OMITIR "Cotard"

 •  Adaugat in: Recenzii Kogaionon
OMITIR "Cotard"
  • Album: Cotard
  • An: 2011
  • Label: AMOR FATI PRODUCTIONS
  • Artist: 
  • Portugal

Imi aduceam aminte de OMITIR ca fiind o trupa obscura de Black Metal din Portugalia fara nici un dram de originalitate. Scosesera un full-length in 2007, un material cu teme pagane, ce m-a lasat mai mult decat rece. Asa ca normal ca aveam reticente in a asculta noul album. Insa de data asta, am ochit artwork-ul, care mi-a atras atentia din prima - un desen obscur si fascinant reprezentand un fel de entitate Lovecraftiana fara fata, care ma duce cu gandul la trupa Australiana PORTAL. Este un pas inainte bineinteles, daca e sa ne raportam la artworkul albumui din 2007 "Old temple of depression". Asa cum indica si titlul, copera reprezenta un fel de altar pagan lasat in paragina, cu logul de tip Viking/Pagan/Folk aruncat inestetic in partea stanga sus. Cu alte cuvinte, doar standard si neinteresant. 

Ei, bine am avut un soc si legat de muzica insusi. Este evident, ca artistul portughez si-a reconsiderat pozitia cand vine vorba de a crea arta, fie pentru ca toata lumea este inebunita dupa complexitatile si inovatiile scoase de DEATHSPELL OMEGA in ultima vreme si trebuia sa intre in rand cu lumea, fie pentru ca….a simtit insusi nevoia de a progresa cumva. De ce aduc aminte de DEATHSPELL OMEGA? Pai in prima instanta pentru ca titlurile pieselor sunt in Latina, ceea ce parca le tranforma automat in ceva mai profund si mai filosofic. Deja miroase a DSO. E drept daca ne uitam mai bine la titluri, muzica nu ar avea de-a face cu hermeneutica biblica, ci doar cu interpretarea filosofica a unor aspecte intunecate are eului. 

Si-apoi e muzica in sine, care este suprinzatoare. Desi a primit tag-ul de Depressive Black Metal in nici un caz nu se limiteaza la reperele prafuite pe care-l re-folosesc trupe ca AUSTERE, GRIS sau SANCTA POENAS.E adevarat ca inspira un fel de sentiment tragic de neputinta umana in fata nemarginitului cosmic (i.e. sentimente depresive), dar si Deathspell Omega transmite aceleasi sentimente cu piese ca "Apokatastasis Pantôn" sau devastatoarea "Carnal Malefactor", si acest lucru nu transforma trupa intr-un cliseu Depressive. Albumul se numeste "Cotard" si nu am putut sa nu ma intreb daca o fi vreo legatura cu tulburarea neuropsihiatrica numita deluzia Cotard, o boala in care pacientul mentine convingerea de neclintit ca este mort, in putrefactie sau total neexistent, iar in unele cazuri rare, poate da chiar iluzii de grandoare. Foarte posibil. Prima piesa se numeste "False I – Faco Abrupto" – incepe cu un sample industrial rupt parca din "Silent Hill". Intro-ul imi aduce aminte de francezii de la REVERENCE, pentru ca reuseste sa te transpuna intr-o dimensiune incoronata de gol, ca apoi sa te arunce inapoi in disperarea recunoasterii propriei umanitati. Piesa este cu atat mai spectaculoasa cu atat inglobeaza nu numai pasaje de black metal avantgardsit dar si bucati de jazz. Da, exact - jazz. Regasim pe aproape fiecare piesa de pe album asemenea bucati, care rup solemnitatea data de pasajele black, ametind ascultatorul si implicandu-l intr-un soi de delir. Instrumental muzica imi aduce ba a DSO ba a LEVIATHAN (era Massive Conspiracy Against Life) si LURKER OF CHALICE ba a DARKSPACE sau VELVET CACOON. Pe de alta parte muzica poate fi catalogata ca un fel de hibrid BLUT AUS NORD, (mai putin dizonant ce-i drept) meets YAKUZA (da, partile de saxofon se aud extrem de bine). Vocea este destul de standard – depresiva, oropsita, suferinda. Mai apar si niste clean-vocals din cand in cand, care sunt o aditie bine venita, insa, vocea nu reprezinta high light-ul acestui album. Si-apoi mai este si pianul acela abatut de pe "Perdo", care parca te invita sa lasi logica deoparte si sa te abandonezi nebuniei, asa cum ar face si "First Prayer". Ascultand-o parca simteam miros de tamaie! 

Ma bucur, ca dupa o perioada in care am strambat din nas la orice release nou de Black Metal, considerandul ba un "repost" ba o plictiseala totala, am reusit sa gasesc ceva care nu se incadreaza in standardele impuse de genuri. Omitir nu-i nici Black Metal nici Depressive Black Metal, nici Ambient, e doar o muzica interesanta, o amestecatura, un experiment, intr-un cuvant un fel de conglomerat avant-gardist, ce merita aplicat asupra urechilor ascultatorilor. This gives me more hope for this world! 

Senile Yakuza