Cristian Nemescu-un mic geniu! (BLOG)

 •  Adaugat in: Editoriale Kogaionon

Am vazut de curand "California Dreamin'"! Ma temeam ca involutia filmelor de dupa marea aglomeratie din decembrie nu ne va mai arata nimic mai grotesc dar si dureros cum au fost "Hotel de Lux" sau "Balanta". Si vorbesc aici de doua filme reper construite de 2 giganti incontestabili, Pita si Pintilie. Ei bine, am ramas consternat sa vad cum un tanar a incercat sa se exprime intr-un mod artistic si a reusit sa faca o mica capodopera.

Eram convins ca filmul a luat nu stiu ce premiu doar pentru faptul ca acest Cristian Nemescu a murit intr-un accident stupid... Poate de aceea am si ignorat vizionarea lui. Acum, insa, dupa ce intreaga mea suflare s-a destins mai mult decat expresiv cu aceasta pelicula, pot spune cu mana pe inima ca Nemescu era un adevarat talent. Iar ca un negru pe plantatie, nu pot face remarci decat pe baza unui scenariu scris intr-o forma atat de realista, mixand extrem de simplu si inedit comportamentul romanesc cu fariseismul pragmatic dobandit din dominatia otomana si educatia sovietica. Cu un mesaj subcutanat de exceptie, filmul contureaza o satira apoteotica a romanului dintre milenii, cel care, intr-o Capalnita uitata de lume (acolo unde se pliaza harta), plin de mizerie morala acceptata si impartasita, unde totul se intampla doar ca altfel nu s-ar intampla, unde totul e cu susul in jos dar asa e la noi, unde valoarea nu exista insa se gasesc la tot pasul criterii valoroase de evidentiere a prostiei ipocritice, unde un turn Eiffel a la Hermes ne poate transcede intr-un Paris iluzoriu, transformat prin inelul lui Rumburak instantaneu intr-o Transilvanie plina de Draculite sexoase si deschise la orice pentru acei... pentru acei americani, asteptati de peste 50 de ani, sa vina sa ne salveze. Si cand toata lumea a uitat de ei, singurul mafiot local recunoscut de toti dar acceptat ca dictator intangibil aflam ca este obsedat de himerele trecutului, de promisiunile ca va fi bine, cand vor veni americanii, la sfarsitul razboiului... pe vremea cand era un pusti. O analogie perfecta, o legatura subliminala dementiala, ce eclipseaza complet, in cele din urma, hazul mioritic si plin de penibilitati stanjenitoare exprimate de un primar deplorabil, un sef de post mediocru sau o masa de tineri ratata ce nu-si avea sensul trairii decat raportandu-se la ieftinaciuni cotidiene. Ca e si putin erotism, ca e si un limbaj ceva mai agresiv, ca e si plin de faze haioase, da, pot spune ca gasesc de toate in acest film.

Gasesc, in schimb, ceva ce m-a socat de-a dreptul: lipsa directiei... Si cum romanul nu poate sa o identifice, vine americanul, dupa 50 de ani de asteptari infernale (era frumos sa ne fi aratat si cativa batrani ce inca au privirea atintita spre cer spre acei parasutisti promisi acum juma de secol) care creeaza himera luptei pentru eliberare de sub dictatura unui sef de gara mai hot ca toti dar al dracului (am putea spune incapatanat, sau vertical raportat la legi)... si uite asa, vine Armand Assante, americanul cu mesaj gospel si ne lumineaza calea, ne asigura de intreaga lui sustinere si a poporului american... Iar romanul nostru, patriot in cuget si simtiri, dupa o portie de rachie simbolista, mai face o ingramadeala, mai omoara pe cineva si... asteapta... ce? Directia! Doar ca gara nu putea sa plece, asa ca a plecat trenul cu radarul pacifist, lasand in gara o amintire efemera si o palma deschisa, in care, in locul unui vis aspirational, a ramas un chip desenat inocent cu un pix obedient... Si sa-l vedeti pe Rica Valoare cum canta "Love Me Tender"! Delicios, trist, realist, dureros... ce mai, un film de o frumusete vanata, cu un Razvan Vasilescu impozant, o Maria Dinulescu mai mult decat expresiva si un Alex Margineanu parca dintr-o alta lume.

Respect pentru acest film fara actiune, dar cu actiune in fiecare din noi, cu sens doar in propria-i paradigma...