ABBILDUNG "Dunkles Wissenschaftliches Sachverhalten"

 •  Adaugat in: Recenzii KogaiononRating: 0.85/1
ABBILDUNG "Dunkles Wissenschaftliches Sachverhalten"
  • Album: Dunkles Wissenschaftliches Sachverhalten
  • An: 2006
  • Label: ESSENTIA MUNDI
  • Artist: 

Un proiect Experimental Dark Ambient din Sibiu ce m-a surprins placut, nu neaparat prin muzica abordata, ci conceptual. Pe site-ul lui C. veti descoperi o alta lume, probabil seva lui de inspiratie care ia diverse forme, atat ca proiecte muzicale, teme filozofice cat si ca label, distro sau webzine. Evident, totul este underground, plin de aplomb si dedicare, iar acest lucru m-a incantat. Am descoperit ca in webzine-ul lui a scris inclusiv despre Kogaionon, fara sa-mi amintesc daca am avut vreun contact cu el sau nu in trecut. In fine, merita sa aruncati o privire pe site-ul lui, datorita bagajului de informatii abundent, inclusiv cateva fotografii simple dar frumoase cu diverse peisaje, probabil din Cisnadioara, loc superb prin care trec cel putin odata pe an! Revenind la muzica, Dark Ambient-ul lui Casian este unul introspectiv, in genul celor de la Cold Meat Industry, cu un reper indepartat COPH NIA, destul de straniu si simplist, nu din punct de vedere al efectelor ci, ca structura compozitionala. Probabil ca THY VEILS ar putea fi ceva comparabil, dar pastrand totusi proportiile. Interesanta idee, pusa in practica inspirat, cu usoare urme de monotonie, care trebuie ascultata doar intr-o stare anume si de unul singur. Si nu uitati sa vizionati si un videoclip al unei piese de pe album, inclusa desigur pe CD. Imi place ca acest personaj este implicat in foarte multe proiecte, nu numai muzicale, dar care se invart in jurul Scenei Black/Death/Thrash Metal si Dark/Ambient. De el se leaga numele altor trupe underground despre care s-ar putea sa se auda ceva si-n viitor. Imi pare rau ca nu pot scrie acum mai mult despre ABBILDUNG, dar e bine de stiut ca intre timp a mai realizat si o compilatie intitulata "Frozen Light", in care sunt de ascultat pe langa proiectele lui, ABBILDUNG si FRACTALED, alte trupe obscure de Dark Ambient de care eu nu am mai auzit. Dati un click pe www.abbildung.ro si veti calatori cel putin o jumatate de ora intr-o altfel de lume (ABBILDUNG, ESSENTIA MUNDI, ANCIENT BELIEFS), nu neaparat mai intunecata, ci iesita din cotidian. Si nu uitati sa aveti totusi in casti si acest CD.