Black Tape for a Blue Girl

 •  Adaugat in: Interviuri Kogaionon

Una dintre legendarele trupe DarkWave din istoria genului, BLACK TAPE FOR A BLUE GIRL, vine in Europa pentru doar trei concerte, din care unul la Bucuresti, in seara de 14 iunie, in clubul Kulturhaus, eveniment organizat sub emblema DonisArt. M-am gandit ca o discutie cu Sam inainte de aceasta calatorie este binevenita. Haideti sa aflam care e starea de spirit acum, la sfarsit de luna mai, de la cel care a infiintat, in urma cu foarte multi ani, si renumita casa de discuri Projekt Records… 

Salut, Sam. Esti gata de calatoria prin Europa? Cum te simti? O sa cantati la WGT, in fata a mii de oameni… 

“Salut Doru. Am un feeling bun legat de concertele din Europa. Eu si Athan am avut 24 de concerte in ultimii doi ani in aceasta formula Black Tape For A Blue Girl. Valerie ni s-a alaturat acum sapte concerte. Asa ca suntem intr-o forma excelenta pentru a prezenta piesele, ne simtim bine si ne distram impreuna, trupa e completa! Asa ca da, sunt gata pentru Europa.” 

Care sunt diferentele dintre BLACK TAPE in studio si pe scena? 

“Pentru mine, munca in studio reprezinta etapa de explorare prin care descoperim lucruri noi, ce nu existau inainte. Incercam sa gasim o maniera sa le captam si sa le dam viata. Scena este locul unde trebuie sa le reproducem in fata unui public. Studio-ul si scena au atasate diferite sentimente si scopuri, desi ambele sunt experiente placute si interesante.” 

Esti multumit de actualii membrii din trupa? Cu ce au contribuit ei la intregirea conceptului muzical? 

“Da, imi place sa-i am pe Athan si Valerie in trupa. Athan este un frontman foarte carismatic si intens. El va reprezenta punctul de atractie al trupei, cand va interpreta in stilul lui piese vechi si noi. Valerie este tanara si plina de energie, intr-un mod care aduce bucurie pozitiva. Sunt doi oameni diferiti, dar care lucreaza foarte bine in Black Tape For A Blue Girl. Ceea ce aduc in trupa este foarte mult entuziasm. Sunt adevarati artisti. In trecut, cred ca am avut in trupa oameni la fel de talentati, numai ca atunci exploram mai mult latura etherealo-paradisiaca, nu era inca vorba de prezenta scenica. Insa acum trupa are personalitate, ceea ce ma bucura foarte mult. Imi place sa avem astfel de energie pe scena.” 

Aveti fani in Europa? Dar in SUA? 

“Da, cu siguranta, avem fani peste tot. In zilele noaste – cand fisierele digitale circula cu atata repeziciune in jurul lumii, exista foarte multi fani.” 

Ce reactii a starnit ultimul vostru album, “10 Neurotics”? Influntele de cabaret parca au devenit un trend in ziua de astazi… 

“Albumul a fost bine primit. Ei bine, Black Tape are o vechime de 25 de ani. Si pentru  mine asta nu inseamna ca avem lanturi legate de picioare…. Simt ca am libertatea necesara sa fac ceea ce mi se pare interesant momentan. Nu exista nici o obligatie, dupa mine. Mai cantam si piese vechi, bineinteles, insa vreau ca ele sa sune in acelasi timp noi si diferite. Asa le cantam acum. De ce nu? Sa ai o trupa ar trebui sa fie o placere!” 

Ai venit in Romania la DBE – prima editie. Ce-ti mai aduci aminte de acolo? 

Imi aduc aminte ca am intalnit oameni extraordinari acolo. Trupele (Spiritual Front, Rome, Ordo Equilibrio) si fanii care au venit din atatea tari ca sa se bucure de ceea ce ai creat tu. A fost un lucru excelent! Am avut parte de spirit si emotie! Asta-mi place!” 

Dar despre Bucuresti? Ce impresii ti-ai facut despre Romania? 

“Pai, am mers pe jos de la hotel pana in centru si apoi pana la locatie. Am observat o droaie de arhitectura urata ex-comunista, dar si cateva cladiri minunate aflate in paragina. Oamenii erau prietenosi. N-am priceput, totusi, de ce exista asa multe banci si farmacii in Bucuresti (rade). De asemenea mi-a placut ca am putut sa cumpar un expresso din locatia de la concert.”  

Hai sa discutam un pic despre concert. Cum o sa fie? Cat de mult o sa cantati si cate piese veti canta? 

“O sa cantam multe piese de pe ‘10 Neurotics’, ultimul nostru album. O sa cantam, chiar, mai mult de jumatate de album: ‘Sailor Boy’, ‘Love Song’, ‘Tell Me You’ve Taken Another’, etc. O sa cantam, insa, si bine cunoscutele ‘All my Lovers’, “Remnants of a deeper purity’, ‘Knock Three Times’, ‘Halo Star’. De asemenea vom canta o piesa de pe primul album, pentru fanii adevarati, ‘Memory, Uncaring Friend’.” 

Inaintea concertului vostru, DonisArt va prezenta publicului inregistrarea concertului Rome, din 2008. Crezi ca muzica lui Jerome se imbina bine cu Black Tape? 

“De fapt, si eu sunt foarte entuziasmat in legatura cu video-ul. Rome au fost incredibili la DBE. O sa fie interesant. Se imbina trupele noastre, cumva? Sigur, de ce nu! Ambele abordeaza cam aceeasi latura a spectrului muzical. Ceva ce este considerat muzica ‘dark’ dar cu cateva elemente de pop.”  

Multumesc pentru acest scurt interviu. Ne vedem in curand. Totusi, as vrea sa stiu daca considerati Black Tape o trupa cult in cadrul acestei scene deoarece 25 de ani de activitate inseamna enorm. Pentru mine reprezinta mai mult decat o trupa cult, inseamna o intreaga istorie. 

“Iti multumesc foarte mult. Da asa este, 25 de ani implica multe. Am inregistrat 10 albume de studio in acest timp, adica foarte multe piese. Pentru mine, totul sta in piese -  sa scriu secvente pentru a exprima ceea ce vreau sa transmit. Ma simt norocos ca unii oameni sunt interesati de ceea ce vreau eu sa spun, de povestile mele. Asta imi place sa fac – sa creez piese si apoi ascultatorul sa le experimenteze. Si-mi face placere sa le pot duce mesajul in locuri atat de indepartate – Leipzig, Praga, Bucuresti! Este minunat pentru noi, care provenim din Brooklyn, New York. Ne vedem in curand!” 

25 mai, 2011