Te bloguiesc... si sincer si vesnic!!! (BLOG)

 •  Adaugat in: Editoriale Kogaionon

Dupa vreo luna si ceva de bloguire intensiva, m-a cuprins rutinata senzatie de saturatie... imi amintesc ca in urma cu vreo 15 ani, muream de extaz in iubitul internet cafee dupa linkuire exacerbata, site-urile fiind cel mai de ajutor instrument in a-mi descoperi iubita muzica. Cum naiba sa nu fie asa, caci pana atunci informatiile le primeam doar prin reviste cumparate de afara sau din unele copiate de la prieteni. Dar mi-a trecut, reusind sa decantez dupa o perioada buna dependenta de folosire. Era o reala nerabdare sa ma uit la cutia postala sa vad daca mi-a venit sau nu revista. In paralel, bucuria cutiei postale a existat si inca se mai mentine pentru a primi plicuri cu materiale audio de prin toata lumea...

Asadar, intai a fost hartia, apoi site-ul, acum blog-ul. Sau mai rau, intai a fost caseta (nu ma duc mai in spate la vinil sau banda), apoi CD-ul si acum accesul la muzica direct de pe internet! Tinde sa dispara pana si bucuria postasului zarit cu tolba plina de plicuri...

Revenind la blog, fiind un novice in d'astea si impins de al meu prieten webdesigner spre a face asa ceva (ca asa cade bine, dom'le), m-am trezit deja intr-o lume virtuala in care nu ma regasesc. Ma trezesc dimineata... scriu pe blog, beau o cafea sau un ceai bun... scriu pe blog; ma duc la un film sau la un spectacol... scriu pe blog; am angoase si obsesii netratate... scriu pe blog; nu sunt bagat in seama, vreau sa impresionez cu vreo retorica inspirata... scriu pe blog; sau daca nu pe al meu, relationez pe ale altora! Toti suntem scriitori, toti vrem sa comunicam cat mai transparent dar inchisi in cutii intunecate.

Repet, m-am straduit sa tin pasul cu astea, am incercat sa descopar si chestii atractive, dar mizeriile si banalitatile pe care le-am tot citit in tot acest timp ma fac sa uit chiar de cele cateva subiecte interesante scrise iscusit de cativa bloggeri. Nu inteleg de ce scriu acestia cu atat aplomb, nu inteleg de ce am scris si eu atatea... si o fac chiar acum! De fapt, nu inteleg de ce daca tot scrii ceva, trebuie sa primesti feedback in public? Ne dezbracam virtual tocmai pentru a deveni mai indepartati de tot ceea ce ne inconjoara? Castigam ceva din aceasta indeletnicire? De fapt, ce facem? Nu mai citim o carte buna (sau daca o citim trebuie neaparat sa aflam ce cred si prietenii despre ea... eventual noii/viitorii prieteni, ca acolo ar putea fi targetul), ci parcurgem texte subiective, ne facem prieteni de blog, ne dam cu parerea despre tot ce-a aparut si tot ce-a murit... in speranta ca poate cat mai multi ni se vor alatura... alatura totusi la ce? Vom face o mare familie elitista... ne vom globaliza din Arctica si pana-n Antarctica! Devenim nelimitati, highlanderi!!!!! Nu m-ar deranja daca cineva ar afirma ca bloggerii sunt frustratii/incastratii mileniului trei! Sau "cautatorii de aur" ai unei noi lumi, din ce in ce mai dezumanizata, mai plina de arome si substitute formale, sintetice, fara naturalete, doar cu simulari perfecte si amagiri prelucrate?

Si uite asa mai imi cumpar o aripioara clonata de la fastfoodul modernist, plin de tavane false si spoturi luminoase! Un loc propice pentru o intalnire cu vreun prieten/prietena de blog... eventual cu vreun tapet in spate plin de brazi si piscuri seducator colorate! "De parca ar fi naturale"... si-mi potolesc acum setea cu un Coke acidulat de ale modernismului tehnologii...si in naivitatea mea, inca ii caut zambetul decimat al actorului ce mi-a marcat timida parte romantica a existentei mele, undeva la baza unui avion in noapte... intr-un oras uitat de lume...

Prietene Humphrey, sa stii ca acum oamenii nu se mai iubesc, se bloguiesc! Oriunde te-ai afla...