Rome (2011)

 •  Adaugat in: Interviuri Kogaionon

După o perioadă de așteptare mult prea lungă (pentru fani), ROME a decis să se întoarcă în modul cel mai vizibil, o veste care nu poate decât să ne bucure pe toți. Jerome Reuter este un muzician foarte talentat, cu o voce fenomenală, dar și cu un spectru liric foarte variat. Având în vedere că ultimul concert ROME a avut loc în România, în decembrie 2009 la Dark Bombastic Evening 1, am considerat că dialogul ar trebui să aibă ca punct de plecare acel moment. 

Salut, Jerome. Ce amintiri ai despre ultima voastră prestație live, concertul ținut acum mai bine de un an? Ați fost revelația evenimentului, fanii cereau întruna bis-uri, toată lumea țipa, aplauda... Ce amintiri ai de la București? Au participat fani din peste 25 de țări în acea seară... 

„Acel concert a fost uimitor, într-adevăr. Și a fost un mod foarte bun de a spune la revedere pentru un timp. Cu toții ne-am simțit foarte bine. A fost un weekend foarte plăcut, alături de prieteni. Îmi place România. Și-mi amintesc că n-am dormit prea mult în acele trei zile.”  

Și totuși, atmosfera centrului Reduta a părut să rezoneze mai mult cu voi, nu-i așa? Intimitatea evenimentului, aura orașului Brașov, publicul care a fost mai liniștit și oarecum uimit de ceea ce putea face o trupa complet necunoscută pentru cei prezenți. 

„Da, acel concert de la Brașov, cu aproape un an înainte de cel de la București, a fost foarte intim, ceea ce mi-a plăcut foarte mult. A fost o schimbare binevenită să cântăm într-un teatru, cu un public așezat pe fotolii în fața noastră. Și cred că și celor care au participat le-a plăcut. Sper că vom putea cânta din nou acolo, vreodată.” 

V-ați gândit vreodată să  vă completați show-ul cu elemente teatrale? Ai rădăcini puternice în lumea teatrului, dacă ne gândim la tatăl tău... 

„Da, am rădăcini în teatru, dar nu știu cum aș putea încorpora asta pe scenă. Pentru mine, cântatul și actoria sunt ca tenisul și fotbalul. Exisă o minge și o plasă, dar astea sunt toate similitudinile. Cu toate acestea, încerc să includ o estetică specifică, pe care am învățat-o din teatru, dar e cu totul altceva.” 

Îmi place că ai renunțat la proiecții. Asta înseamnă că ai ajuns la concluzia că muzica pe care o cântă acum ROME nu are nevoie de proiecții care să ruleze pe fundal? 

„Când am cântat prima dată sub numele de ROME, eram singur pe scenă. Am făcut un turneu în Spania foarte curând după aceea și aveam nevoie de ceva mai mult decât doar un om cu o chitară... așa că am lucrat cu film, etc, pentru a adăuga o dimensiune vizuală. Dar acum că ROME este o trupa live constantă, nu mai e nevoie de asta. Mai degrabă m-ar deranja, aș putea spune.”  

Decizia de a lua o pauză cu ROME a șocat mult lume, au apărut multe zvonuri, bârfe și interpretări. Se spunea că violonistul merge în armată, așa că esența ROME va fi pierdută, că Patrick e prea ocupat cu studioul său și nu are timp pentru a cânta live, că ți-ai pierdut motivația, inspirația sau dorința de a compune ceva nou din cauză că erai copleșit de fani, că ati lansat atât de multe albume în doar 4 ani... Cred că acum, la un an de la ultima voastră apariție live, barba ți-a crescut suficient și romul băut pe malul mării te-a ajutat să-ți recâștigi echilibrul interior și să te simți mai relaxat. Ce s-a întâmplat în tot acest timp? Care e adevărul? Te consideri încă un sclav al muzicii? Fanii ar trebui să afle... 

„Adevărul e ceva personal, iar buzele mele sunt pecetluite. A fost în mare parte din cauza problemelor de sănătate. Dar, în plus, trupa ca atare întâmpina diferite probleme… Da, din păcate Nikos a trebuit să părăsească formația din cauza armatei și a decis să rămână în Grecia după liberare. A găsi noi muzicieni s-a dovedit a fi foarte dificil, mai ales într-un timp atât de scurt. Patrick e într-adevăr ocupat cu studioul și eu m-am mutat din Germania definitiv. Trebuia să plec de acolo din multe motive. Am cam întrerupt toate legăturile. Am trăit în diverse orașe germane în ultimii 7 sau 8 ani și acum era un moment de colaps complet pentru mine. Mi-am dat seama că o anumită perioadă din viața mea a ajuns la final, a trebuit să înfrunt asta și să plec pentru a începe de la zero în altă parte. Totuși, am petrecut ultimul an pe drum – atât de des cât e omenește posibil. Mi-am vizitat mulți prieteni din Europa și SUA și m-am întors cu multe cântece în tolbă... așa că da, sunt încă un sclav al muzicii.” 

Ai anulat un turneu în America și câteva show-uri live în Europa. Nu a fost dificil să iei decizia de a nu onora promisiunile făcute? 

„Da, a fost foarte dificil. Nu mi-a plăcut deloc să fiu în situația asta. ROME nu anulase niciodată nimic până atunci. Și acum a trebuit să anulez toate concertele pe care le plănuisem pentru 2010. Problema era că nu puteam ști când voi fi capabil din nou să călătoresc. Doar un singur lucru era sigur: mi se spusese că nu voi fi capabil să cânt pentru cel puțin 4 luni. Așa că nu am putut risca să păstrez show-urile din program nici după aceea.” 

În tot acest timp, ai primit mesaje de la fani? Ai comunicat cu ei? 

„Am primit multe mesaje, da. Și asta s-a dovedit a fi foarte util, așa că sunt foarte recunoscător tuturor celor care și-au dat osteneala să scrie. Știi, oamenii cred de obicei că un comentariu lăsat undeva online nu ajunge la artistul sau persoana în cauză, dar din contră, acestea primesc atenție chiar dacă subsemnatul nu are timp sau nu este capabil să răspundă.”  

‚Ceea ce cauți e dispărut definitiv.’... O expresie foarte dramatică ce poate fi citită pe vechiul vostru site... Ce ai vrut să spui prin asta? 

„Da, cam teatrală, nu-i așa? Haha. Ei bine, pagina aceea chiar e dispărută definitiv. Și într-adevăr a fost o perioadă când m-am gândit la a renunța complet, pentru că mă simțeam bine să fiu la mare și să nu mă gândesc la toată afacerea asta. Dar după un timp am realizat că e important pentru mine, la un nivel foarte personal, să fac muzică și să o împart cu oamenii. Am decis să mă întorc ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, cu singura diferență că nu-mi mai pasă atât de mult de aspectul material al lucrurilor. Producțiile ROME deveneau din ce în ce mai sofisticate, încercam să concurăm cu oameni care nu erau de calibrul nostru, aveau o carieră mult mai îndelungată și o audiență mai largă – și cel mai important: un buget mult mai mare decât noi. Așa că începuserăm să uităm de rădăcinile noastre și de intenția originală ROME. Dau vina parțial pe alții, dar eu eram cel care lua deciziile. Pauza pe care am fost nevoit să o iau mi-a dat șansa să capăt o perspectivă nouă și mai sănătoasă asupra lucrurilor și să mă gândesc la ceea ce vreau să fac cu adevărat. Vreau să fie artă și nu neapărat ușor de digerat pentru oricine. Nu mă închin la bani. Mai bine să fiu falit și liber artistic, decât faimos și sclav al industriei. După ce am spus asta, trebuie să adaug că îmi plac toate albumele pe care le-am făcut. Fiecare dintre ele. Nu aș fi lansat niciodată nimic de care nu eram convins. Iar ultimul album a fost lansat într-un fel post-mortem, căci eram deja în pauză de câteva luni, dar totul fusese terminat cu mult timp înainte.” 

Cu toate că ai intrat în “silentio stampa”, noul album a fost lansat în primăvară, deși foarte discret și cu o promovare minimală. Cel puțin așa l-am văzut eu. Cum a fost primit de presă, de fani? 

„Sincer să fiu, nu prea știu, nu eram prin preajmă. Pentru o mare parte a anului nu am fost nici măcar pe același continent și nu prea mi-a păsat. Știi, decizia de a face ‚Nos Chants Perdus’ și de a-l face așa cum este a fost luata cu mult înainte de ‚decizia’ de a renunța. Albumul era gata și ar fi fost lansat cu siguranță. Dar această parte a muncii este a labelului și știu că fac treabă bună, așa că nu m-am îngrijorat deloc. Schimbam mailuri cu ‚șeful’ meu din când în când, dar asta era tot. Nici măcar nu știa unde sunt. Și cred că a nu face deloc concerte nu prea a ajutat promovarea, haha. Cât despre fani, cred că unii l-au iubit și altora le-a luat un timp să-și dea seama că nu e atât de rău, de fapt. Și desigur, au fost și câțiva care l-au urât. Dar așa trebuie să fie. Cât despre presă... nu știu. Mulți oameni sunt plătiți să scrie lucruri bune despre chestii rele, nu plătiți direct, dar, știi… un tip îi face altuia o favoare… e reclamă implicată, politică într-un fel... timpul și coordonarea sunt deasemenea un factor și unora dintre recenzori nu le pasă sau habar n-au despre ceea ce trebuie să scrie … așa că mi se rupe despre ce spune presa în general, în afară de ceea ce au de spus jurnaliștii independenți sau underground. Și îmi pasă de ceea ce spun fanii, pentru că sunt familia mea. Cu cât știi mai mult despre cum funcționează sistemul, cu atât mai dezgustat sau corupt devii. Și în sfârșit, sunt destul de multumit, intr-un fel, că au aparut problemele de sănătate și altele, astfel încât am putut să mă dau înapoi puțin.”  

Ești de acord că acest album a adus multiple critici de la acei fani ai marțialului care voiau un trend continuu de ritmuri copy-paste în genul lor favorit? Te simți afectat de reproșurile lor? 

„Nu, pentru că eu știu ce urmează și ei nu. Fiecare e îndreptățit să aibă propria opinie. Cred că majoritatea fanilor mei a înțeles că nu poți continua să faci același album la nesfârșit. Există câteva trupe care fac asta și funcționează foarte bine pentru ele, dar eu vreau mai mult. Nu e o slujbă de birou.” 

Hai să lăsăm la o parte anul 2010, cu grijile, problemele sau emoțiile sale. Suntem acum în 2011. Putem vorbi de un restart pentru ROME sau doar despre un nou capitol? 

„Pentru mine înseamnă ambele. Pe un nivel strict personal e un nou capitol, dar unul important... știi, ca o renaștere sau ceva de genul ăsta. Și pentru ROME cred că e la fel, pentru că e un nou început. E o nouă echipă în jurul meu. M-am mutat în altă țară. Lucrez cu alți oameni. Scriu lucruri noi care sunt mai în concordanță cu mine însumi, cu vechiul eu. Pe de altă parte, e de asemenea (și sunt sigur că majoritatea vor fi uitat de pauza asta destul de curând) doar un nou capitol. ROME a fost încă prezentă în 2010 într-un fel, datorită albumului, iar acum, în 2011, sustinem concerte din nou, așa că presupun că oamenii vor spune: ‚Ce dracu a fost cu toată drama asta?’. Dar crede-mă, unele momente de anul trecut nu aș vrea să le retrăiesc nici pentru tot whisky-ul din Irlanda.” 

Te consideri un fan al tehnologiei moderne? Ți-ar plăcea să lansezi albume complet analogice? Crezi că încă mai există un viitor pentru viniluri? Având în vedere că vânzările de CD-uri au scăzut considerabil… e bine că există ediții speciale... 

„Asta e întrebarea câștigătoare, nu? Dacă aveam răspunsul la problema asta trăiam până acum pe insula mea privată, nu-i așa? M-am cam săturat să mă îngrijorez în legătură cu asta. Știi, cei care sunt fani cu adevărat vor vrea să aibă albumul original. Să-l țină în mână. Lucrez mai mult ca un romancier decât ca un muzician, așa că multe dintre gânduri se duc în versuri sau în partea vizuală. Și oamenii știu asta. De aceea există încă persoane care vor să aibă originalul și nu doar un fișier digital. Dar vremurile se schimbă mult din punctul ăsta de vedere și nu știu încotro se îndreaptă. Singurul lucru pe care îl știu e că muzica mea necesită un ambalaj potrivit și versuri și componentă vizuală și câte și mai câte, așa că întotdeauna îmi voi lansa albumele așa cum vreau. Acum simt că aș face și un vinil, așa că poate va fi și așa ceva atunci când va apărea oportunitatea.” 

Dacă scăderea vânzărilor continuă, singura resursă financiară pentru trupe vor rămâne concertele. Sunt și alte moduri de a trăi din muzică? 

„Pot să trăiesc cu foarte puțini bani și am mai făcut asta. Nu am o mașină luxoasă sau lucruri de acest gen. Fac doar muzică. Așa că poți să mă ajuți să trăiesc până la sfârșitul lunii când îmi cumperi tricoul sau cd-ul sau sa asiști la show-uri (să sari gardul ca să le vezi nu se pune). Cu asta ne plătim facturile.” 

Ce privești ca un mare compromis în muzică? Ai făcut vreunul? 

„E subiectiv în funcție de fiecare artist. E o linie subțire, de obicei trecută când ai pășit într-un studio. Nu-mi amintesc să fi simțit că aș fi făcut unul vreodată, totuși.” 

Mă bucur că ai decis să-ți reîncepi spectacolele live. Cum vor arăta noile concerte? Trebuie să ne așteptăm la un concept diferit? Putem vorbi de o trupa live acum? 

„Singurul lucru pe care-l pot spune acum (pentru că e singurul pe care-l știu, haha) e că va fi o trupa în carne și oase pe scenă. Niciun instrument nu va veni dintr-un computer. Dar vor fi și sample-uri într-un fel sau altul, desigur.” 

Spune-mi câte ceva despre noii membri (live sau de studio). Cine sunt, unde v-ați întâlnit, cum au ajuns să facă parte din ROME

„Am o trupa live acum, da. A trebuit să le dau de băut ca să-i conving. Nu lucrez cu niciun muzician în studio acum. Fac totul singur din nou, așa cum am făcut pentru primele 3 albume. Dar am o nouă trupa cu mine live. E mai mult o trupă de prieteni, pentru că am ales dintre vechii mei amici. Ne știm de mult timp și i-am ales pentru cine sunt, nu pentru cum știu să folosească un instrument. De fapt, în afară de unul dintre ei, erau toți doar bassiști înainte. Am ales la întâmplare ce face fiecare și, ghici... cel mai bun bassist din trupa a tras paiul cel mai scurt și a fost nevoit să facă percuția – ceva ce nu mai făcuse niciodată. Nu știm ce dracu facem, dar ne distrăm foarte bine. Și distracția era ceva ce lipsea din toată experiența în ultimul timp.” 

Ai un program destul de încărcat pentru anul acesta, se pare că vei participa la multe festivaluri importante. Ar trebui să concluzionăm că te vei dedica acestei trupe complet? Adică … să trăiești numai din muzică? 

„Deja fac asta. Precum am spus, pot trăi cu foarte puțini bani și a trebuit să-mi schimb regimul oricum, așa că am nevoie de mai puțini bani pentru mâncare, haha.” 

Cum vor arăta setlisturile voastre? Vor fi și ceva piese noi? 

„Da, desigur.” 

E timpul să ne dai câteva detalii despre noul album. Ce linie muzicală va urma? Ce elemente noi? Descrie-ne conceptul său. 

„Nu, nu, nu, nu, nu, e muuult prea devreme să vorbesc sau să mă gândesc la lucruri de genul ăsta. Încerc să pun la punct o trupa acum... am destule pe cap. Băieții sunt cam speriați fiindcă unii nu prea au experiență pe scenă și, desigur, începem turneul în iunie cu festivaluri de-alea mari cu mii de oameni în public. Au crezut că glumesc când le-am spus. Gen: ‚oh, apropo băieți, primele câteva concerte o să fie destul de mari...’ ” 

Criza economică a creat și una psihologică. Consideri că toate aceste întâmplări nedorite ne vor face mai realiști, mai pragmatici, mai calculați? 

„Nu.” 

Se spune că 2012 va aduce sfârșitul lumii, având în vedere că se termină calendarul mayaș. Mai mult, se spune că se vor inversa polii, că lumea va trece prin multe schimbări și doar cei care sunt pregătiți vor supraviețui. Tu ce crezi? 

„Ar trebui să mă îngrijorez acum? Gen, ‚la naiba, o să murim cu toții’, sau așa ceva? Gen, ‚Băi, vine războiul!’. Ce-o fi o fi. Cu siguranță nu sunt îngrijorat în legătură cu cantitatea de distracție de care vom avea parte în următoarele decenii.” 

Un vulcan a erupt și pentru câteva săptămâni tot circuitul european de zboruri a fost blocat. S-a creat panică și s-a dovedit că omenirea nu e pregătită să accepte natura și manifestările sale diverse, nici nu avem soluții alternative. A fost oare și acesta un semn al alinierii planetelor? 

„Ca bătrânul in baston sau ceva de genul... suntem oameni, oamenii sunt animale rele în principiu. Știm să zburăm, putem face asta, dar nu prea putem să oprim ploaia sau ninsoarea.” 

Cum arată o zi obișnuită  din viața lui Jerome Reuter? Dar o zi perfectă (dacă ar trebui să-ți imaginezi una)? 

„Mă trezesc destul de devreme. Obișnuiam să lucrez noaptea, dar a trebuit să mă confrunt cu faptul că majoritatea oamenilor nu răspund la apelurile tale urgente de la 4 dimineța, așa că mă trezesc devreme ca toată lumea acum. Dar nu prea am zile obișnuite. Am încercat, pentru aproape 15 ani, să pun un fel de rutină sau plan în munca mea. De fiecare dată când mă mut (ceea ce a fost destul de frecvent în ultimii 7 ani), primul lucru pe care-l cumpăr sau aduc e un birou la care să lucrez. Dar acum am renunțat la idee, pentru că întotdeauna ajung să lucrez în locuri care nu sunt destinate lucrului. Odată ce am un loc specific destinat muncii, mă sperii. Presupun că-mi ucide creativitatea. Admir oamenii care pot face asta, dar ajung să îmi fac cea mai mare parte din muncă în hoteluri, în pat sau în mașină... Și e întotdeauna o zi perfectă pentru mine când lucrez ceva. Știu că nu m-am dat jos din pat degeaba. E de ajuns pentru mine.” 

Ce înseamnă familia pentru tine? Ești un tradiționalist autentic, poate? 

„Hahahaha.” 

Te consideri un om religios? Privești religia ca pe un refugiu sau ca pe o constrângere? 

„Hahahahahaha. Oprește-te, ma omori.” 

Știu că te consideri european, nu neapărat un cetățean al Luxemburgului. Ai trăit în diferite țări, vorbești câteva limbi, nu vezi mare diferență între națiuni… De ce crezi că naționalismul e așa prețuit? Unde crezi că se termină patriotismul și începe naționalismul? Sau invers? De ce crezi că există această tendință de apariție a mișcărilor extremiste? Se apropie un nou război mondial? 

„O, nu, văd multe diferențe între națiuni - asta-i toată frumusețea! Dar tind să le privesc ca triburi. Ideea statului național îmi sună fals. Astea sunt granițe economice, spoite cu fals patriotism. Fiecare știe de ce regiune sau trib aparține. Cred că putem să lucrăm împreună și să ne păstrăm identitatea culturală și regională, fără noțiunile de state și națiuni și proprietate. Nu cred deloc în naționalism. Odată ce lucrurile încep să meargă prost, întotdeauna apar mișcări extremiste. E aproape un lucru natural. În condiții propice, oamenii care te avertizează mereu că va veni un război sunt cei care ar aduce războiul.” 

Care sunt elementele care ar putea crea în zilele noastre un cod al valorilor europene? 

„Cred că mulți artiști de toate felurile lucrează la asta. Europenii sunt o specie pe cale de dispariție, vrem sau nu, așa că, încet-încet, realizăm că ar trebui să fim mai cumsecade cu frații de lângă noi, chiar dacă ne-am rupt capul reciproc cu puțin timp în urmă. Am crescut într-o Europă care era încă mult mai dezbinată de războaie și repercusiunile lor decât este acum. Să cântăm în Estul, Vestul, Nordul și Sudul Europei e mult mai ușor pentru noi acum decât ar fi fost, să zicem, acum 40 sau chiar 20 de ani. E treaba noastră – a tuturor – să punem umărul la crearea culturii proprii (și a valorilor care vin împreună cu ea). Nu e ceva ce primim de-a gata.”   

Mai ții legătura cu Tomas/ORE și Simone? Ai avut ocazia să le asculți noile albume? Ți-au plăcut? 

„Da, țin legătura cu ei – deși nu anul trecut, pentru că de fapt n-am fost în legătură cu nimeni atunci. Știu că vor fi câteva showuri unde ne vom întâlni din nou și întotdeauna este o plăcere. Abia aștept. Știi, când ești în industria muzicală întâlnești două tipuri de oameni: sunt cei care te privesc ori ca pe un rahat, ori ca pe un competitor (sau ambele) și sunt cei care te ajută, îți oferă din cunoștințele lor și sunt alături de tine. Tomas și Simone sunt din ultima categorie. Am profitat de asta, pentru că eu sunt cel mai tânăr. Sunt încă uimit de gradul de camaraderie pe care l-am găsit. Îi iubesc pe tipii ăștia... și munca lor!” 

Ești mulțumit de colaborarea cu Trisol? Am observat că Alex a început să-ți re-editeze albumele anterioare. Același lucru l-a făcut și Cold Meat Industry. De ce ar trebui un fan să cumpere aceste re-releaseuri dacă, să presupunem, le are deja pe cele inițiale? 

„Am discutat cu Trisol despre faptul că niciunul din fanii mai vechi n-ar trebui să se simtă împins să cumpere ceva ce au deja! De aceea poți cumpăra tricourile care sunt de obicei disponibile doar într-un set cu CD, separat de data asta. Deasemenea, nu am vrut să schimb artworkurile ca să fac oamenii să cumpere, dar în cazul EP-ului Berlin a fost nevoie, fiindcă originalurile sunt pierdute de mult. Și am adăugat booklet-uri. Dar versurile au fost postate online acum ani și ani, așa că nu cred că e vreun motiv să vă plângeți. Am făcut această ediție ca toată lumea să-și poată cumpăra CD-ul pe care și-l dorește, fără să fie nevoită să plătească 150 de dolari pe e-bay. Așa că, dacă aveți prima ediție, nu vă simțiți obligați. Dar dacă vreți să vă arătați sprijinul, desigur, cumpărați-le, avem și noi nevoie de o bucată de pâine și am pus mult suflet, bani și muncă în asta în anii de foamete (și așa facem și acum).” 

Dragă Jerome, mulțumesc pentru disponibilitate și răbdare. Îți urez un an frumos, plin de tot ceea ce îți dorești. Ne vedem curând. Un salut final pentru vechii, dar și pentru noii prieteni ROME... 

„Mulțumiri. Și îți mulțumesc foarte mult pentru interviu. Ne vedem cu toți (și pe tine personal!) în turneul din 2011. Îmi pare bine să mă întorc!” 

Am încercat să scot cât mai multe de la prietenul meu Jerome, dar se pare că am obținut doar ceea ce a vrut el să transmită, heh. Dar va avea multe de spus în acest an, mai ales că ne vom reîntâlni cu el la Alba Iulia, la Dark Bombastic Evening 3, pe 20 august. 

http://www.youtube.com/watch?v=2qtvYWSaiYg   

Ianuarie, 2011 

Traducere de www.birtkenau.ro