Laburinthos

 •  Adaugat in: Interviuri Kogaionon

O discutie cu Tony Flandorfer, vocalistul LABURINTHOS, despre trupa, muzica si viata doar cu cateva saptamani inainte de Reverberant Waves Evening.

Salutari! Avand in vedere ca este primul interviu pentru Kogaionon, o sa incep prin a te intreba ce inseamna pentru voi LABURINTHOS?

Salut! LABURINTHOS este metafora vietii noastre. De fapt toata aceasta mortificare pe care o traim prin muzica, reprezinta drumul nostru spre Opus Magnum, la care aspirau alchimistii. Si nu fac gratuit aceasta afirmatie, caci f. bine se stie ca adevarata alchimie este cea interioara. Prin acest paralelism dintre creatia noastra si alchimie, gandul ma duce, de exemplu, la cele cincizeci de epigrame din Atalanta fugiens a lui Michael Maier, ce sunt insotite de muzica.

In ceea ce priveste organizarea trupei, responsabilitatile pe care le avem, lucrand in echipa, sunt impartite fiecaruia. Repetitiile se desfasoara saptamanal, incercand in cadrul acestora sa experimentam tot ceea ce concorda cu muzica noastra interioara. Ceea ce facem noi nu este facil, atat din punct de vedere compozitional, cat si interpretativ. Inaltarea actului creational iti confera un sentiment demiurgic, pe care nu multi au privilegiul de a-l trai. Aurum nostrum non est aurum vulgi. 

Se poate spune ca aveti o muzica greu de definit. Totusi, deja exista o titulatura a stilului vostru. Ce este de fapt Labyrinthine BlueWave?

De la primele acorduri ale pieselor noastre se poate decela conceptul sincretic al labirintului, inerent manierismului, incadrandu-se, din punct de vedere al teoriei muzicale, stilului baroc. Concret, toata disperarea cautarii centrului labirintului pentru a ne regasi, da savoarea acestei muzici. Omul uneori se multumeste numai cu ecourile anecoide ce se izbesc de zidurile labirintului si nu patrunde in ludicul experientei pentru a-si lasa sufletul sa treaca dincolo de acestea. Muzica pe care o facem e o calauza spre un adevarat „Gnothi seauton!”, reprezentand o maieutica ce revela cele mai ascunse tristeti, pe care le incercam inca din marele vis perinatal. Pasajele frecvente de blues in clivaj cu sonoritatilor hieratice ale orgii ne definesc stilul ca BlueWave. Muzica noastra sta sub semnul lui Saturn. 

Anul acesta a reprezentat pentru voi inceputul recunoasterii a ceea ce va straduiti de aproximativ 2 ani de zile sa realizati impreuna. De ce a durat atat de mult? Exista o anumita timiditate in fata unei scene muzicale suprasaturate?

Intr-adevar a fost an in care ne-am propus sa impartasim si celorlalti ceea ce facem noi. Am inregistrat piesa care deja poate fi ascultata de toata lumea pe net. Am avut un concert in Suceava. Si, desigur urmeaza pe 30 octombrie Reverberant Waves Evening. Insa ceea ce s-a produs pana acum e doar preludiul orgasmului ce va urma. In arta nu se pune problema temporalitatii. Exista creatii care se realizeaza in zeci de ani. Nu suntem interesati de succesul imediat, ci doar de a face ceva care sa ramana, chiar si dupa moartea noastra. Este extrem de facil sa te vinzi ca la taraba, sa ai o creatie imperfecta, emulandu-se asteptarilor celor din jur, insa noi nu urmarim acest trend care nu reprezinta altceva decat flagelul frumosului (aici nu in sens pancalic). In demersul nostru nu este vorba de timiditate. In ceea ce priveste muzica noastra, la inceput cand am demarat proiectul, intuind ca vom deveni o trupa, meditam la faptul ca lumea se va putea raporta la creatia noastra doar din perspectiva a 2 alternative de perceptie, si anume: sa nu fie inteleasa sau sa fie acceptata. Din fericire pentru recunoasterea trupei, muzica noastra place, si nu numai nisei metal, ci ascultatorului matur de muzica si arta, in general. Demersul nostru artistic poate fi sondat nu numai din punct de vedere muzical, ci si poetic, mistico-esoteric, iar in concerte si vizual. De abia, despre raportul nostru cu scena muzicala putem afirma ca este timid, pentru ca nu prea avem cui a ne alatura pentru a reusi sa cream o miscare artistica. Muzica este doar un pretext, in subsidiar exista o psihologie abisala, care ne face sa ne ingrozim de noi insine.  

Cu ce simtamant urcati pe scena pe 30 octombrie alaturi de DORDEDUH?

As continua intrebarea pe care mi-ai adresat-o cu: „… trupa cu 2 dintre cei mai mari muzicieni ai scenei Metal underground din Romania.” In primul rand consider ca seara de 30 octombrie va fi un regal muzical. Sa nu uitam ca pentru DORDEDUH este al treilea concert in Romania. Sper sa nu ma insel. Este onorant pentru noi, ca trupa ce se afla la inceput de drum, de a raspunde invitatiei organizatorilor, si de a concerta alaturi de acestia. Oricum, sincer sa fiu, in ceea ce priveste captarea totala a publicului ce va fi prezent la concert, sunt bucuros ca LABURINTHOS nu abordeaza acelasi stil muzical cu DORDEDUH, deoarece lumea se va putea delecta cu doua orientari diferite, insa complementare, din punct de vedere conceptual.

Plus valoare pentru inceputul recunoasterii muzicii noastre, este faptul ca LABURINTHOS canta sub auspiciile Donisart.  

Ce ati pregatit pentru acest concert? Veti uzita proiectii?

Pe langa unele piese pe care cei care au fost prezenti la primul nostru concert pentru a le asculta in premiera, LABURINTHOS va mai canta 2 piese inedite, „Love like labyrinth” compusa cu ceva vreme in urma, dar reorchestrata, care insa oricum va fi pentru public in prima auditie, si „God wept in Tunguska”, ce reprezinta ultima noastra creatie. Desigur nu va lipsi piesa „The Great Brothel of Mankind”, care este deja online si pentru care primim zilnic feedback din partea celor ce acceseaza pagina de myspace a trupei.

Dupa cum ne-am propus si in concertele noastre viitoare, in locatiile unde logistica ne va permite, vom folosi intotdeauna proiectiile, ce cuprind teme special alese in asa fel incat lumea sa patrunda mai facil in interiorul labirintului pe care l-am creat cu ajutorul muzicii. De abia acela care va reusi sa ajunga in centru se va bucura de deliciile pe care le ofera infernul nostru muzical. 

Care este atitudinea oamenilor fata de ceea ce faceti?

De exemplu, dupa primul concert oameni pe care nu ii vazusem niciodata au venit sa discutam, uimiti de existenta unei asemenea trupe romanesti, si care intr-un fel mi-au reprosat ca am stat ascunsi si ca nu intreprindem nimic pentru a ne face vizibili. Toate aceasta asteptare la care a fost supus publicul nu a fost un artificiu de marketing. Cand urmaresti un ideal, timpul se comprima. LABURINTHOS nu simte trecerea timpului. Si asta se poate observa si din faptul ca media de varsta a membrilor LABURINTHOS e mult mai ridicata decat a altor trupe de pe scena autohtona. Noi nu ne propunem decat sa-i ghidam pe cei care ne asculta in propriile peregrinari prin desertul existential, in nesfarsitele Siberii pe care le traverseaza fiecare ce este conectat la Transcendent, resimtind profund si angoasant aceste timpuri ale Tribulatiei.  

Ce parere ai despre scena metal din Romania? Dar din Suceava?

Dupa cum se observa deja unele trupe romanesti au tot felul de colaborari cu muzicieni de prim rang din intreaga lume. Nu pot decat sa-i felicit. Oricum, din pacate, multe trupe romanesti au putin de spus, insa e bine ca exista. Privesc trupe formate din tineri, care au o mentalitate vetusta, refuzand sa accepte noul, inovatorul ce ar putea fi introdus in muzica. Acest fapt depaseste puterea mea de intelegere sau incerc de a nu ma infuria pe lipsa de cultura de care acestia dau dovada. Oricum, in marele erzat cultural in care ne vanzolim, nimic nu ar avea cum sa ma mai satisfaca. Cat despre trupele sucevene, cu membrii acestora suntem in relatii bune, apreciindu-le ambitiile artistice si munca pe care o depun. Sincer sa fiu, au aparut atat de multe trupe in ultima vreme in urbea noastra, incat unora nici nu le cunosc activitatea. Dar cum am spus, e bine ca exista si le urez succes! 

Tu te ocupi de versuri si de conceptul muzical al trupei. De la inceput au acceptat colegii de trupa ideile tale?

Intr-adevar, sunt total satisfacut, ca LABURINTHOS a trecut prin atatea avataruri, pentru a se cizela artistic. In decursul activitatii trupei, cine nu a acceptat viziunea muzicala care a fost propusa, ne-a parasit. Cu unii dintre fostii membri intretinem si in prezent o relatie extraordinar de buna. Le multumesc tuturor ca prin existenta lor au facut parte din planul ce avea sa devina LABURINTHOS.

Noi cei care am ramas sa ne pierdem prin labirint am crezut cu adevarat in acest concept. Liniile directoare ale conceptului le-am prezentat de la bun inceput colegilor de trupa, pentru a le aduce la cunostinta la ce vor adera. In cadrul pieselor, fiecare dintre noi isi compune partea sa interpretativa. Efectiv, pana acum, la structura pieselor au contribuit Daniel Bors (chitara), Daniel Spatar (keyboards) si cu mine, insa nuantele si forma finala este oferita de toti membrii trupei.

Versurile pe care le compun au fundamentat baza muzicala a pieselor, cu alte cuvinte, muzica a fost creata in functie de versuri. Versurile pe care le creez exprima pendularea mea intre credinta si asebie, moartea istoriei de care ne vorbeste Fukuyama, spleen-ul existential, dar si ennui-ul cotidian ce ma ofuscheaza. Toate acestea sunt inerente valentelor acestei lumi. Astept vremea gioacchinita a crinilor, invierea mortilor si viata veacurilor ce vor veni. 

In cazul in care vi s-ar propune, ati accepta colaborarea cu o alta trupa sau muzician?

Depinde de trupa sau de muzician. Suntem deschisi la tot ce poate aduce un argument in plus artei careia ne dedicam. Nu avem orgolii, insa nu de la oricine se poate invata „arta de a muri.” Oricum urmeaza mari surprize in viitorul apropiat in ceea ce priveste LABURINTHOS, dar toate le voi dezvalui la timpul cuvenit. 

Ce albume ti-au atras atentia in ultima vreme? Care sunt trupele tale preferate?

Incep, prin a-ti dezvalui ca astept cu nerabdare albumul „Saivo” a lui Tenhi. Punand urechea pe aparitiile muzicale ale anului 2010, voi cita doar cateva dintre cele care m-au incantat: Current 93 - Baalstorm, Sing Omega; Oda Relicta - Holy Alliance; Les Jumeaux Discordants - Sang pour sang; Lisa Gerrard and Marcello De Francisci – Departum, Max Richter – Infra; Anathema - Were Here Because Were Here; Íon – Immaculada. Trupele mele preferate sunt: Dead Can Dance, In The Woods (si unele proiecte ulterioare ale fostilor membri), Laibach, Canaan, Neronoia, Kauan, Monumentum, Beyond Sensory Experience, Devil Doll, Oberon, Future Whirl, David Galas, Deleyaman, The Kilimanjaro Darkjazz Ensemble, Omewenne, Soriah; Runes Order; Helden Rune; etc. 

Ce carti citesti acum? Care este cartea care te-a impresionat cel mai mult?

Pe langa cercetarile mele pe care le intreprind pentru lucrarea de doctorat in filosofie, oricand recitesc cu placere Ceronetti, Cioran, Borges, Meyrink, Blake, Pessoa, Pavese. De asemenea, nu arareori ma aplec asupra creatiei lui Jung, Bachelard, Hocke, Guenon ori Evola. Dupa parerea mea, lectorul trebuie sa fie un observator, nu sa se lase impresionat ori dominat de ceea ce citeste. In acest sens, cartea care mi-a deschis orizontul cunoasterii, inca din primul an de liceu, a fost Pendulul lui Foucault a lui Umberto Eco si mai apoi Dimineata magicienilor a lui Pauwels si Bergier. 

Ce le transmiti celor care vor veni pe 30 octombrie in VOX?

Cand ne vor asculta sa repete ca pe o mantra palindromul In Girum Imus Nocte Et Consumimur Igni. 

Componenta LABURINTHOS:

Nelly Tîrnovanu (vocal), Tony Flandorfer (vocal, lyrics, musical concept), Daniel Borş (guitars), Daniel Spătar (Keyboards), Dan Saghin (bass), Leo Meliş (drums)