CODE "Resplendent Grotesque"

 •  Adaugat in: Recenzii KogaiononRating: 0.99/1
CODE "Resplendent Grotesque"
  • Album: Resplendent Grotesque
  • An: 2009
  • Label: TABU
  • Artist: 
  • United Kingdom

Una dintre trupele care a prezentat interes in urma cu ceva ani a fost si CODE. Albumul scos in 2005, intitulat “Nouveau Gloaming”, ne pregatea deja de ceva avantgardistic, cum n-am mai ascultat de pe vremurile de gratie VED BUENS ENDE sau DODHEIMSGARD. Era si normal sa fie asa, caci Vicotnik este prezent cu partea de bass si backing vocal iar Kvohst ca voce, deci multe atingeri catre vechiul DODHEIMSGARD.

La baterie nu este altul decat Adrian Erlandsson, cunoscut din colaborarea cu AT THE GATES sau CRADLE OF FILTH. Andras si liderul Aort sunt chitaristii care intregesc acest dement proiect Black Metal pe care mi-as dori sa-l vad cat mai repede pe scena! Noul album, care apare cu o intarziere de cateva luni, este incomparabil cu debutul, in sensul ca este extraordinar de tehnic si lucrat, cu o alternanta de voci impecabila (normala si agresiva), o baterie incredibila (rupe tot cu pedala lui dubla, ritmuri imposibile si treceri superbe), un bass ce da o gravitate si sobrietate sunetului remarcabila si doua chitari ce completeaza o muzica perfecta, mai ales ca avem si solistici ce-mi amintesc de WINDS. De fapt, exista un amestec inedit de Technical, Progressive si Black Metal, construit pe un schelt avantgardistic cu repere in FLEURETY, VED BUENS ENDE, EMPEROR, ULVER sau ARCTURUS. O reala placere auditia acestui album, pacat ca este prea scurt, cele 8 piese terminandu-se prea repede… Sau mi-a placut mie atat de mult si mi-as fi dorit inca cateva secvente?