Dupa si inainte

 •  Adaugat in: Editoriale Kogaionon

Au trecut ceva lune bune de cand nu am mai scris un editorial. M-am tinut de cuvant pana a venit vara si gata! Adevarul e ca nu prea am avut timp de stat cu mine, de pierdut timpul in sens simplist, banal… dar care ma face sa-mi regasesc cadenta interioara.

Conjunctural sau nu, am posibilitatea acum de a-mi savura muzica in tihna, intr-un loc care, pana acum cateva zile, colcaia de omuleti. Acum ma uit cum putinii antreprenori ramasi incep sa-si stranga ultimele accesorii, sperand ca poate le mai paseste pragul vreun client, la final de sezon. Este un peisaj pe cat de dezolant, pe atat de fascinant. Imi place mult aceasta dinamica pasiva/regresiva, cum totul se pregateste a fi securizat, protejat, pus la rece pentru la anul. Si sentimentul asta m-a invaluit in urma cu doar cateva zile, cand pe sensul meu de mers era gol, in timp ce din sens invers veneau multimi de masini. Asta inseamna ca merg contra curentului? 

Asadar, am gasit un loc pe care-l indragesc enorm. Am fost in Vama, am fost in 2 Mai, merg de nici mai stiu de cand… din mileniul trecut, chiar de pe vremea odiosului…. Faine locatii, trendoase, pe val, indiferent de generatie. Insa eu, ca si in cazul muzicii, imi place sa descopar chestii noi, faine, retrase, inca neuzitate de prea multa lume, desi toate de aici sunt la vedere. Exista o terasa unde mananc scoici picante fabuloase! Canta Rock Fm si nu alte zumzaieli, omuletii sunt serviabili, zambitori. Imi place foarte mult pe aici, mai ales ca acum e aproape pustiu. Se aud valurile marii, dimineata bifez deja rasarituri optimiste, si, daca imi amintesc corect, primul rasarit de anul asta l-am prins tot aici, in urma nu cu foarte mult timp. Si de atunci s-a produs marea dragoste, cumva fireasca, dar care acum are un contur special (stiti cum e cu povestile vietii… iar eu, dependent irecuperabil). Nu ma dau eu prea palerian acum (desi i-am citit mai toate scrierile), dar a avut dreptate cand a spus ca vine o vreme cand marea ia locul muntelui. Bine, el se referea la incalzitul oaselor, aici e deja rece, bate vantul, totul e dark, gri, plumburiu… singura competitie fonica este intre muzica noua pe care o ascult si valurile marii. Dar revin si la muzica noua imediat J Si nu peste mult timp va poposi si indragita iarna, care ma va arunca iar in bratele muntilor… insa voi trage cate o ocheada si la mare, ca asa e frumos!

Vara aceasta s-au intamplat multe si marunte, dar amintirile vor fi cele care, la ceas de seara, la un pahar de vorba si de nostalgie, vor contura cumva umbrele palide ale focului interior trait cu maxima intensitate. A fost DBE, dupa o intrerupere. Evident ca sunt subiectiv, normal ca privesc din mai multe unghiuri, atat constructive, cat si contemplative. Stiu ca pentru fiecare din cei prezenti DBE a insemnat ceva, cumva… M-am bucurat sa vad ca in acest an RYMA a fost mai plina ca niciodata. Tot remarcabil a fost si faptul ca cei veniti doar pentru o zi de DBE au fost foarte putini. Asta conteaza mult si imi da speranta sa cred ca DBE incepe sa devina nu numai vizibil ci si by default pentru cei ce isi propun sa sustina traditia anuala. Unii nu au putut ajunge, desi si-ar fi dorit. Altii au pus in balanta si au decis sa zica pas. Iar ceilalti au fost prezenti la 3 zile si nopti cu de toate. Si au plecat mai senini, mai incarcati, mai pozitivi in ganduri si mai toleranti cu situatiile nedorite, dar care apar mai tot timpul. La fel am plecat si noi de acolo. Probabil ca asta e si Magia DBE, cine stie! Zambetul este clar cheia J

Dupa incantatiile rostite la 2 km deasupra marii, Natura ne-a ascultat si a considerat ca marile pacate s-au spalat la KruNatura. Si da, de atunci multe lucruri sunt mai linistite, mai asezate, mai impacate. Voi nu ati realizat asta? Si ma refer la cei care au suportat o natura deloc ospitaliera versus asteptarile creionate optimist.

Marele avantaj la DBE a fost ca nu a fost cald! A fost chiar Dark total, exceptie facand doar cateva ore in timpul unei zile, pe la pranz, cand a trebuit sa se poate desena, picta si apoi usca iuta care a devenit, in cele din urma, simbolul acestei editii. Si fain ca ideea ad-hoc a prins si la alti volunatri, fiecare dintre ei punandu-si amprenta cu talent sau mai putin, dar cu dorinta maxima. Si da, a iesit frumos. Provincial de frumos, cum a scris Aron Biro despre aceasta editie in Dilema Veche. 

Si am mai vazut 1-2 scrieri pe net, dar si o puzderie de fotografii fabuloase, fapt ce-mi confirma faptul ca DBE este fieful fotografilor iubitori de arome underground. Si nu e rau deloc, atat timp cat acestia se misca decent si finut printre ceilalti prezenti, caci singura regula impusa este respectul. Fata de alte editii, anul acesta s-a filmat in fata scenei mult mai putin, ceea ce ma face sa cred ca omuletii inteleg ca un eveniment live trebuie trait prin proprii ochi, nu prin lentilele pretentioase si profesioniste ale gadgetului video, oricare ar fi el. 

Nu as vrea sa insist prea mult pe ceea ce a fost la DBE acum cateva saptamani, caci am tot scris pe FB despre asta. Plus ca Lus tot posteaza filmari cu trupele, asa, pe rand, printre altele cotidiene.

Ideea e ca ne-am decis sa ne revedem si la anul. Este o frumoasa traditie anuala si imi creste inima sa revad cum cei ce vin pentru acest moment in timp sunt consecventi J Am avut o echipa mica, dar inimoasa, care ne-a ajutat si de care suntem foarte multumiti! Vedem la anul pe cine mai cooptam, daca va scrie lumea scrisori de mana lui Mos Craciun! Acum nu mai anuntam, dar vom tine cont daca vom primi pe sfarsit de an ceva epistole. Cei de anul acesta au fost alesi pe acest considerent, cu doar cateva mici exceptii.

Important este ca ne vom reintalni si va pot asigura ca va fi un line-up cel putin interesant. Am citit deja multe propuneri interesante din partea celor ce au raspuns quizului clasic, pentru prima data in istorie cand nu exista nicio trupa aleasa de mine care sa nu fie mentionata de cineva. Deja ma simt provocat, chiar nu mai sunt capabil sa starnesc emotie si curiozitate prin descoperiri egoiste? Mda, sa vedem. Trupele s-au cam ales, am inceput deja sa cumparam bilete de avion, care, desi le cumparam cu un an inainte, sunt din ce in ce mai scumpe. E normal, recesiunea, bat-o vina! Dar noi nu vom creste pretul abonamentului, ca si-asa s-a ajuns la un maxim suportabil pentru cel care va mai cheltui multi ani bani pe langa. Incredibil cat de repede s-au vandut tricourile DBE! Acum sa le si vedem purtate pe undeva, hah. Iar despre trupe, totusi, suntem intr-o mare dilema: sa punem mai putine pe zi, dar sa cante fiecare mai mult? Sau Invers? 6 sunt parca mult prea multe, in conditiile in care la miezul noptii trebuie oprita cantarea. Si toate sunt dark, offff! Stim ca se pierde din magie pe lumina, dar asta e. Vom vedea!

Evident ca se doreste sa anuntam line-up-ul cat mai repede. Deja cu anunturi pe Facebook, la ore jucause, cu putin suspans si usor dramatizant , cu rugaminte de share, am tot facut. Si a ajutat, ca am devenit mai cunoscuti. Nu foarte, ca nici nu ne dorim asta. Daca totul se va aseza corect, anul acesta am vrea ca inainte de fiecare anunt sa adaugam si altceva. Zilele astea ne decidem, sa vedem daca birocratia altora ne da unda verde. Oricum, in maximum o saptamana vom sti! 

Ce este de retinut totusi, in linii mari? Daca anul acesta a fost Funeral Doom din plin, nu inseamna ca anul viitor ne vom bloca sau ancora tot in acest stil. DBE tot timpul a incercat sa nu se opreasca intre anumite stiluri, dar nici sa sara spre alte sonoritati cu care (inca) nu rezoneaza, vezi core, punk, alternative. Am lasat mai moale cu Goth si Gothicul, nu vrem sa insistam prea mult pe Neofolk sau pe Psychedelic, caci acolo e deja o scena formata pe afara si de ce ar trebui si noi sa copiem ce exista deja? Nu stim exact unde vrem sa ajungem, pentru ca ne place sa lasam lucrurile sa vina de la sine, noi doar sa le receptam si, de la caz la caz, sa reactionam. Stim insa sigur ce nu vrem sa facem. Si cred ca asta o stiti si voi de-acum.

 

The 7th Gate of DBE va avea o seara Metal, cu siguranta, insa trupele vor fi alese pe spranceana. Si va spun ca primele 4 confirmari Metal sunt… perfecte pentru noi, heh!!! Nu va asteptati la Emperor sau alti headlineri, in niciun caz! Pentru ei exista festivaluri specializate, cu mii sau zeci de mii de oameni! E bine ca exista asemenea cantari in Romania si cred ca inca mai e loc de vreo 2-3, dar care sa aiba identitate proprie. Unele deja au reusit sa si castige fani adevarati, indiferent de line-up. Asta e foarte bine, inseamna ca ceea ce se face e cu dorinta si stiinta, nu doar dupa repere financiare. In fine, vom avea la DBE mai mult Rock ca de obicei, insa pe alte repere, tot Dark si tot underground.

Gata si despre DBE. Avem aproximativ 11 luni de acum incolo, tot le-om mai povesti!

Cotidianul nostru este gri, dar in sens urat: nu mai stim ce e cu noi, mocnim si asteptam semnalul de a intepa, striga, critica… bagarea de seama e la mare arta iar luarea de atitudine doar la nivel constatator domina mapamondul. Incepem sa facem diferentieri gresite, radicalizam tot ceea ce nu ne convine, catalogam dupa culoarea pielii, religie, idei, continente… ne declaram oameni dar ne comportam mai ceva ca animalele salbatice… daca unii sunt deviati, tampiti si indoctrinati, astfel ajungand sa violeze, sa terorizeze si sa ucida, doar ca asa li se pare corect, venim noi, cei mai chibzuiti, scolarizati si civilizati, si ne legam de victimele acestora, care ne invadeaza zona de confort. Pana acum ceva timp dezbateam intr-un mod sadic cum de cainii ar trebui eutanasiati (dar numai cei fara stapan, ca asa ne place sa catalogam si sa sortam), acum ajungem sa emitem alte scenarii, facandu-ne ca ploua cand aflam ca unii mor inecati cu gandul la o… speranta. In acea bula de speranta traim noi, doar ca nu prea o realizam, continuand sa fim deprimati ca nu avem bani de ultimul tip de I-phone sau ca nu putem sa ne platim utilitatile, pentru ca oricum banii castigati la serviciu sunt prea putini versus munca depusa pentru aceste conditii minime de subzistenta. Dar conditii decente, in securitate aproape totala, sa nu uitam asta! Si eventual mai bem o bere, asa, de scarba. Dar o bere branduita, nu orice no-name, ca doar o viata avem! Ne luam apoi steagul insangerat in brate, ne punem crucea crestina la gat si ne apucam sa huiduim agresiv impotriva altora care se agata de orice scama de supravietuire, vinovati doar ca s-au nascut in alta parte.

Nu-mi place ce se intampla, nu sunt de acord cu exodul asta si as face orice tine de decenta si umanitate sa se opreasca! Dar, daca se intampla, trebuie gandit bine, chibzuit, analizat, nu doar stigmatizat, clasificat si… clasat! Stiu ca ca masurile radicale duc si la mai multa violenta. Si asta isi doresc obsedatii de sange, de fapt, haos! Nici nu mai conteaza cine e vinovat de asta, dar cu siguranta nu acei oameni care fug unde vad cu ochii, sa nu fie omorati de niste bestii. Bestii care oricum se amesteca si printre refugiati, ca sa-si duca la indeplinire planurile lor bolnave. Dar de ce sa nu le dam o prima/singura sansa celor care vin spre noi cu acea convingere (implorativa) ca nu suntem ca ceilalti, de cei de care fug ei? Ne comportam ca si cum suntem de mii de ani ocrotitorii cetatii, noi nu am implorat niciodata nimic, nu am trecut prin momente grele, umilitoare, n-avem ce sa impartim cu nimeni, absolut nimic, sa ne lase lumea in pace ca si noi i-am lasat. Mdea… Am un deja-vu din filmele artistice unde, unii mai amarati, fugind din calea cotropitorilor, ajungeau la portile unei cetati cerand ajutor… iar acestia, cu burduhanele pline, cu muzica, bautura si distractie, le aruncau cate un ciolan si le recomandau (pios sau zgomotos) sa se salveze cum vad cu ochii, dar nu cu ajutorul lor, ca nu sunt ei responsabili de ce li se intampla amaratilor. 

Mda, vremuri tulburi, in care de efect este sa-ti faci selfie cu nu stiu ce elicopter de lupta, crucisator sau sa stai incalecat romantic pe un afet de tun. Ne-am tampit cu totii, ne defileaza prin minte ganduri razboinice, credem ca pentru a mentine pacea trebuie sa pregatim razboiul, incepem sa ne identificam ori de o parte, ori de cealalta, cei incerti urmand sa devina curand catalogati iresponsabili, lipsiti de patriotism si ca fac umbra pamantului degeaba, eventual devin handicapati in sens plastic si na, incurca... Nu invatam nimic din istorie pentru ca nu avem cum: ea este ciclica, ca si generatiile, asa ca in loc sa devenim mai buni, ajungem sa fim mai brutali si mai egoisti decat ne-ar interesa ca suntem. 

Cand lumea moare de foame sau e directionata sa fuga spre alte locuri, cel mai usor este sa spui ca nu te intereseaza, ca nu e nici vina si nici problema ta. Si poate ca ai dreptate. In felul tau. 

Dar totusi, sunt unii nevinovati pentru care ai fi putut face ceva mai mult decat sa le intorci spatele. Oare vei dormi linistit? Stiu ca daca ar veni prin preajma ta nu ai dormi deloc… sau ca nu te-ar lasa sa dormi… E vremea deciziilor complicate, e vremea cand nimic din ceea ce gandesti nu are legatura cu realitatea, nu ti se pare a fi rational, corect, uman, decat doar daca incepi sa-ti epurezi ideile si, nu dupa mult timp, vei realiza ca ai ales deja o cale… si da, nu sunt decat doua. Dar oare o fi cea corecta? Corecta fata de tine, de constiinta ta sau fata de cei dragi tie? Dar fata de altii pe care nu-i cunosti dar ai fi putut sa ii indragesti? Si da, fata de altii care ar putea sa te omoare? 

In loc sa intelegem ca o buba care se infecteaza rau nu se trateaza prin taiere imediata, ca poate infecta si imprejurimile, sau, mai rau, prin ignoranta si nepasare, ne manifestam vehement vizual, incrancenat, redescoperim cu multa mandire nationala (chiar europeana dar si anti) ca renasc in noi sentimente patriotice uitate prin rafturi prafuite de negura vremii si scuturate din cand in cand de fileuri halepiene. Nu ne place tactul, trasul aerului in piept, analiza multidimensionala, rationala, cerebrala… alergam dupa emotie, dupa spontaneitate, dupa sange, dupa razbunare, dupa impuls… vrem izolare dar fugim de ea cand nu avem chef… vrem sa traim fara sa ne intereseze de altii, chiar daca acestia ar putea fi ajutati de noi… uitam ca poate si noi am fost ajutati undeva, candva, cumva… noi, rudele noastre, apropiatii nostri… dar uitam, ca asta ne convine… traim prezentul si ne extragem din trecut doar ceea ce ne place… ca si vorba aia din popor: cum face tiganul cand ajunge imparat? Isi omoara mai intai tatal ca sa nu stie supusii din ce provine noul lor conducator. Altfel spus, cand ne vedem cu sacii in caruta (cum or fi ei: plini ochi sau pe jumatate), intoarcem spatele la tot, eventual mai ridicam si un deget din mijloc intr-un mod sarcastic iar apoi: pa si pusi! Raul cel mai mare poate deveni astfel refuzul de a incerca sa faci putinul bine… Bravos, Suedia!

Mda, vremuri sucite rau, unde iar religia, politica si banii plini de interese reusesc sa manipuleze si sa instige la ura, violenta si rautate miliarde de oameni. Razboiul resurselor se amplifica dorit, astfel ca si latura sociala incepe sa fie reactivata, europeanul bogat incepand sa scoata de la pusculita cateva monede pentru a ajuta pe unii care fug ca disperatii din casele lor. Fugarii par sa nu inteleaga ca fug tot din cauza unor lobby-uri negociate la sfere inalte de bestii de la butoane care folosesc orice forme de manipulare pentru a amplifica conflicte, a starni ura, violenta, haos, distrugere… si, dupa un vacarm sangeros si de lunga durata, sa apara apoi salvatorii, pacifistii, de fapt tot hiene de-ale diabolicilor, care, aruncandu-ne in fata cateva cadavre ale unor teroristi dictatori (creati sau sustinuti tot de ei pana mai ieri), ne induc ideea ca a venit pacea de 2000 de ani… si ca totul e datorita lor… ei, ocrotitorii cetatii eterne!

Inchid si acest subiect, ca orice as scrie oricum nu poate influenta mentalul colectiv si s-ar putea sa fie chiar un scenariu gresit. Oricum ar fi, continui sa cred ca noi, oamenii, putem fi mai buni, putem face mai mult si putem fugi de aceasta epidemie mondiala numita ignoranta!

Muzica… am vorbit de DBE, as mai vorbi putin si de scena asta concertistica pe Rock/Metal de la noi. Este foarte bine ca apar din ce in ce mai multe trupe, ca cele vechi nu abandoneaza, doar ca prefigurez ani grei in materie de concerte indoor. Si o spun din prisma unuia care are club, care stie ce inseamna sa gazduiesti un concert, cu toata logistica din spate si toate povestile nestiute de public. Stiu ca fiecare trupa mica, underground, isi doreste sa cante peste tot, in aproape fiecare loc unde este posibil, in conditii de minima decenta logistica. Ideea e ca daca se aduna 20-30 oameni la concert, cheltuielile clubului sunt destul de mari raportat la incasarile de pe bar. Stiu ca si cheltuielile trupelor sunt mari (transport, cazare), mai punem la comun masa, protocol… si realizam ca nu prea iese. Daca pui bilet mai mare de 10-15 lei nu-ti vine lumea, daca nu pui nimic te sperie deja ideea ca nu-ti poti recupera nimic din cheltuiala bugetata… asa ca se traieste intr-o continua paradigma, in speranta ca poate vreun samaritean ar putea salva situatia. Se mai intampla, e adevarat, insa punctual, la nivel de exceptie si nu ca regula. 

Nu vreau sa dau sfaturi, pentru ca Romania e plina de sfatuitori, constatatori si pilduitori. Dar puteti tine cont de expresia: asteptari mici, dezamagiri mici. Si asa veti sti de unde porniti… ca unde puteti ajunge, asta depinde numai de nebunia si de credinta voastra (muzicala, nu religioasa, la naiba)… Astfel, tot ceea ce veti face va fi in parametrii asteptati iar daca va fi peste, yeyyyy! Succes!

Au trecut ceva luni bune de cand nu am mai scris de noi aparitii muzicale underground. Mi-e practic imposibil sa ma uit sa vad ce am primit acum 3 luni, caci primesc pe zi 7-10 albume noi. Casuta de email mi-e plina cu promolinkuri, streaminguri si spam-uri cu mii de trupe, aparitii, etc. E ca un exod de trupe refugiate in casuta mea. Si toate asteapta raspunsul meu. Sa le dau ignore? Pfff, asta inseamna sa ma contrazic, mai ales ca tocami am scris mai sus cum nu e bine, heh. Sa le dau altora sa le puna in valoare? Da, asta ar fi o solutie corecta, desi trupele, promoterii, label-urile ar vrea sa-mi cunoasca parerea mea. Dar s-ar gasi o solutie de mijloc, daca cineva totusi le-ar raspunde acestora. Dar cine? Eu nu am nevoie de aceste albume dar ei mi le trimit, in speranta ca poate voi scrie o cronica, voi aminti in Editorial, voi da un share sau, visul plin de speranta: sa ii invit sa cante in Romania! Doru din cetate, hah! Gadfadarul underground! 

Nu am o solutie, dar m-as bucura sa gasesc una prin care sa-I multumesc pe toti. Incerc insa periodic sa postez chestii noi, interesante pentru mine, care ar putea fi interesante si pentru voi. Cu siguranta ca imi scapa multe albume faine, aparitii interesante, dar daca aflu si mai tarziu de ele, le mentionez ulterior. 

Acum voi aminti doar cateva, sperand ca in octombrie sa vin cu mai multe descoperiri. Repornirea e mai grea, dar si cand porneste…

Asadar, un album care mi se pare al naibii de avangardist este noul DODHEIMSGARD. Este ciudat, abstract, sucit, incalcit, experimental… dar are acel vibe de Black Metal norvegian! De la Ved Bues Ende nu am mai simtit acel fior dark… si au mai fost ceva albume DODHEIMSGARD interesante. Daca vreti moshpeala sau melodicitate, ziceti pas albumului. Oricum, sunt tatici in ale BM, incontestabil!

https://soundcloud.com/peaceville/sets/dodheimsgard-a-umbra-omega-album-...

De peste ocean ALDA loveste puternic cu un album ce poate impresiona pe acel iubitor de Cascadian BM, acum ceva mai Pagan, hai sa spunem Epic:

https://www.youtube.com/watch?v=5fH5vHHAPjo

De SPURV acum stie chiar toata suflarea DBE, asa ca o reascultare a albumului Post-Rock realizat in urma cu ceva vreme poate fi ca o binecuvantare:

http://spurv.bandcamp.com/

Este adevarat ca am ascultat cu mult interes noul album SABBATH ASSEMBLY dar, hmmm, trag aer in piept, nu m-a convins sa-l reascult. Au si un videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=H2XA7xPx-5A

M-a prins insa noul KING DUDE. Aveam eu ceva idei preconcepute de pe vremea cand Adam/STELLA NATURA imi spunea ca intregul concept e un fake, dar noul album este bestial, parol!!!!!

http://kingdude.bandcamp.com/album/songs-of-flesh-blood-in-the-key-of-light

 

Noul ANTIMATTER l-am difuzat si la DBE, suna mult mai plin, dinamic, as putea spune cu un sound consacrat. Merge de pus cand stai intr-un bar la un pahar de ceva cu prietenii. 

Debutul GRIFT mi-a placut insa mult de tot si de aceea l-am lasat sa ruleze in seara cu mai mult Black Metal de la DBE, probabil ca unii deja recunosc piesa:

https://www.youtube.com/watch?v=ny7VIuPeAuI

IRFAN este un album deosebit, care pune capat unei lungi asteptari. Amestecul de Ethereal cu Neoclassical in forma orientala, bizantina, face din The Eternal Return o mica bijuterie World Music. Ramane sa ne convingem live, pe 6 noiembrie, in clubul Control.

BAUDA vin tocmai din Chile si lanseaza in curand un nou album, de data asta fara Metal! Primele 3 piese m-au cucerit inca de la prima ascultare, facandu-ma sa-i consider (initial) marea revelatie a anului. Mult mai Rock, chiar cu franturi Post-Punk, BAUDA lanseaza in curand un album despre care se va scrie mult, sunt sigur. 

ENSHINE scoate in curand cel de-al doilea album, cred ca lumea stie despre cine este vorba, mai ales cei care au fost la ATOMA:

https://www.youtube.com/watch?v=hnvWn09OSD8

FLUISTERAARS este un nou proiect de care am aflat de curand si pot spune ca mi-a placut mult. Va dati seama ca i-am intrebat daca si presteaza live, au spus ca inca nu. Dar merita de ascultat, daca tot sunteti pe faze BM faine:

http://records.eisenton.de/album/luwte

MYRKUR… mult tam-tam, multa valva in jurul acestui debut. L-am ascultat de cateva ori, suna bine, are ceva din izul anilor 90… dar nimic altceva. Ce inseamna sa canti BM dar sa fii femeie… si nu oricine, chiar o Amelie recunoscuta din scena Pop, frumusica tare. Toate reflectoarele s-au mutat pe acest proiect! Mda, se poate si asa, bravo ei, eu mai am de ingurgitat la muzica ei, poate m-o prinde mai incolo:

http://myrkur.bandcamp.com/

De noul KRALLICE nu am prea multe sa spun, ca ma asteptam la ceva special si am gasit doar acelasi stil de virtuozitate, fara nimic care sa-mi sara in ochi. Poate data viitoare. Ceva mai melodic, epic si cu radacini Pagan este noul SIVYJ YAR, pe care l-am ascultat de vreo 2-3 ori cu placere. 

Noul RADARE suna perfect pentru fanii Bohren… ANOMALIE scoate un nou album care pare sa fie de interes, mai ales pentru fanii HARAKIRI FOR THE SKY, o trupa care se pare ca a devenit foarte iubita la noi dupa concertul de la REF, urmand sa cante iar peste o luna, ceea ce e foate fain. Pentru cei ce nu stiu, unul dintre chitaristi, Marrock, care a cantat si cu HERETOIR, este mentroul ANOMALIE.

Poate cel mai potrivit album pentru acest inceput de toamna, tinand cont ca a inceput sa ploua si totul pare a fi pustiit, este noul NHOR. Are o melancolie aparte, mult mai calda decat TENHI, dar plina de visare si extrem de relaxanta. Pianul ala e fabulos! Mi-a placut enorm auditia albumului si va recomand sa-l ascultati cand va aparea, pe 6 noiembrie. Sau mai repede, daca il luati pe alte surse! Foarte fain proiect! 

Noul album NUCLEUS THORN nu am apucat insa sa-l ascult cu atentie, nu am fost niciodata incantat de acest grup dar, cine stie, poate acum? La fel, am ascultat si cele 2 piese noi EMPYRIUM pe care le vor canta live saptamana viitoare in pestera, sau atunci scot acel EP… hmmm, cam diluate fata de album, cumva! Adica foarte light, din toate punctele de vedere. Dar merg cu draga inima la Prophecy Fest... sau cum bine s-a scris pe FB, DBE merge la Prophecy… 

Cam atat pentru azi, am umplut deja vreo 5-6 pagini. Mai putin despre muzica acum, data viitoare poate ceva mai mult. Mai trebuia sa scriu despre daramarea turnurilor gemene de pe 11 septembrie, dar asta ar insemna sa fiu cronicar. Oricum ne vor umple televiziunile astazi cu stiri asezonate despre un subiect controversat si neelucidat, ca multe altele J.

O toamna frumoasa va doresc, ne revedem la inceput de ruginiu, daca se aseaza toate cum trebuie, intr-un cadru minimalist, dar poate asteptat de multi!

Doru

11 septembrie