Negura Bunget "Maiestrit / Maiastru Sfetnic"

 •  Adaugat in: Recenzii Kogaionon
Negura Bunget "Maiestrit / Maiastru Sfetnic"
  • Album: Maiestrit / Maiastru Sfetnic
  • An: 2010
  • Label: Prophecy
  • Artist: 
  • Romania

Incepusem sa scriu exact pe formatul de recenzie, adica sa-mi spun parerea personala si obiectiva (ca cica asa trebui sa fii cand scrii despre ceva.. dpdv profesional) si mi-am dat seama ca m-am cam saturat sa fac recenzii intr-un anumit mod, foarte incadrat in clisee si alte chestii profi... Asadar ma voi referi acum la reinregistrarea albumului "Maiastru Sfetnic", acum denumit "Maiestrit/Maiastru Sfetnic" al trupei NEGURA BUNGET, album ce va aparea la Prophecy Productions pe 15 martie, cu un booklet rapitor si alte detalii de imagistica probabil interesante pentru multi.

Ma bucur ca am placerea de a asculta acest album cu cateva zile inainte de "marele" weekend, adica in sfarsitul de saptamana ce urmeaza sa vina, si in care cei ce au reprezentat odata nucleul NEGURA BUNET vor canta pentru prima data, separat, la un interval de doar doua zile, in Bucuresti. Reinregistrarea "Maiestrit" (album realizat initial in 2000) cred ca a fost cea mai inspirata mutare facuta de NEGURA BUNGET in ultima perioada! Totul suna excelent, Black Metal-ul abordat dezvolta o aura transcendentala impozanta, dimensiunea cosmica regasindu-se, de asemenea, pe multe acorduri.

Putem spune ca este vorba de un cu totul si cu totul alt album, ce se potriveste manusa pentru gusturile celor ce respira prin WOLVES IN THE THRONE ROOM, KRALLICE sau ALTAR OF PLAGUES. Asadar, daca va place sunetul experimental si forta degajata de instrumentele unei trupe legendare, GODSPEED YOU! BLACK EMPEROR, atunci sunteti ca acasa... evident, prelucrat in varianta Metal! "In-zvicnirea apusului" contureaza o nota multidimensionala ce ma lasa fara cuvinte, este o piesa de-a dreptul rapitoare! La fel si "Al locului", piesa unde si valentele vocii normale sunt puse in valoare in cel mai inspirat mod! Expresivitatea chitarilor se armonizeaza iscusit cu keyboard-ul cu tente psihedelice iar bateria incadreaza reusit dinamicitatea si ritmul unui sound ireprosabil!

Multa lume spune ca "Om" ar fi cel mai bun album al trupei! Eu va pot spune doar ca "Maiestri/Maiastru Sfetnic" este unul dintre cele mai frumoase albume de Black Metal din intreaga istoria de gen europeana si va recomand din toata inima ascultarea lui, peste 70 de minute de Black Metal Experimental! Este o reala bijuterie si o interesanta piesa de colectie pentru oricine respecta acest stil muzical.

Pentru ca totul sa aiba savoare avem si 2 piese relativ acustice, ca bonus, care incearca si reusesc sa "se alinte" prin acel univers al naibii de incalcit si misterios. A trecut mult timp de cand n-am mai dat o nota maxima la un album Black Metal si este si primul album de gen autohton pe care-l notez maximal! Mare pacat ca nucleul initial s-a diluat, mare pacat ca a iesit atat de mult tam-tam pe baza despartirii din vara trecuta... important este acum ca, daca ne uitam in trecut, avem cu se sa fim mandri. Daca si viitorul va fi la fel de impresionant, doar timpul ne-o va arata... Important este ca in acest weekend avem oportunitatea de a vedea la lucru atat pe NEGURA BUNGET cat si pe DORDEDUH, asa ca sa luam partea plina a paharului: ne putem bucura de o istorie incredibila a unei trupe romanesti ce a spart toate barierile si asteptarile prognozate, NEGURA BUNGET, si o noua trupa ce a rupt acel nucleu (a fost nevoita sa rupa din motive personale) si care incearca acum sa se impuna pe piata, DORDEDUH fiind cel mai avantgardist proiect Black Metal cu potential pe care l-am intalnit in ultimii ani!

"Maiestrit/Maiastru Sfetnic" este, cu siguranta, ultimul album NEGURA BUNGET in componenta initiala (sau "de aur", cum o vor spune multi) despre care se va scrie foarte, foarte mult! Ramane sa ne convingem cu ochii nostri daca aceste 6 piese plus 2 acustice vor putea fi interpretate la fel in varianta live, ori de DORDEDUH ori de NEGURA BUNGET... poate de amandoua, poate chiar de niciuna... Trecut exista, sa vedem acum daca prezentul ne pregateste ceva frumos pentru viitor, fiecare trupa urmand sa arate fanilor noua orientare...

http://www.negurabunget.com/