Dilema mea: shoppingul! (BLOG)

 •  Adaugat in: Editoriale Kogaionon

Incepe sa ma apuce nostalgia magazinelor clasice/tipice de dupa anii Revolutiei! Imi amintesc cat de placut era sa intru in magazinasul de la coltul strazii mele, unde, aceleasi vanzatoare de peste 20 de ani de experienta (asa le auzeam alintandu-se intre ele) imi raspundeau la salut, eventual intram in aceleasi stereotipe si previzibile dialoguri, dar care imi dezvoltau sentimentul de apartenenta la acel magazin! Chiar glumeam, la un moment dat, cand am vazut ca geamurile vechi si rapciugoase ale spatiului comercial au fost inlocuite cu vajnice termopane: "Doamnelor, gemuletul cel din colt este pus din banii mei, de la atata paine si apa minerala cumparata de aici". Imi amintesc cu melancolie (unii ar putea-o defini senzatie sadomasochista sau prea subiectiva/limitata) ca ma luau dracii cand ma aplecam asupra acelor rafturi insuficiente, prost aranjate si ticsite de articole de tot felul, cand imi gaseam, in sfarsit, produsul preferat si-l extrageam cu finete, insa, pana la urma, era imposibil sa nu cada alte 3-4 articole din jur. Ma enervam eu, se enervau si doamnele, dar, in cele din urma, totul se finaliza amiabil! Cum drac', intr-o tara Latina, sa tinem la suparare? Gasim oricand solutii: texte, folclor, Bula, politica, capra vecinului... si tot ajungem la liman. Si chiar ma saturasem de asa ceva. Tot imi spuneam in gand: n-or veni si la noi magazinele alea mari de afara, superluminate, aerisite, pline de produse, profesioniste? M-am saturat sa tot fac socializare gratuita doar pentru o paine si o sticla de vin intr-un comert de tranzitie. Dar, totusi, doamnele, eternele doamne ce pana in '89 erau regine in acele magazine (asa numitul concept stat in stat) si-au schimbat radical atitudinea in acesti ani de dupa, fiind deloc indiferente, ba chiar obositor de amabile, chiar enervante! Asadar, dupa ani de chinuri si asteptari, parasutistii americani nu au mai venit dar a venit Retailul modern! Plin de lanturi de magazine, in toata tara, in fiecare oras (mare sau mic), intr-o competitie acerba de la amplasarea locatiei si pana la pretul pe raft, totul este occidental acum, totul este aliniat...

In primul si primul rand, trebuie sa am la indemana o fisa de 50 de bani, altfel, nu pot lua un cos pe roti (la majoritatea locatiilor). Intru in magazin, plin de oferte peste oferte, care mai de care mai moca, prin difuzoare ciripesc tot felul de voci cu alte si alte oferte, agitatia e maxima, totul se petrece prea repede pentru cateva cumparaturi obisnuite. Mi-am facut deja o dexteritate in a impinge carucioarele altor cumparatori ce le lasa exact pe mijlocul culuarelor de acces (insa pline de produse, ca sa le poti impinge mai greu) sau, de cele mai multe ori, fac un pas in fata si privesc in spate, pentru a evita ca acela din spate sa nu ma calce din nou pe picioare cu al sau cos grabit. Evident, arome de tot felul ma invaluie: de la parfumuri fresh si mai discrete pana la cele florale date si pe coate+genunchi, ca sa miroase frumos! Ca doar, de, mergem la shopping! Mai trec si cateva arome de transpiratie care-mi creeaza aceeasi repulsie si fug catre raionul de unde sa-mi iau ale mele lucruri necesare. Vad langa mine un stimabil pensionar ce-si pune ochelarii pe ochi pentru a citi cateva date ale unui borcan frumos ambalat, viu colorat. Dupa cateva momente, il vad debusolat si se indreapta spre mine, eu fiind cel mai aproape de el (sau poate m-a confundat cu vreun angajat de acolo), intrebandu-ma respectuos ce scrie acolo. Eu, foarte sigur pe mine, convins ca OPC isi face treaba eficient peste tot, il rog amabil sa se uite pe spatele etichetei, pentru ca sigur exista un sticker cu instructiuni in limba romana. Surprinzator, nu era... Rotesc capul dupa vreun angajat care sa ne pilduiasca (germana e punct slab pentru mine iar rusa la fel) si, dupa cateva rotatii 360 grade, identific un halat si o persoana ce descarca acolo ceva baxuri. L-am intrebat iar el mi-a raspuns: nu stiu! Rezolv problema de unul singur, in cele din urma, batranelul imi multumeste frumos, si ma duc la ale mele treburi.

Observ la un moment dat o umbrela pentru terasa destul de interesanta. Ma duc acolo, ma uit la ea, dar nu-mi place culoarea. Vreau sa intreb pe cineva de acolo dar ia pe cine nu-i. Abandonez ideea, intrucat nu e prima data. Ma uit sa vad ce alte nuante exista, evident, acest lucru se face cu greu, printre zeci de cutii ce stau amestecate in raftul larg dar deloc aranjat, si, in cele din urma, gasesc imensa cutie... Caut pe ea bulina ce-mi poate indica culoarea, o gasesc intr-un tarziu (dupa ce am rostogolit-o pe toate cele patru parti) dar, fiind undeva la fund, nu se vede clar. Dupa iar cateva manevre iscusite (ma incurajez eu sa ma laud) trag de acea cutie sa o aduc la suprafata si deodata cad cam toate pe acolo... ca la magazinul de odinioara. Cred in acel moment ca m-as fi bucurat sa vina un angajat care macar sa ma certe, nu sa ma ajute... dar, din nou, pustiu. In fine, bucuros ca am gasit ce-mi place, ma uit sa vad si cat costa (probabil ca majoritatea se uita intai la pret, eu tot timpul sunt cu susul in jos: sa ma asigur ca-mi place si apoi pretul). Aici surpriza: exact acel articol nu avea pret. Car produsul cu greu la cel mai apropiat cititor de preturi incadrat in perete, dar, acolo, era mort, nu functiona. Caut unul mobil, fac cel putin o tura de magazin, stresat si enervat, dar optimist pana-n maduva oaselor de al meu success si, in cele din urma, descopar visul meu din ultimul sfert de ora. Imi zic gata, hai sa plec de aici ca am pierdut mult timp si mai am si altele de facut. Pun pariu cu mine ca principiul alba-neagra functioneaza si acum la casele de marcat si ma autoflagelez cand vad ca iar am castigat: o casa functioneaza, 1-2 nu. In fine, ma asez la imensa coada si astept. Cum "clientul nostru, stapanul nostrum" este motto-ul comertului de succes, ma vad deja privind confortabil la LCD-ul de deasupra capului ce-mi prezinta stiri marketizate, eu intr-o pozitie superconfortabila: sprijinit in coate pe carucior, si cu capul in sus ca dupa avioane... de fapt, conceptul psihologic al cosului plin... si uite asa, mai pun in cos si-o ciunga ce sta sa-mi cada oricum in carucior. Trece si ce a fost mai greu si ajung la casierita.

Evident, doar eu salut, dumneaei fiind ocupata cu a ei colega de peste doua randuri, spunandu-i ca nu mai poate sta in acel curent si ca trebuie sa faca ceva... altfel, o ia razna... Si eu, pe cat de nervos eram, incerc un sentiment interior de consolare... Ei bine, las' ca sunt altii si mai stresati... si ma relaxez, bucuros ca mi-am terminat cumparaturile pe ziua de azi. Dar, vai, produsul meu nu are cod, sau nu i se poate citi, nu stiu ce naiba are dar iarasi am de asteptat pana un alt angajat vine din strafunduri, noteaza nu stiu ce pe un biletel, apoi iar astept, pana el se intoarce (a durat cam vreo 5 minute toata manevra, timp in care cei din spatele meu imi aruncau priviri ucigatoare, de parca n-as fi putut renunta si eu la acel produs, chipurile) si in cele din urma, victorie iese factura si platesc. Desi sertarul de bani e plin cu marunt, casierita ma intreaba daca n-am cumva marunt.... Chiar daca as fi avut, as fi spus ca n-am. Cu un aer infatuat baga mana in acel sertar pentru rest si experienta mea se termina cu bine. Evident ca despartirea are loc fara nici o forma de salut, deoarece, intre doi clienti, mai avea ceva de zis colegei de peste doua case.... De mentionat inca un lucru: cat de penibila poate sa fie situatia in care, daca doresti o punga, sa ti se ofere una cu insemnele magazinului, si sa o platesti!!! Este valabil doar la cateva din acest tip de Retail Modern...

Descarcat de orice forma de rabdare si bucuros ca vad luminita de la capatul tunelului, ma indrept spre iesire. Pana acolo, insa, a trebuit sa mai trec printr-un filtru, in sensul ca angajati complet demotivati si plictisiti, mestecand guma in sictir, confrunta pozitiile facturii cu cele existente fizic in cos. Stau si ma intreb: ce bazati sunt nea astia de cunosc toate cele 10.000 de produse existente in acel magazin! Si uite asa am terminat si acest complex proces numit Shopping!

Si care este Dilema Mea: oare de unde ar trebui sa fac cumparaturi de acum incolo: de la acel magazin imens, modern cu preturi de dumping, unde sunt tratat ca un jeg, unde personalul este subdimensionat, neinstruit si demotivat, simtind depersonalizarea globalizata in ceafa sau de la chinuitul magazin din colt (cam singurul ce a supravietuit), unde doamnele respective se chinuie stangaci, ce-i drept, sa fie amabile cu mine. Inclin sa cred ca aceste magazine de proximitate (convenience) vor lua in timp ceva din cota de piata a celorlalte magazine, chiar daca preturile nu vor fi pe masura. De ce oare? Pai cine se mai gandeste acum la calitatea serviciilor, la ospitalitatea magazinului, la climatul din interior, la fidelizare, la aroma unor cumparaturi confortabile? Poate doar eu? Vom vedea...

PS. 1 Credeti ca m-am mai intors sa duc caruciorul la locul lui, pt a-mi lua fisa? Aveam de mers destul de mult inapoi si afara incepuse sa ploua... imi era destul doar cat m-am udat pana a-mi pune produsele in portbagaj...

2. De ce oare angajatii de la raioane nu sunt dotati cu casti iar observatorii aia care isi iau banii doar pentru ca se uita la monitoarele de supraveghere nu-i informeaza pe colegii lor cand vad ca unii clienti se uita debusolati dupa un ajutor, un sfat, un reper? Retoric, ma tem.