Oamenii mei... (BLOG)

 •  Adaugat in: Editoriale Kogaionon

Rasfoind ultimul numar din Dilema Veche (185), descopar un articol incitant, scris de Lucian Mandruta: "oamenii mei"! Foarte inspirat scris, el ne vorbeste de o lume virtuala (cred), in care "oamenii mei" sunt cei buni, cei atenti la toate detaliile, fara interese, sinceri, cinstiti, neincadrati in curente trendy ("oamenii mei se imbraca cum vor, nu cum spun revistele"), isteti si reusiti in viata ("multumiti cu ce au"... dar fara compromisuri)... "oamenii mei mai degraba pierd alegerile, decat onoarea". Sau: "oamenii mei nu merg la calugarie, se duc la MBA. Nu cauta sa-si dea la o parte rivalii mai destepti: incearca sa faca echipa cu ei". Iar punctul culminant: "oamenii mei gandesc, nu pupa in fund. Asta e defectul lor. Iar eu stau si va scriu si astept ca el sa devina o calitate". Intre dorinta si fapta, in viziunea lui Lucian, nu se contureaza decat un liant ipotetic/ideatic: scrisul! In realitate, imi tot storc creierii de mai bine de doua zile sa conturez un epilog potrivit articolului... si nu-mi vine in minte decat faimoasa replica a legionarului Paraipan (Dinica): "Oamenii mei... niste dobitoci!" Sau poate sunt si eu de-al lor? Ca daca stau sa tot astept transformarea defectului in calitate, s-ar putea sa treaca mai mult de o viata. Mai ramane insa speranta... sau amagirea... sau... ignoranta?