Aprilie 2011

 •  Adaugat in: Editoriale Kogaionon

Salutari aprilice! 

Luna martie a fost o luna destul de incarcata pentru mine. Am iesit din carapace pentru a vedea alte 2 concerte, am primit o gramada de albume pe care ar fi trebuit sa le ascult cu mare atentie, s-au mai intamplat tot felul de chestii personale, am mai adaugat cateva quiz-uri la DBE 3 destul de relevante dar si de ajutor pentru ceea ce dorim sa se intample la Alba Iulia, in august.  

Dar sa punctez putin dimensiunea concerte... Am fost la ceea ce a organizat Viva Music, de Martisor: Mortiis si Combichrist. Din punct de vedere al numarului de persoane prezent, cred ca a fost cel mai vizibil, elegant si de succes eveniment din acest an de la noi! The Silver Church-ul a fost perfect, deoarece cele 500 de suflete par sa fie varianta corecta pentru un concert unde nici sala nu e goala dar unde nici participantii nu sunt adunati ca o turma de oi care sa stea ingramadita, nefiresc pentru un club care se respecta sau pentru un platitor de bilet care scoate din buzunar peste 50 lei pentru a avea parte nu numai de un concert frumos si de calitate, ci si de un confort psihic minim, daca nu si fizic. Dar ma trezesc eu sa comentez carcoteli inutile, care la unii dintre noi chiar nu conteaza, merge orice, oricum... Fiecare are propriul sistem de valori, propriile asteptari si de asta nu are rost sa fac acum o intreaga dezbatere. Exista insa si evenimente selecte, unde organizatorul se gandeste la absolut toate detaliile, de la pretul biletului, imaginea afisului, locatia in care se canta, calitatea sunetului, preturile la bar (implicit lipsa cozilor) si pana la spatiul intim alocat (teoretic) fiecarui suflet care participa la eveniment, posibilitatea de a te strecura usor printre ceilalti pentru a ajunge la bar sau la toaleta... si, nu in ultimul rand, posibilitatea de a vorbi cu trupele, eventual macar simple fotografii. Aceste lucruri exista insa doar la evenimentele nisate, acolo unde vin putine suflete dar care au un comportament civilizat, unde totul graviteaza in jurul cuvantului respect... Oricum ar fi, romanii vor avea oportunitatea sa-si vada din nou trupele simfonice indragite: HAGGARD-ul sta la usa... EPICA tocmai s-a fumat pe “nerespirate”... mai luam o pauza putin si probabil ca revenim la o noua “sauna” ANATHEMA, trupa care are o audienta in continua crestere la noi, indiferent de ce albume noi concepe... muzicienii vin sa le cante fanilor piesele noi insa acestia vor piesele vechi si, in cele din urma, gasesc solutia care sa impace pe toata lumea! Si aici nu mai este vorba de buna sau proasta promovare, caci toti organizatorii autohtoni stiu sa puna mare accent pe aceste detalii... doar ca bani nu prea sunt si atunci lumea prefera sa mearga la sigur, adica la ceea ce stie... O fi oare conservatorism, limitare, proximitate, comoditate sau superficialitate? Dar da-o incolo de autosuficienta, sa faca fiecare ce-o vrea si cum vrea! Sigur ca unii dintre noi ne vom (re)intersecta si pe alte coordonate, mai devreme sau mai tarziu... Sa fim noi sanatosi! 

Dar sa revin la Mortiis si Combichrist, am vazut chipuri fericite, multi au cantat impreuna cu trupele, s-au zbenguit prin primele randuri, a fost un feeling foarte fain! Pe mine m-a lasat complet indiferent concertul MORTIIS, atat ca muzica cat si ca interpretare, sa nu mai spun de raceala cu care a tratat Havard publicul... ceva de genul: am venit, am cantat, am bifat, am luat banii si am plecat. Ori sa fi fost complexati ca erau doar o trupa in deschidere? Habar n-am si nici nu ma intereseaza, MORTIIS-ul de demult nu mai are nici o legatura cu ceea ce e astazi si nu pot decat sa-i respect decizia lui Havard. Dar atat, caci suntem din filme diferite!

La Combichrist atmosfera a fost mult mai prietenoasa, muzicienii se vede ca au invatat sa faca show! Explozivi, saltareti, plini de energie si pusi sa rupa inimile celor prezenti in sala, trupetii au sustinut un concert care a placut multimii! Si asta conteaza cel mai mult, chiar daca eu am plecat dupa primele 5 piese, ca nu m-am omorat niciodata dupa fazele Aggrotech mixate foarte ritmat cu elemente Industrial, chiar si Electro... insa perfect pentru Viva Music! Plus faptul ca se facuse prea tarziu pentru programul pe care il aveam in acea seara. Mi-am dorit sa fiu acolo, sa sustin cauza unuia dintre putinii organizatori romani care fac ceea ce fac doar din dragoste si respect pentru trupele pe care le admira. Una peste alta, acest eveniment a fost unul reusit si apreciat atat de fani, cat si de mass-media, cronicile si comentariile fiind toate cu accent pe superlative! Felicitari, Viviana! 

Am fost si in Control sa vad NADJA, trupa care a fost luata in calcul, teoretic, pentru DBE 2. In fine, lucrurile au luat atunci o alta directie si acum m-am bucurat mult ca cei doi vor canta in Bucuresti. Sincer sa fiu, NADJA pare a fi o trupa care live nu are acelasi lipici ca pe albumele de studio. Sau poate ca nu am avut eu confortul necesar pentru a-i percepe? Se poate ca da, pentru ca, daca vorbim de Control Club, sala este destul de mica iar daca ai nenorocul sa se aseze in fata ta 2-3 tipi mai inalti ca tine, gata cu impactul vizual. Mai mult, continui sa nu inteleg ce cauta unii la concerte, care nu fac altceva decat sa vorbeasca nesimtit de tare in timpul reprezentatiilor! Nu vad rostul pentru care acestia mai platesc biletul... sau de ce nu stau undeva retrasi, sa vorbeasca in tihna, sa se bucure de conversatia lor si sa ma scuteasca pe mine in a le asculta revelatiile interioare sau mai stiu ce alte baliverne, oricum complet neinteresante pentru mine! Deci si de aici am plecat inainte de final. A mai fost o tipa care a cantat in deschidere, nu prea am inteles eu ce si cum, dar na, se pare ca a reusit sa capteze ceva popor in primele randuri, probabil prieteni...   

Se pare ca perioada sabatica pe care mi-am luat-o incepand cu 11 decembrie anul trecut imi prieste mai mult decat ma asteptam, ceea ce e de bine! Ma intristeaza, in schimb, ca nu exista, in mare parte, decat evenimente inodore, incolore, la care nu vad nici un rost sa ma duc... preturi mici la bilet dar si trupe pe masura...  

Acum ceva ani, eram la fel de dezamagit ca nu prea aveam sansa de a vedea pe la noi trupe de calitate Underground, desi evenimente erau din plin. Aveam in cap de ani buni sa fac si altceva decat a scrie despre grupurile pe care le respect, dar sa nu organizez simple concerte, unde prioritatea ar fi putut fi bugetul si oportunitatea de a prinde trupe din turneu, care sa puna de-o cantare pe la noi si apoi sa plece in alta tara, eventual cu un autocar care asteapta la iesire, imediat dupa concert. Erau deja prea multi organizatori in aceasta breasla si scopul meu nu a fost (si continua sa nu fie) competitia. De asta nici nu ma regasesc deloc in termenii de organizator, ziarist sau om de presa. Sunt doar o persoana ca toate celelelate care doreste si simte ca poate sa faca mai mult pentru muzica in care crede, printr-o cale diferita! Aveam in cap sa aduc trupe de calitate, in premiera la noi, care sa petreaca cateva zile in Romania, sa ne cunoasca tara si obiceiurile, sa sustina concerte in modul cel mai relaxat si fara stresul oboselii sau a lipsei de timp, dupa care sa poata sta de vorba cu fanii la un pahar de orice, in tihna. Am cautat oameni si nu trupe, care sa descopere si un alt mod de face lucrurile, care respecta neconditionat si liber Spiritul Underground, fara clisee sau dogme comerciale... sau, mai mult, sa ne pierdem in discutii interminabile cu impresari devotati, care isi fac bine treaba lor si chiar e nevoie de ei pentru supravietuirea muzicienilor, dar care nu rezonau cu noul meu concept, numit Seara Speciala. Scanteia s-a aprins la sfarsitul lui 2007 si astfel a aparut DonisArt. Exista un istoric frumos si poate unic de 16 Seri Speciale, cu  30 trupe ce au venit in premiera in Romania, exclusiv pentru aceste Seri, dar si 5 trupe autohtone Underground de calitate, care s-au integrat perfect in viziunea noastra si, ne permitem sa credem, si in cea a prietenilor, adica publicul.

Acest concept incercam sa-l sintetizam curand printr-un scurt filmuletz, sa vedem insa ce resurse de timp si inspiratie are Lus, cel care se ocupa de toata imagistica trinitatii K, D si DBE.  Am crezut mult in acest concept si, chiar daca el nu a fost perceput complet de toata lumea, ne bucuram sa intalnim prieteni ai acestor Seri care ne intreaba cand va fi urmatoarea “seara tematica”... Din pacate, sau din fericire, sentimentul de repetitivitate a facut ca acest concept sa fie inchis si vorbim acum de ceva la timpul trecut. Puteti insa sa va intoarceti in timp sau sa aflati despre istoricul amintit aici: 

http://www.kogaionon.com/ro/serile-speciale-organizate-de-kogaionon-si-donisart 

Acum e nebunie generala, toata lumea vrea sa faca concerte, toata lumea organizeaza, toata lumea aduce vrute si nevrute... Din fericire, exista si putine evenimente care se incadreaza in tiparul celor agreate si sustinute de mine, dar e bine ca exista. Pe acestea incerc sa le promovez cat pot, unele care chiar merita mai mult decat o sustinere verbala...  

Primii pe lista sunt cei de la MONA MUR & EN ESCH, pe care ii va aduce Lux Noctis. Puteam sa-i vad anul trecut la WGT dar i-am scapat. Au ceva influente Post Punk faine de tot, si ceva atingeri Electro cu care nu ma prea impac dar merita de urmarit. In deschidere, Dan Serbanescu (DIVINE MUZAK) isi prezinta un nou proiect muzical, ceva Bombastic, dupa cum mi-a povestit el: TANZ OHNE MUSIK: 

http://www.kogaionon.com/ro/evenimente/candy-affair-party-with-mona-mur-en-esch-tanz-ohne-musik 

Mai vin pe 12 aprilie si cei de la GOD IS AN ASTRONAUAT, in Club Control. Poate fi o optiune corecta insa refuz sa ma gandesc ce sauna va fi acolo, caci ma astept sa vina mult popor. Irlandezii sunt destul de mari pe nisa lor iar stilul (mult prea comercial si saltaret pentru urechile mele) poate fi considerat un fel de mainstream de gen Post-Rock. Dar cu siguranta ca va placea poporului concertul, chit ca vor sta ca la coada la lapte acu’ 20 de ani... eventual si la sauna! Romanilor le place orice forma de enduro, chiar daca adrenalina poate avea si picaturi de umilinta... Cele 250 de bilete sunt prea multe pentru Club Control si prea putine pentru asteptarile celor interesati! Departe de mine gandul de a fi rautacios insa o schimbare a locatiei ar fi multumit mai multa lume, cu siguranta.... Este de apreciat ca cei din Control fac asemenea evenimente insa, macar de data asta, puteau sa gaseasca si o alta solutie, daca era vointa. Stiu foarte bine ce spun ca GIAA a fost, la un moment dat, o optiune si pentru DonisArt in a-i aduce... heh. 

Ah, sa nu uit... Pe 20 aprilie Nelu Brandusan i-a prins din turneu pe Ensiferum si Children Of Bodom, astfel ca in Bucuresti ma astept sa fie plin de popor la eveniment... complet neinteresant pentru mine, din pacate.  

La sfarsitul lunii aprilie vine pentru prima data in Romania KIRLIAN CAMERA, proiectul veteranului Angelo, cunoscut probabil de multi din anii 90! Dark-Wave-ul de demult a luat acum o directie Electro Synth Pop destul de comerciala dar care, prin superba voce a Elenei Fossi (Spectra Paris), reuseste sa dezvolte o aura interesanta, mai ales pe piesele mai lente, ca sa nu le zic mai Dark. Pot spune ca si KIRLIAN CAMERA ar fi putut fi o optiune pentru DBE 2, au fost ceva discutii dar muzica lor am considerat ca nu s-ar integra in conceptul acestui mic festival. Va recomand insa sa participati, chiar daca evenimentul cade in vinerea ce precede 1 mai, destinat, de regula, altor indeletniciri. Si, din nou, in deschidere, va fi prezent Dan Serbanescu cu al lui nou proiect... 

http://www.kogaionon.com/ro/evenimente/kirlian-camera-in-club-control-29-aprilie-2011-in-deschidere-tanz-ohne-musik-promoter-viv 

Cei de la Hatework au 3 concerte in 3 orase diferite la inceputul lunii mai, cu ROTTING CHRIST cap de afis dar merita atentia si OMNIUM GATHERUM, care a lansat de curand un album spectaculos Melodic Death Metal. Comunicatul oficial urmeaza sa vina curand. 

Twilight 13Media, prin Costin Chioreanu, ne recomanda sa petrecem sambata de 7 mai in Bucuresti, pentru ca cei de la AVA INFERI revin in Romania. Alaturi de ei, se intorc si cei de la NEGURA BUNGET, ambele trupe fiind headlineri la prima editie a festivalului Ost Mountain de anul trecut. E bine cand vezi ca trupele vin cu ceva nou in fata fanilor, nu doar sustin o noua cantare! 

http://www.kogaionon.com/ro/evenimente/ava-inferi-7-mai-2011-bucure%C5%9Fti-wings-club 

Tot pe 7 mai, dar la Brasov, un bun prieten are de gand sa faca ceva deosebit, dar cum nu a iesit inca cu un comunicat oficial, o lasam pe luna viitoare. Cade cam aiurea ziua asta de 7 mai, caci nu pot onora nici una din cele 2 optiuni, intrucat probleme personale ma vor tine la Suceava. 

Nu stiu daca fanii Progressive vor fi afectati de cei Symphonic, caci canta si HAGGARD in acea seara in TSC (un probabil nou sold-out marca Promusic), dar sigur ca pentru unii se vor crea dileme in a alege care ar fi concertul la care sa mearga... 

O saptamana mai tarziu 14 mai, se presupune ca va fi concertul celor de la PRIMORDIAL la Bucuresti. Spun se presupune caci nu a aparut inca nici un comunicat al evenimentului, stiu destul de multe despre stadiul negocierilor si se pare ca in curand se va face si anuntul oficial. Din discutiile avute cu vocalistul Alan, zilele acestea se vor rezolva toate detaliile... Pot spune ca biletele de avion sunt deja cumparate, mai raman cateva probleme tehnice si financiare care ar trebui transate pana la inceputul lui aprilie. Eu a doua zi plec la Dublin sa vad Explosions In The Sky si ar trebui sa zbor in acelasi avion cu baietii de la PRIMORDIAL. Sa vedem ce va fi, caci exista multa barfa si rautate dar si neseriozitate din partea organizatorului din Baia Mare. In ciuda tuturor carcatolilor si franelor puse de oameni de bine, se pare ca acest baiat chiar e hotarat sa faca concertul si, probabil, sa-si spele pacatele fata de toti acei fani carora le-a dat tzeapa in decursul anilor. Cat despre trupele pe care le-a pacalit, nu am prea multe comentarii... Daca nu era la mijloc numele PRIMORDIAL si relatia de prietenie pe care o am cu Alan, cu siguranta ca nu as fi scris atatea despre acest posibil eveniment si despre un organizator care, pana acum, si-a batut joc de trupe ca SHINING, FORGOTTEN TOMB sau SATURNUS, sa ma refer doar la cele pe care le-a adus DonisArt. Doresc insa sa fiu corect atat fata de mine cat si fata de un eveniment ce se doreste a fi facut. Am inteles ca tipul a avut si evenimente care au fost sustinute in Baia Mare si ca trupele au fost multumite. Probabil ca da, eu prefer sa fiu prudent in afirmatii pana cand nu voi avea certitudinea ca PRIMORDIAL va fi  sustinut si atunci va voi recomanda concertul... este o ocazie perfecta pentru a-i vedea pe irlandezi live... sunt veterani si buni tare! Mai ales ca luna asta lanseaza mult asteptatul noul album!

 

Artmania vine la mijlocul lunii mai cu o trupa care, anul trecut, la Sibiu, a facut ravagii in jurul fanilor. Cred ca este o decizie mai mult decat buna pentru DARK TRANQUILITY sa cante la Bucuresti, caci muzicienii sunt supertalentati si dedicati muzicii lor. S-ar putea ca TSC sa fie insa prea mic pentru cata lume (teoretica) ar fi interesata, dar vom vedea. Pretul la bilet nu este deloc mic (dar corect pentru calibrul trupei), ceea ce ar putea sa mai diminueze posibilul si poate nedoritul “efect de sauna”. Oricum, va fi un succes, cu siguranta!  

http://www.kogaionon.com/ro/evenimente/dark-tranquillity-la-silver-church-pe-19-mai 

Avem la inceputul lunii iunie si o editie jubiliara a celebrului festival WGT din Leipzig, unde vor urca pe scena, in premiera, veteranii EMPYRIUM si LES DISCRETS. Daca pe primii nu am reusit sa-i conving sa participe la DBE, desi au tot fost discutii pe aceasta tema si la Labyrinthic Metal Evening,  Fursy va sustine cu LES DISCRETS al doilea concert din istorie, la Alba Iulia. Oricum, ocazia de a-i vedea pe EMPYRIUM live s-ar putea sa fie si singura... iar cat de curand veti ramane placut surprinsi sa aflati si in ce componenta vor urca pe scena muzicienii! Un eveniment de neratat pentru toti cei ce au crescut cu EMPYRIUM! 

Pe 7 iunie ma duc la Londra sa vad un spectacol incredibil, adica japonezii de la MONO cu HOLY GROUND ORCHESTRA. Un concert pentru sufletul meu, care va scrie istorie, la care am reusit deja sa cooptez vreo 10 persoane. Recomand evenimentul din toata inima, pentru orice fan Post-Rock si nu numai. 

http://www.kogaionon.com/en/events/one-inch-badge-and-tidal-shift-proudly-present-mono-and-the-holy-ground-orchestralive 

Puteti citi aici si un interviu al japonezilor pus la dispozitie de cei ce promoveaza evenimentul din 7 iunie: 

http://www.kogaionon.com/en/kogaionon-interviews/rarelyunable-press-release 

Vai, cat de bine se potriveste, din nefericire, numele superbei piese “Burial At Sea” (pe care o puteti asculta chiar pe aceasta pagina, in dreapta) cu ceea ce s-a intamplat in Japonia cu cateva saptamani in urma! 

Pe data de 14 iunie DonisArt va organiza in Bucuresti un fel de WarmUp Party DBE 3, cu o trupa de peste ocean care a facut istorie in genul Goth/Nefolk/Cabaret, zilele viitoare vor aparea toate detaliile. 

Apoi plec in concediu cu familia in acelasi sat de pescari din Grecia, in acelasi loc unde ma simt perfect si imi incarc bateriile.... voi citi si asculta muzica la greu, in cel mai lung concediu din viata mea! 

Ma intorc pentru editia a doua a festivalului OST, cu nume mentionate deja interesante dar si cativa headlineri ce vor fi anuntati curand, care vor strange mult, mult mai multa lume ca la prima editie! Mai ales ca vorbim de unele trupe care au mai fost in Romania si au fost apreciate! Ma bucur mult ca exista si la noi festivaluri outdoor Metal care sa sustina si elementele Underground, nu doar mainstream... 

http://www.kogaionon.com/ro/evenimente/ost-mountain-fest-editia-a-ii-a-22-24-iulie-2011-cetatea-rasnov 

Exista si posibilitatea teoretica de a organiza ceva ce mi-am dorit de multa vreme, de data asta in Transilvania, pe langa Alba Iulia, in 22 iulie, dar inca astept un raspuns. E cam aiurea ca ar cadea exact in vinerea cu OST-ul dar genurile muzicale nu au legatura. Ar fi primul eveniment cu o trupa pe care as lua-o din turneu, dar in cateva zile decid. Ar fi si acesta un WarmUp Party DBE 3, in varianta transilvaneana... Daca va fi sa fie, voi lipsi doar in prima seara de la OST, in urmatoarele doua voi fi acolo! 

Daca luna iulie se identifica cu Ost, luna august este deja incarcata cu 2 evenimente. Cel mare, organizat de ARTMANIA, este cu traditie si va strange iarasi mii de oameni in Piata Mare din Sibiu, in principal pentru a revedea Tarja si Nevermore dar si pentru premiera in Romania, Sonata Arctica. Nu am idee cata lume va veni pentru Lacrimas Profundere dar sunt convins ca pentru Republica va veni lume ce nu a avut nimic in comun cu spiritul acestui festival. Nu stiu daca e de bine sau de rau, dar apreciez faptul ca organizatorii nu se plafoneaza doar in anumite clisee stilistice. Problema mea e ca au cam lasat de izbeliste trupele Metal Underground in favoarea celor mari si ultimul nume care se lasa asteptat va fi, probabil, headliner! Decizia este exclusiv a lor si le-o respect! Mai mult, continui sa promovez evenimentul, desi s-ar putea ca, la un moment dat, batranul si exclusivistul munte Kogaionon sa nu mai aiba un limbaj comun cu acest festival, daca se va vorbi doar de headlineri... Mai rau e ca tot in acel weekend e si celebrul festival Brutal Assault dar si Deftones canta in Bucuresti...  

http://www.kogaionon.com/ro/evenimente/festivalul-artmania-sibiu-2011-8-14-august-2011 

Cu o saptamana mai tarziu se va derula editia a 3-a din Dark Bombastic Evening, la doar 80 km departare de Sibiu. Desi anuntul a fost facut la inceputul lui decembrie, cand nu exista inca stabilita data pentru nici un alt eveniment, se pare ca acum luna august este deja destul de incarcata in concerte. DonisArt a decis ca dupa Brasov, Bucuresti si Suceava sa poposeasca acum in cetatea Alba Iulia si sa iasa dintre peretii locatiilor ce si-au facut perfect datoria, pana acum, de gazde ospitaliere. Incercam ca acest mic festival se fie o simpla si sincera oportunitate pentru cei interesati de a petrece 2 zile intr-un loc frumos, rupt din cotidian si care sa fie pe placul tuturor. Am tinut cont de parerile celor ce au raspuns campaniilor noastre, astfel ca am pus un pret pe bilet convenabil, am invitat si trupe romanesti pe care impreuna le-am identificat ca s-ar integra in conceptul DBE, studiem inca variante diverse pentru a gasi cele mai istete, ieftine dar si de calitate detalii administrative sau de ordin logistic pentru fani... si, nu in ultimul rand, avem cateva idei frumoase pe care sa le oferim sub forma unor suveniruri cochete... vom vedea. Sa speram ca vom fi capabili sa ne strangem cateva sute de suflete frumoase la Alba Iulia, pentru a petrece doua zile de poveste. Avem deja anuntati participanti din Canada, Israel, Italia, Spania, Croatia, Cipru, Greecia, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria, Franta. Logica noastra ar putea sa ne faca sa credem ca si romanii se vor mobiliza, insa, in aceste zile dificile pentru toti, nimic nu mai pare logic! Dar, pana la urma, asta e si farmecul, nu ne propunem asteptari targetate sau bazate pe statistici de pe retelele de socializare (pe care le urmarim, desigur), ci prieteni care sa vina cu sufletul deschis spre un eveniment nascut din respect pentru arta si pentru bucuriile complementare ale acestei religii, numita MUZICA! 

www.darkbombasticevening.com 

Sunt placut surprins ca primul teaser al evenimentului a avut deja peste 2100 de vizualizari: 

http://www.youtube.com/watch?v=2qtvYWSaiYg 

In cateva zile vom prezenta filmul complet al festivalului care imi place la fel de mult, sper sa il aprecieze si cat mai multi dintre voi. 

Si cam asta ar fi despre dimensiunea concerte. N-are rost sa mentionez de evenimentele mari, caci nu ma regasesc in ele, stiu doar ca inainte the Rock The City exista un concert ce ar trebui sa fie interesant pentru oricare fan Death Metal, deoarece MALEVOLENT CREATION este o trupa etalon in aceasta scena iar concertul din Bucuresti, de pe 30 iunie, suna foarte atractiv. Mai am inca un pitic pe creier de ceva vreme si hai sa-l spun tot acum, ca poate asa voi privi ulterior mai relaxat... Nu inteleg de ce trupele romanesti “pun de o cantare” oricand, oricum, oricat... mai ales cele din Bucuresti, care schimba locatiile mai mult decat des si nu au sa ne spuna nimic nou, adica insista cam pe acelasi setlist... Care ar fi motivatia unui fan sa vina sa vada o trupa preferata in fiecare luna? Mi se pare mult mai solid si corect pentru sanatatea dar si longevitatea trupei sa caute sa organizeze turnee in Romania, in cat mai multe orase, dar in locatii decente si cu sunet de calitate... si evident in Bucuresti, dar la intervale de timp mai relaxate si cu elemente noi, de fiecare data. Chiar daca trupa va canta in fata a 50 de suflete, ea va planta o samanta care ar putea, in viitor, sa aiba si roade... Este adevarat ca o trupa fara concerte nu poate sa supravietuiasca in timp insa ce e prea mult si fara sens, imi permit sa afirm ca strica! Ma rog, treaba lor! 

Sa trec acum la Playlistul curent si sa comentez despre cele mai interesante realizari pe care le-am descoperit. Tin iarasi sa subliniez ca Kogaionon scrie recenzii doar despre albumele care prezinta interes si atat. Este valabil si pentru interviuri...

Pana vor aparea oficial noile KAUAN, STROSZEK si SYVEN, albume de referinta pentru aceasta primavara, voi mentiona acum desper ULVER, care a revenit cu un album destul de scurt dar cu adevarat experimental, despre care am scris aici. Sunt onorat si bucuros sa punctez si aparitia DVD-ului “Focul Viu”, al trupei NEGURA BUNGET, in formula de aur si care ar trebui sa devina o piesa de colectie obligatorie pentru fiecare fan Metal autohton...  Nu este o realizare spectaculoasa din punct de vedere tehnic sau imagistic, dar care isi merita toti banii. Noua varianta NEGURA BUNGET a lansat acum un nou material, un MCD destul de interesant, ceva mai intunecat ca “Varstele pamantului” dar si parca mai introspectiv. Am sugerat si la cronica ultimului album sa privim actualul NEGURA BUNGET prin prisma prezentului si viitorului, nu prin ceea ce a fost. Daca reusim sa facem pasul asta, vom descoperi acum 4 piese noi, unde bateria lui Negru e piesa de rezistenta, alaturi de keyboard-ul abundent. Poate prea abundent si atmosferic pentru gusturile mele, dar care suna corect si poate contura o trecere “prin poarta de dincolo”... exista si un fel de incantatii care chiar mi-au placut, ca idee... Vocile tipate mi se par usor fortate si mult prea torturante, dar poate ca e doar impresia mea... in rest, avem din nou instrumente traditionale care dezvolta din plin aura Pagan Folk, probabil foarte de efect pentru straini. Chitarile puncteaza doar la capitolul mentenanta, nu am sesizat nimic spectaculos, nimic care sa se remarce intr-un mod inspirat... Black Metal classic.

Avantgarde Music vine cu 3 realizari diferite ca abordare, din care Post Metal-ul CALDERA m-a fascinat din prima: insertii Post-Rock, faze experimentale amestecate inteligent cu Doom Metal sau Drone, chiar Sludge... din pacate doar 2 piese, dar sunt cu ochii pe cvartetul asta francez, ca promite mult! IXION imi aminteste clar de RAS ALGETHI, acest Atmospheric Doom Metal cu voce growl mi-a placut si m-a intors cu mult in timp, de pe vremurile de glorie MY DYING BRIDE sau CELESTIAL SEASON. WE MADE GOD vin din Islanda si Post-Rock-ul abordat ma fascineaza doar pe anumite piese, in rest, fazele HardCore degajate de vocalizele violente ma lasa oarecum rece.

URFAUST vine cu o bijuterie de album, cei doi olandezi fiind, de departe, cea mai interesanta descoperire din ultimii ani, in materie de Doom Black Metal! Sunt incredibili!

Tot de la labelul Van Recods vine si noul album NECROS CHRISTOS, care ar putea fi incadrat usor in top 5 din toate timpurile in materie de Occult Doom Metal...

INFESTUS este un album foarte interesant si destul de avangardist, recomandat fanilor Black Dark Metal, probabil celor ce asculta si BLUT AUS NORD, mai ales ca si noul material al francezului este de-a dreptul infiorator si plin de complexitate.

GOTHMINISTER vin cu un album foarte variat, ce incearca sa incropeasca sub acelasi acoperis faze Simfonice, Epice si Electro, toate guvernate de un sound Metal foarte bombastic si exploziv. Am piese care imi plac mult dar altele care sunt parca din alt film, noroc ca vocea masculina este elementul cheie al sunetului, foarte interesanta si cu o amprenta dark inconfundabila.

Din capitoul Post-Rock descoperim un nou album al britanicilor VESSELS, cu multe trimiteri si spre Rockul alternativ, dar interesant, LAVINIA si ACTORS & ACTRESSES vin cu minialbume care promit foarte mult, recomandate fanilor CASPIAN, JUNIUS, CONSTANTS... HERRA TERRA cu EKSI EKSO parasesc deseori Post-Rock-ul pentru a umple sunetul cu elemente Electro Rock sau Shoegaze, din care lipseste, din pacate, dimeniunea dark.

Am descoperit si un album spectaculos din tabara Psychedelic Rock amestecat cu faze hipnotice si insertii Doom Metal, adresat fanilor ELECTRIC WIZARD, al trupei britanice BONG. Nu departe de aceasta exprimare sunt si ultimele albume ale trupelor BURDEN, 40 WATT SUN sau SOLSTORM... Chiar atentie mare la SOLSTORM, norvegienii astia apasa puternic pe pedala avangardista, recomandat fanilor VED BUENS ENDE, VIRUS sau DODHEIMSGARD, insa ceva mai lent si mai apasator.

NOX vin cu un album experimental extraordinar de variat si bine inchegat, undeva greu de incadrat in vreun stil Rock, JOYLESS ne prezinta mult asteptatul album de Pop Black Metal, daca vreti, placut dar si surprinzator pentru insertiile Rock din anii 70 si vocea feminina destul de ciudat prezenta aici. Mai este de retinut DAMMERFARBEN, de-abia l-am primit, dar e o reala surpriza Dark Black Metal, cu pasaje melancolice, chiar romantice, dominate de interludii acustice instrumentale, imi aminteste de ENID. ATOMTRAKT am descoperit doar acum, este un album superb, dedicat fanilor Martial Neofolk, perfect pentru cei ce vor sa descopere o alternativa la TRIARII. Christoph nu este altul decat cel in jurul caruia graviteaza peste 10 trupe, cea mai recunoscuta fiind VINTERRIKET. Muzicianul elvetian lucreaza acum la un nou album ATOMTRAKT si, dupa cate am inteles, va avea si multe alte colaborari interesante, deci fiti pe faza, se anunta o bomba. Tot de la Steinklang Records vine si un nou album STORMFAGEL, frumos conceput, placut auditiei dar parca ceva mai palid fata de primele 2 materiale scoase la CMI... Ca dinamica este cu mult peste, insa tot lipseste ceva.

Ar mai fi de spus multe dar ma opresc aici. Am scris destul pentru acest Editorial si nici nu am habar cati dintre voi au avut rabdare sa parcurge randurile pana aici.  

Sper sa-mi gasesc motivatia si starea pentru un nou Editorial in luna Mai, daca si albumele pe care le voi primi ma vor impinge sa scriu ceva. 

Bucurati-va de primavara cat se mai poate, ca in vara aceasta vom avea canicula din plin... Ne place sa credem ca in cetatea din Alba Iulia, in august, vom respira totusi un aer racoros, intr-o ambianta prietenoasa si decenta. Hehe, dar cat mai este pana atunci... mi-am amintit acum ce mi-a spus un prieten de curand, un as in ale cluburilor din Bucuresti si un sustinator declarat al activitatilor culturale de orice fel: “Prietene, vezi ce faci la Alba Iulia dar sa nu te prostituezi intelectual si sa strici farmecul evenimentelor cu care i-ai obisnuit pe putinii dar adevaratii fani DonisArt! Nu lasa locul compromisurilor comerciale care nu au nimic in comun cu conceptul select promovat atatia ani!” Sa speram ca ne vom urma propria credinta, ca vom continua sa fim sinceri si verticali fata de noi si sa reusim sa facem ceva frumos in luna august! 

Ne auzim si ne revedem curand! 

Aprilie 2011