o trupa obscura tot din acelasi film cu precdentele doua, POSTMORTAL. 

HEGEMONE ne arata ca Post Metal-ul continua sa fie provocarea ascultatorilor de faze originale. Extraordinar de bun album!

KRODA vine cu un abum Pagan Folk Metal care ar putea rupe usa targului, dar numai pentru adeptii stilului. COR SCORPII vine cu un al doilea album mult asteptat de fanii WINDIR, care suna ok pentru un stil deja consumat, Norwegian Metal.

M-a miscat tare noul GRA! Are de toate, totul in acelasi vibe Nordic Black Metal. Cred ca e cel mai bun album de gen din acest an, pana acum!

Veteranii de la VARATHRON impresioneaza cu noul album, in special pe cei ce stiu ca BM antic grecesc inseamna mai mult de ROTTING CHRIST.

Orchestral, Electronic si Post-Rock pare a fi albumul proiectului SAIREN, dragut ca muzica si ca atmosfera degajata.

Si o puzderie de alte lume modeste sau poate interesante, dar am ales doar ce mi-a gadilat urechea in ultima saptamana.

 

Despre DBE nu am prea multe de spus. Am tot spus-o si tind sa par imbarligator, dar aceasta editie s-ar putea sa fie ultima din urmatorii ani. Sau ultima in care sa fiu eu implicat total. Lucruri independente de mine ma vor tine departe o vreme, probabil. Sa vedem ce va fi, ca viata e plina de obstacole peste care fiecare din noi trebuie sa aiba dibacitatea sa treaca. Focusul este oricum pe aceasta editie, care mi se pare a fi cea mai balansata muzical, in purul concept underground! Daca e sa iau in calcul statistica FB, va fi cea mai discreta adunare, in ciuda istoricului destul de lung. Asa e cand iti alegi drumul fara a face compromisuri, fara a aduce si readuce trupe deja stiute, apreciate si iubite. Insa nucleul dur da sens DBE-ului si asta e tot ce conteaza. Vom videa! Zilele viitoare vom anunta si echipa DBE, plina cu razesi si amazoane dedicate total cauzei.

Vara asta se anunta aglomerata in festivaluri, care mai de care mai smecher. Metalhead Meeting nu vad sa faca altceva decat sa reancalzeasca aceeasi ciorba, dar poate misca strategic cu un Dimmu. ARTmania a mutat inspirat cu Wilson si Mogwai, cred ca e cel mai fresh line-up din ultima vreme, chiar avea nevoie de o resetare. REF-ul continua sa fie centrul atractiei Rock si in acest an, unde se asteapta sa depaseasca 5000 de oameni. Cand am aflat cat costa IN FLAMES, mi-am dat seama ca traiesc intr-un univers paralel! Stiam ca EMPEROR e o trupa ce nu se urneste daca fee-ul nu arata cu 6 cifre, dar se pare ca in curand si acest record de Underground va fi depasit! Mda, e bine pentru trupe, bravo lor! Si mai sunt cateva festivaluri micute, dar nu m-au miscat in niciun fel prin line-up. Ma refer la underground, desigur.

Inca astept sa vad cand va fi gata de tiparire acea culegere de texte scrise de mine in ultimii ani, pe care o voi scoate in cateva exemplare, habar n-am cate. Ideal ar fi fost sa fie scoasa intr-un singur exemplar, dar suna prea a egoism notoriu. In doua exemplare va fi deja la discretie, heh.

Cam atat pentru acum. Am scris suficient pentru o zi muncitoreasca, e timpul sa ma retrag in cochilia mea, ca deja e prea cald si mai am de ascultat muzici gramada.

Toate bune si frumoase voua!

Doru

1 mai 2018