ce frumoasa-i marea... (BLOG)

 •  Adaugat in: Editoriale Kogaionon

Un rasarit rapitor, in care discul portocaliu si-a jucat propriul rol cotidian iesind din mare, de fapt singura parte spectaculoasa a demonstratiei. Maximum 5 minute! Totul se transforma din rosiatic inspre galben-portocaliu, atat soarele cat si marea pot fi privite confortabil, fara sa supere privirea... exact ca nasterea si copilaria: scurte, inocente, rapitoare... Dupa nici o ora, deja soarele devine nesuferit din cauza luminozitatii lui, la fel ca si intreaga portiune de mare luminata de el... este practic imposibil de privit! Si acest lucru dureaza cel mai mult, pana sprea seara! Evident ca acum e timpul compromisurilor, a juramintelor false, a trairilor mature, a responsabilitatilor, a constientizarilor... e timpul asumarilor! De la ochelarii ce filtreaza lumina si pana la ascunderea sub umbrele sau in locuri ferite de caldura si soare, intreaga zi se poate asimila usor cu adolescenta + prima tinerete... Desi lunga, aceasta parte a zilei are suisuri si coborasuri, e plina de tot felul de evenimente (chiar daca uneori norii nu deranjeaza plafonul, toata lumea concluzionand: Ce zi senina, dom'le!) si, in cele din urma, se termina si ea... apare amurgul, mult mai nobil si respectabil decat rasaritul, dorindu-se a fi mai impunator, deloc lung dar nici prea scurt. Aceasta batranete trezeste urma nostalgiilor, a intelepciunii, a maturizarii finale... de fapt a sfarsitului...

Si, cand convins de faptul ca resemnarea mioritica a omului nu poate sa iasa din cliseu (ca cica asa a vrut Dumnezeu iar povestea cu trecerea in Iad/Rai, prin vama Judecatii de Apoi este veridica doar pentru cel ce reuseste sa-l gaseasca pe El), ma pregatesc sa ma retrag si sa ma supun regulilor scrise de alte entitati, intangibile perceptiilor mele... umil, fara urma de speranta, in cutia vietii mele finite, ce respecta barierele alchimiei neintelese. Dar, deodata, din aceeasi mare, rasare un alt disc mult mai portocaliu decat cel de dimineata, cu un farmec aparte, contrastand totul, noaptea reusind sa puna in valoare mult mai inspirat luna! Si de acolo, camarila de stele insoteste acest miraculos bol cateva ore bune... Desi nu am spus nimic nou, nimic necunoscut, o intrebare ma tot obsedeaza: sa fie luna reincarnarea noastra? Viata urmatoare? Desi arta compromisului propriu ne face sa neglijam faptul ca si acest corp neluminat direct nu este decat un satelit, o forma falsa de a-ti lumina culuarul vietii... Ce frumoasa-i marea! Insa nu se compara cu muntele... o reala placere sa asculti acum un album complet, ce contureaza o stare de fapt reala, dar dementa: "Twilight of the Gods"! Iar in piesa de final, "Hammerheart", se poate regasi renasterea... sa fie doar a mea? sau chiar va mai fi ceva?