RECENZII
August 2006
CEMETERY OF SCREAM (POL) - "The Event Horizon" CD'06
(10 tracks, 45. 17 min) (METAL MIND)
Imi amintesc ca debutul "Sameone" m-a dat pe spate acum vreo 13 ani, cand am cumparat caseta chiar dintr-un magazin din Polonia. Apoi "Melancholy" a sunat foarte bine, fiind o dovada de Doom Death Metal elegant si inspirat. "Deeppression" a inceput sa devina un album fara consistenta iar "Fin De Siecle" si LP-ul "Prelude To a Sentimental Journey" au devenit albume sterse, fara elemente atragatoare. Am crezut ca asteptarea acestui nou album va merita: concluzia este una confuza, pentru ca noua voce masculina (ceva in genul vechiului PYOGENESIS dar si cu radacini in METALLICA) nu m-a incantat deloc. Sincer, nu ma asteptam ca acesti veterani sa-si schimbe orientarea atat de radical, lasand Progressive-ul sa-si puna in valoare lalaiala si melodia. Keyboard-ul continua sa fie la fel de bombastic iar chitarile incearca sa tot fie Metal, insa albumul, in ansamblu, mi se pare lipsit de putere, de forta! Nu as vrea sa fiu dur dar imi vine sa cred ca trupei COS i s-au terminat bateriile, cel putin din punct de vedere al inspiratiei! Plecati in aceeasi bransa cu ANATHEMA, PARADISE LOST, MY DYING BRIDE sau KATATONIA, COS pareau sa fie replica perfecta din Estul Europei. Toate trupele amintite mai sus si-au schimbat stilul in ultimii ani, ceea ce a facut si COS. Acum, care din ele traieste si din prezent, habar n-am... probabil doar MY DYING BRIDE! Dar in nici un caz COS. Insa, sa prezint si variantele pozitive: un album foarte bine mixat, cu o orchestratie care suna complex, sincronizat, elementul atmospheric fiind la inaltime... pe alocuri apare si vocea feminina, care este la fel de exotica ca si pe celelalte albume. Coperta albumului este si ea una deosebita, ce aduce putin din imagistica KATATONIEI. Este un material ce nu depaseste media actuala de sonoritati Doom Death Metal, care merita de ascultat, macar in virtutea celor aprox 15 ani de istorie. Eventual va focusati auditia doar pe orchestratie, care merita.
SECRETS OF THE MOON (GER) - "Antithesis" CD'06 (9 tracks, 58. 41 min)
(LUPUS LOUNGE)
Ori e astazi ziua mea proasta, ori nici acest album nu pare sa fie ceva pe gustul meu. Ii cunosc pe acesti nemti de peste 10 ani si, in decursul istoriei, activitatea lor s-a legat numai de Black Metal. De data aceasta nemtii doresc ca muzica lor sa nu fie asociata doar cu acest stil, ceea ce se observa usor. Dar nici ca as putea sa-i definesc in vreun fel! Mi se pare mai degraba o trecere in revista a Black Metal-ului european, de la cel primitiv, foarte agresiv si simplist, cu tente Thrash, trecand prin cel nordic (DARK THRONE) sau cel promovat de ani de zile de cei de la No Colours, pana la pasaje lente, oarecum melodioase, cu acorduri ciudate si riff-uri derutante... Nu am gasit inca o incadrare stilistica pentru SECRETS OF THE MOON dar cred ca albumul este cel mai diversificat din toata istoria si, desi nu are o cursivitate sau o logica comerciala, pare sa fie usor peste media albumelor inspirate. Insa, dupa atatia ani de muzica, m-as fi asteptat ca nemtii sa scoata totusi o capodopera... Asta e, poate urmatorul...
SATYRIAN (BEL) - "Eternitas" CD'06 (12 tracks, 55. 53 min)
(LION)
Mai tineti minte DANSE MACABRE? Jan "Orkki" Yrlund, un veteran al scenei Gothic Rock s-a decis sa scoata de la naftalina acest proiect si, cu o componenta internationala impresionanta, a schimbat numele in SATYRIAN concepand acest nou album! Pentru cei ce nu stiu, Orkki are in palmares trupe remarcabile cu care a colaborat: LACRIMOSA, IMPERIA, ANGEL, DELAIN, PRESTIGE, SINMASTERS, BURANA 357... Nu stiu cum sa prezint compozitiile SATYRIAN, pentru ca ele sunt foarte diferite, mai degraba putand vorbi de o compilatie de piese. Probabil ca si acesti 4 ani de liniste i-au determinat pe muzicieni sa-si puna pe portativ toate ideile Gothic Rock colectate. De aici insa si o aglomeratie de idei, dandu-mi senzatia de usoara oboseala auditiva. Vocile feminine sunt destul de "colorate", Kemi Vita (THE DREAMSIDE) si Judith Stuber intrand in rezonanta cu vocea puternica a lui Roman Schonsee (va mai amintiti de PYOGENESIS), care oscileaza intre agresivitate Dark si naturalete Goth, timbrul jos al vocalizelor fiind extrem de placut! Chitarile suna extrem de energic, keyboard-ul este pretutindeni, ritmul tobelor este unul simplist dar antrenant, totul suna superb! Chiar daca e foarte comercial, soundul SATYRIAN nu paraseste dimensiunea Dark, mixul de romantic & classic orchestration, franturile Wave si Rock Atmospheric conturand, in final, un album de exceptie! Desi riff-urile chitarilor suna mai degraba Metal decat Rock, nu putem spune ca SATYRIAN este o trupa Metal. Dar, sincer sa fiu, chiar nu are importanta: Atmospheric Dark Goth/Rock suna atragator? Pentru mine da...
ASHRAM (ITA) - "Shining Silver Skies" CD'06 (14 tracks, 44. 30 min)
(EQUILIBRIUM)
Dupa un debut mai degraba necunoscut, cei trei italieni revin cu un nou album Neo-Classical elegant, un amestec de soundtrack si muzica clasica, unde vioara, cello si pianul sunt singurele instrumente utilizate. Pe langa acestea, vocea calma a lui Sergio face diferenta intre o muzica de camera uzuala, daca vreti si ASHRAM. Nu am mai ascultat pana acum un astfel de sound printre trupele promovate de mine dar, ma bucur ca am avut oportunitatea sa scriu despre ASHRAM, chiar daca sunt cel mai putin in masura sa fac o recenzie in detaliu. Superba atmosfera, superba stare... pacat ca la un moment dat monotonia isi pune amprenta, pasajele "intelectuale" fiind parca identice. Cu sinceritate recunosc ca muzica celor trei este dominata de o aura romantica, melancolica, visatoare.
ROME (LUX) - "Berlin" MCD'06 (6 tracks, 17. 47 min)
(COLD MEAT)
Ce ciudat: trupa se numeste ROMA, este din Luxembourg, iar minialbumul se intituleaza "Berlin"!!! Frumos MCD, Apocalyptic Folk si NeoFolk meditativ, cu voce masculina impunatoare dar in acelasi timp calda si ospitaliera, sound calm, deloc violent... ce sa mai zic, sase piese scurte dar pline de elemente nostalgice originale. Dar sa nu credeti ca nostalgia este singurul feeling ce se dezvolta din auditia acestui material! Avem diverse influente, de la cele Ambient, Dark, Industrial, pana la cadente militare, Noise sau post Folk. O reala surpriza si, sunt tare curios sa ascult si debutul lor oficial, care se anunta a fi in scurt timp! Interesant.
V/A - "Metalmania 2005" DVD'06
(METAL MIND)
Un material ce contine un CD audio cu trupe poloneze, cum ar fi: THUNDERBOLT, HERMH, QUO VADIS sau VALINOR si, un DVD cu trupe celebre, ce au sustinut concerte in 2005 la festivalul Metalmania. Astfel, putem vedea la lucru trupe cum ar fi: DARK FUNERAL, DARZAMAT, AMON AMARTH, APOCALYPTICA, THE HAUNTED si, desigur, inegalabilii ARCTURUS!!!! Excelent material pentru colectionari.
TIAMAT - "The Church Of Tiamat" DVD'06
(METAL MIND)
O reala placere acest DVD! Este exact cum as fi fost live la concertul lui John Edlund din ianuarie anul trecut, din Polonia! Sunetul este ok, imaginea perfecta, publicul la inaltime, totul suna perfect! Este o adevarata piesa de colectie, mai ales ca aveti incluse si clipurile clasice, dintre care "Gaia" este, de departe, de pe alta planeta!
ANATHEMA - "A Moment n Time" DVD'06
(METAL MIND)
Concertele din Cracovia din 2004 si Metalmania fest din 2006 au fost inregistrate si acum oferite fanilor in intregime, alaturi de clipuri, interviuri si alte accesorii uzuale unui DVD. Exista si variante de DVD plus CD, important este ca puteti asculta si popularele cover-version Fleetwood Mac sau Pink Floyd. De mentionat ca puteti sa-i ascultati/vedeti si pe Bacchus String Quartet, patru persoane ce fac parte din orchestra filarmonica londoneza, deci aveti din abundenta viori sau violoncel. Asadar, un material ingrijit, plin de detalii interesante pentru orice fan ANATHEMA, care ar trebui sa existe in colectia fiecaruia.
BALAMUC zine
Titus Constantinescu mi-a trimis 2 din publicatiile lui in speranta ca poate voi scrie ceva despre ele. Sincer, nu stiu daca il interesa ce parere am eu despre primele 2 numere Balamuc sau sa poata citi si altii ce cred eu despre efortul concretizat in cele 2 mici carticele. Sau poate si una si alta... In fine. Putem vorbi de un fanzine in adevaratul sens al cuvantului, adica un format A5, "xeroxat", de vreo 30 de pagini, cu un layout jalnic si grafica primitiva. Sunt si diverse, hai sa le spunem, caricaturi, texte haioase si glumite decente. Lansarea acestui fanzin este salutara, mai ales ca Titus a identificat un canal de dezbatere Rockeresc mai putin uzitat in underground: umorul! Recunosc ca anumite texte (in special aventura lui din Romania cu grecii de la Womb of Maggots) m-au facut sa zambesc, dar nu am inteles de ce nu a pastrat aceeasi linie haioasa si in cazul putinelor recenzii facute, pentru a da o oarecare logica publicatiei lui. Sau ar putea raspunde: "tocmai asta-i farmecul, fara logica". M-as fi asteptat la mai multe de la interviul pe care si l-a luat (cat de ciudat dar haios suna) dar probabil ca a decis ca istoria lui in Metal sa si-o faca publica in acest fel. Gasim tot felul de comentarii, rubrica pt cititori, chiar un editorial (in nr. 2), dar foarte subtire si patetic, daca e sa-l raportam la orientarea desteapta si inspirata a publicatiei, interviuri relaxante cu diversi trupeti, de la GOTHIC si MAGICA pana la LET ME DREAM, PUNGENT STENCH sau RAISON D'ETRE, trupele de afara fiind invitate chiar de Titus in Romania in alt proiect pe care-l promoveaza din ce in ce mai activ. Din nou dezamagire pentru mine... de ce? Pentru ca unele interviuri erau prea sobre (Raison, de ex.), in timp ce altele erau prea subtiri. Iar interviul cu rockerita bisexuala mi s-a parut un esec teribilist, nu ca idee de dialog, ci ca rezultat. Una peste alta, ora de lectura, adica atat cat mi-a luat sa citesc cele 2 numere m-a destins pe alocuri si chiar mi-a prins bine. E de apreciat faptul ca Titus a vrut sa arate ca Metal-ul nu inseamna doar tricouri negre, piele mulata pe corp, tone de bratari si catarame ce actioneaza gravitational asupra mersului oricum apasat si suparat al incruntatului nihilist si mizantrop rocker, in continua cautare de izolare, de ignoranta cotidiana si de profunzimi transcendentale ce iau forme suspecte de revelatii deprimante. Daca a reusit sau nu, asta vom vedea. Mie personal doar primul numar din Balamuc mi se pare mai exploziv, al doilea incepand deja sa fie mai sobru, cu texte mai profi, pe linia uzuala de promovare Metal, cu un lay-out mai coerent si cu o calitate a tiparirii mai buna. Cred insa, ca in acest vid de reviste/fanzine din Romania, orice noua publicatie prezinta interes, deci o oarecare zarva! Fiind si in limba romana, cred ca impactul ar putea fi mai mare, insa insuficient de a-si acoperi investitia. Dar nu-i asa Titus, decat sa dai banii pe 7UP (de alcool am inteles ca nu ai inca dezlegare) , mai bine "agata-i" in revista ta... ca iti hraneste orgoliul si satisfactia... cica nu esti singurul care incearca din ce in ce mai des sa sustina un curent Metal diluat de ale vremii tentatii consumiste... Sa-ti vedem si numarul trei, parca prin aceasta toamna, nu? Si bine ar fi daca ai insista tot pe caterinca relaxanta din primul numar! Ca de specialisti in recenzii si interviuri fara culoare nu ducem lipsa...
THE GATHERING (HOL) - "Home" CD'06 (13 tracks, 60. 25 min)
(THE END)
Inca o trupa care revine in forta, noul album, desi mult mai experimental, place si este extrem de elegant in sonoritati! Chiar daca vocea Annekei este inconfundabila si de-a dreptul fantastica pe acest nou material, linia albumului continua sa nu mai aiba nici o legatura cu Metal-ul si acest lucru ma face sa fiu mai retinut in detalii. Probabil ca vremea lui "Mandylion" s-a consumat definitiv, ca sa nu mai vorbesc de dementialul lor debut, "...always". Doresc doar sa mentionez ca Alternative Trip Rock-ul Experimental, cu umbre Ethereal/Goth si Psyhedelic, cu multe repere Dark, abordat de olandezi este foarte inspirat si original, elementul fundamental ramanand vocea feminina. De la The Cranberries si pana la Kate Bush, intr-o forma extrem de comerciala, THE GATHERING ne prezinta pe "Home" o muzica relaxanta, mult mai buna si mai mistica decat cea de pe precedentele albume... doar ca nu e Metal, din pacate!
IMPALED NAZARENE (FIN) - "Pro Patria Finlandia" CD'06
(14 tracks, 38. 11 min) (OSMOSE/THE END)
Dupa 15 ani de activitate si 8 albume, cei cinci finlandezi ne prezinta acum un alt material, probabil unul dintre cele mai slabe din istoria lor! Daca din punct de vedere al interpretarii cuvintele sunt de lauda, in ceea ce priveste insa orientarea, originalitatea si inspiratia, nu-mi gasesc termenii de dezamagire. Am ajuns sa ascult un amestec infantil si liniar de Black Thrash si Speed Metal, cu voci agresive, riff-uri de chitari extrem de energice, ritm exploziv dar monoton! Nimic nou, nimic propriu: KREATOR ar fi invidios pe un asemenea album! Ca sa nu mai amintesc de MARDUK sau MOTORHEAD! Pana nici ecourile Punk din precedentele albume (de altfel suparatoare pentru urechile mele) nu-si mai fac simtita prezenta! Trist...
AGALLOCH (US) - "Ashes Against The Grain" CD'06 (8 tracks, 59. 51 min)
(GRAU/THE END)
Au trebuit sa treaca destui ani ca sa aflam daca "The Mantle" poate fi depasit! Ei bine, am aflat in aceasta vara... dar ce am aflat? Ca AGALLOCH are o puternica sursa de inspiratie din tinuturile in care stau, ca muzica lor dezvolta o puternica stare de izolare, de contemplare (nimic nou pana aici)! Acordurile lor Doom Death Black Prog Metal cu interludii atmosferice diverse, de la Neo Folk sau Post Rock pana la Industrial sau Ambient, concepute din piese destul de lungi si prelucrate pana la cel mai mic detaliu suna original, chiar daca reperele ar putea fi OPETH, vechiul KATATONIA sau PARADISE LOST. Insa intrebarea devine din ce in ce mai obsedanta: este deci mai bun acest album decat celalalt? Si continui sa ascult cu atentie noile piese. Si astfel ajung la "Fire Above, Ice Below", 10 minute de muzica dementiala, in care vocea normala a lui John domina intrega atmosfera creata de cateva chitari acustice ce refuza sa te lase sa iesi din acea stare... "Not Unlike The Waves" nu exceleaza cu nimic, este in media pieselor AGALLOCH si urmeaza un final lung, dar inteligent ales (probabil inspirat din cele trei capitole ale ultimei piese de pe "Omnio"), intitulat "Our Fortress Is Burning", alcatuit din trei parti, una bazata pe o acustica superba, urmat de un "Bloodbirds" extrem de nostalgic si deprimant, in care din nou chitarile dezvolta o aura melancolica intangibila, curmata de vocea agresiva ce sparge parca tot ce crease pana atunci instrumentatia si un "The Grain" ambiental, greu de inteles si de digerat, dar cu un farmec aparte pentru cei care fac parte din lumea Noise/Industrial. Inainte de a va spune daca e cel mai bun album AGALLOCH din istorie, trebuie sa ma intorc si sa reascult primele 2 piese, "Limbs" si "Falling Snow", secvente complexe, in care se aud toate instrumentele si unde sfera Metal este la putere. Da, frumoase piese, frumos album, riff-urile prelungi de chitari dau sarea si piperul... dar totusi, nu il depaseste pe precedentul! De ce? Poate pentru ca nici vocea agresiva nu a evoluat (prea liniara pe alocuri), nici elementele noi nu se delimiteaza imediat... este totusi AGALLOCH, o trupa superba, probabil cea mai buna din bransa acelui continent! Sunt critic cu ei pentru ca imi plac foarte mult si le cer perfectiunea! Dar probabil ca aceasta le este limita Metalica! Chiar daca nu ii voi da o nota maxima, albumul va fi ascultat deseori de catre mine cu mare placere! Este totusi un Dark Progressive Metal deosebit!
LACRIMAS PROFUNDERE (GER) - "Filthy Notes For Frozen Hearts" CD'06 (13 tracks, 47. 26 min) (NAPALM)
Ce trupa era odata! Puteam vorbi de un autentic Doom Death Metal depresiv, o replica perfecta pentru MY DYING BRIDE! Insa vremurile sunt sub noi si, astfel, pentru multi lupta cu trendul comercial este doar o problema de detaliu. Desi latura Dark mai este prezenta, noul sound este unul dezamagitor pentru mine, daca e sa privesc prin prisma acelui sustinator al sonoritatilor grave, underground! Dar sa fiu mai concis: vreti HIM, THE 69 EYES, SENTENCED sau TYPE O NEGATIVE? Aveti din abundenta pe acest album! Pop/Rock-ul prezentat de nemti este un unul foarte ritmat, incendiar pentru fazele de concert, care are multa melodie, ritm si atmosfera! Aveti parte de 13 piese moderne, ce se pot difuza lejer si continuu pe MTV sau alte posturi supercomerciale si care nu supara pe nimeni... eventual, la o cafea, mai bati din picior tinand ritmul... si astfel observi cum toti din cafenea devin instantaneu rockeri! Chiar si fanilor DEPECHE MODE le-ar putea place asemenea sonoritati... Trupa a rupt orice legatura cu mesajele introvertite, drumul ales acum fiind probabil unul care le va aduce succesul mult asteptat... chiar daca nu sunt altceva decat un copy-paste HIM, insa ceva mai light si mai melodios, cu radacini in SISTERS OF MERCY... in ciuda chitarilor care se straduiesc sa dea impresia ca LACRIMAS PROFUNDERE inca mai face parte din sfera Metal. Una peste alta, auditia acestui album poate fi o alegere inspirata, doar daca doriti sa consumati ceva Rock in varianta fast-food!
WELTENBRAND (LIE) - "The End Of The Wizard" CD'06
(9 tracks, 51. 18 min) (NAPALM)
Oliver Falk a infiintat acest proiect acum 10 ani si imi amintesc ca in acea perioada debutul lui Richard Lederer era ca o oaza de inspiratie pentru multi. Cum debutul WELTENBRAND a fost facut la acelasi label cu DVKE, Witchhunt Records, e clar ca multe similitudini au existat in decursul istoriei intre trupele amintite. Mai mult, al doilea album WELTENBRAND si DVKE au fost scoase chiar la label-ul lui Oliver, M.O.S., urmate de cateva turnee de succes. Si de aici drumurile se despart, DVKE continuand ca o trupa cult, iar WELTENBRAND experimentand pe la alt label, ceva mai underground. Soarta face ca acum cele 2 trupe sa se afle din nou la acelasi label, de data asta unul mare, iar noile albume sunt realizate la interval scurt de timp intre ele. Dar sa ma refer acum strict la sextetul de fata: avand la baza legendele si povestirile unei lumi mai degraba virtuale, dar care tin de tinuturile din Lichtenstein, Dark Wave-ul prezent pe cel de-al cincilea album este unul foarte bombastic si atmosferic, keyboard-ul si vioara fiind la putere, vocile calme si romantice ale Dinei Zambelii si ale lui Ritchie Wenaweser creand o stare de vis. Este un album atragator, elegant, clar romantic, insa cam liniar si pe alocuri monoton. Ori ma insel, ori piesa "The French And The Wine" seamana mult cu ultima piesa de pe debutul PENITENT, "Melancholia". Pe anumite pasaje vocea lui Ritchie pare sa devina chiar obositoare, deoarece inflexiunile existente dau senzatia unei falsari jenante, mai ales acolo unde tonul trebuie sa coboare mult. Ma asteptam la mult mai mult de la acesti muzicieni, mai ales ca acest stil Neo Dark Classic nu are cum sa nu placa urechii... doar ca nu devii la fel de captivat dupa mai multe auditii repetate... ceea ce inseamna ca avem parte de un album reusit, usor peste precedentele si nimic altceva.
OLD (NOR) - "Down With The Nails" CD'06 (9 tracks, 34. 16 min)(PEACEVILLE)
In aceeasi bransa cu AURA NOIR, insa parca focusati mai mult pe Black decat pe Thrash Metal, cei 5 norvegieni lanseaza un prim album, in forta, amintindu-mi de VENOM, SODOM, POSSESSED sau CELTIC FROST. Pe de alta parte, OLD par a avea sustinerea lui Nocturno Culto si a lui Fenriz, ceea ce face ca albumul de fata sa fie mai intens mediatizat. Nu mi s-a parut nimic deosebit, nimic original in sunetul OLD, doar Black Metal primiv, in varianta brutala si agresiva, un fel de frate mai mic DARK THRONE... Probabil ca merg de mana la concerte, sustinand raspicat ca Raw Black Metal-ul continua sa existe, in forma cea mai underground, fara influente moderniste, bombastice si atmosferice.
ALWA GLEBE (GER) - "Irrlichter" CD'05 (9 tracks, 43. 14 min)(CUPTOSE)
Un proiect foarte poetic, plin de teme filozofice, destul de dark dar si melancolic. Superba voce a Alwei Glebe ne directioneaza catre un univers Wave Experimental dramatic, greu de explicat. Chiar daca piesele sunt cantate in germana, tristetea si emotia sunt starile ce invaluie acest sound, un adevarat portret al dezolarii. Nu e rock, nu e Metal, nu e Dark Wave... e doar ALWA GLEBE, o muzica cu mesaj introvertit ce transcende elitist intr-o lume solitara, necunoscuta, deprimanta.
ALWA GLEBE (GER) - "Debut" CD'06 (10 tracks, 37. 02 min)(CUPTOSE)
Alwa este un personaj legendar in scena New Wave, mai ales ca in 1979 a format proiectul INDEX SIGN, cu care a publicat doua albume la labelul No Fun; trupa ei a fost in turneu cu Simple Minds, apoi a colaborat cu multe proiecte muzicale din Germania, Scotia sau SUA. La inceputul anilor 90 s-a decis sa-si dedice timpul unei cariere solo si, astfel a aparut debutul de fata, prin 1998. Cei de la Cuptose au decis sa-l retipareasca acum, cele 10 piese de fata fiind cu putin diferite fata de albumul de anul trecut. Poate ca este ceva mai dramatic si mai grav, pianul avand aici un rol principal, comunicand "dezolant" cu vocea poetica a Alwei. Cel putin piesa "Im Schmerz" m-a dat pe spate! Cu totul si cu totul alte repere, alta muzica, alt univers... deosebit!
DOMINION (UK) - "Treshold-A Retrospective" CD'06 (18 tracks, 79. 01 min)(PEACEVILLE)
Spre surprinderea mea, despre acest grup nu am scris niciodata. Aflu de la Peaceville ca la inceputul anilor 90 acest grup a reprezentat ceva pentru scena Metal de atunci, realizand chiar doua albume, inregistrate in legendarul studio Academy. Mai mult, pe primul album, "Interface" a participat ca invitat si Aaron Stainthorpe/MY DYING BRIDE. Vocea Michellei Richfield ma trimite insa cu gandul la diverse legaturi cu ANATHEMA sau ANTIMATTER, iar Danny North la SEAR... Daca mai spun ca Bill Law imi aminteste de MY DYING BRIDE (de pe albumul cel mai neinspirat din istoria lor), atunci va dati seama ca DOMINION a fost o trupa mai putin talentata si norocoasa care, desi a trait in aceeasi perioada cu ANATHEMA si MY DYING BRIDE (putem sa spunem perioada de glorie) nu s-au remarcat in vreun fel. Poate si datorita faptului ca Metal-ul abordat de cei cinci este unul incalcit, cu tente Death, Atmospheric, Hardcore, Punk si Power.... Avem aici un mix de piese de pe cele 2 albume, alaturi de altele ce nu au aparut pe nici un material, plus o poveste lunga despre istoria lor. In afara de vocea feminina care are ceva de spus, in rest, totul e palid, fara contur. Desi trupa nu mai exista, sunt convins ca pe unii ii va interesa acest tribut post Dominion. Pe mine ma lasa rece.
ABBILDUNG (ROM) - "Dunkles Wissenschaftliches Sachverhalten" CD'06 (6 tracks, 44. 54 min)(ESSENTIA MUNDI)
Un proiect Experimental Dark Ambient din Sibiu ce m-a surprins placut, nu neaparat prin muzica abordata, ci conceptual. Pe site-ul lui C. veti descoperi o alta lume, probabil seva lui de inspiratie care ia diverse forme, atat ca proiecte muzicale, teme filozofice cat si ca label, distro sau webzine. Evident, totul este underground, plin de aplomb si dedicare, iar acest lucru m-a incantat. Am descoperit ca in webzine-ul lui a scris inclusiv despre Kogaionon, fara sa-mi amintesc daca am avut vreun contact cu el sau nu in trecut. In fine, merita sa aruncati o privire pe site-ul lui, datorita bagajului de informatii abundent, inclusiv cateva fotografii simple dar frumoase cu diverse peisaje, probabil din Cisnadioara, loc superb prin care trec cel putin odata pe an! Revenind la muzica, Dark Ambient-ul lui Casian este unul introspectiv, in genul celor de la Cold Meat Industry, cu un reper indepartat COPH NIA, destul de straniu si simplist, nu din punct de vedere al efectelor ci, ca structura compozitionala. Probabil ca THY VEILS ar putea fi ceva comparabil, dar pastrand totusi proportiile. Interesanta idee, pusa in practica inspirat, cu usoare urme de monotonie, care trebuie ascultata doar intr-o stare anume si de unul singur. Si nu uitati sa vizionati si un videoclip al unei piese de pe album, inclusa desigur pe CD. Imi place ca acest personaj este implicat in foarte multe proiecte, nu numai muzicale, dar care se invart in jurul Scenei Black/Death/Thrash Metal si Dark/Ambient. De el se leaga numele altor trupe underground despre care s-ar putea sa se auda ceva si-n viitor. Imi pare rau ca nu pot scrie acum mai mult despre ABBILDUNG, dar e bine de stiut ca intre timp a mai realizat si o compilatie intitulata "Frozen Light", in care sunt de ascultat pe langa proiectele lui, ABBILDUNG si FRACTALED, alte trupe obscure de Dark Ambient de care eu nu am mai auzit. Dati un click pe www.abbildung.ro si veti calatori cel putin o jumatate de ora intr-o altfel de lume (ABBILDUNG, ESSENTIA MUNDI, ANCIENT BELIEFS), nu neaparat mai intunecata, ci iesita din cotidian. Si nu uitati sa aveti totusi in casti si acest CD.
VIA MISTICA (POL) - "Under My Eyelids" CD'06 (15 tracks, 57. 13 min)(METAL MIND)
Inca o incercare pentru acest grup, a treia! M-as fi asteptat sa descopar o reala bijuterie Doom Gothic Metal, mai ales ca stiam de vocea deosebita a Kaskei! Rezultatul nu a fost cel scontat, dar nici de un album modest nu putem vorbi. Intro-ul ne arunca in obscuritatea Twin Peaks, polonezii prelucrand piesa compusa de Angelo Badalamenti, "Into The Night", intr-o varianta gothica care nu suna deloc rau insa nu are rost sa facem comparatii cu Julie Christie. Dupa acest intro, cei sase ne arunca intr-un Metal superatmosferic, dominat de frumoasa voce feminina, intrerupta pe alocuri de voci masculine diferite, care insa nu creeaza acel contrast reusit pe care probabil si-l doreau. Chitarile suna destul de bine, la fel si keyboard-ul, elementele de Cello si vioara fiind totusi trasaturi personalizate ale acestui sunet, care dau un colorit placut auditiei. Pianul este de asemenea la inaltime si comunica foarte bine cu vocile. Nu pot spune ca VIA MISTICA a dat lovitura cu acest album pentru ca, totusi ceva le lipseste... probabil forta! Insa merita ascultata aceasta mostra de Gothic Doom Metal!
AXAMENTA (BEL) - "Ever-Arch-I-Tech-Ture" CD'06 (13 tracks, 63. 57 min)(SHIVER)
Si eu care credeam ca acest grup a murit... Ei bine, se pare ca Hans, boss-ul label-ului Shiver a tras un loz castigator cu acest album, pentru ca este unul extrem de "greu". Astfel, cei cinci belgieni, transforma Black Metal-ul uzual intr-un Dark Metal elaborat, plin de elemente moderniste, dar si Progressive, rezultatul final fiind o bijuterie Modern Metal. Din punct de vedere al instrumentatiei, totul suna perfect: keyboard abundent, efecte corale bombastice, pian puternic, chitari Heavy melodioase dar si pline de viteza, bass magistral, baterie focoasa. Vocile alterneaza si ele intre cele agresive, hai sa le spunem Black si cele normale, care, pe alocuri suna totusi prea pueril, adica lalait, cum doar la Progressive le intalnesti... Avem o piesa de pur Progressive, foarte lenta, mai degraba o balada, care suna foarte bine, dar n-are nici o legatura cu restul pieselor, sau mai bine spus cu acest concept complex de Dark Metal. Pe aceasta piesa participa si Daniel Gildenlow, vocea din PAIN OF SALVATION. Dupa mai multe auditii am ajuns la concluzia ca AXAMENTA are acum ca abordare radacini in BAL-SAGOTH, o alta trupa supercomplexa. Nu este atat de Black ca trupa britanica insa multitudinea de efecte ce se aude in fundal imi aminteste de ei. Este, daca vreti, un BAL SAGOTH mai progresiv, insa foarte bine conceput! Mi-a placut mult de tot acest album, dar, din pacate, vocile nu par sa fie la inaltimea instrumentatiei. Ar fi trebuit mai multe inflexiuni, variatii, nu stiu ce anume, dar se simte un gol. Oricum, merita sa dati o sansa belgienilor, mai ales ca acest nou album nu se compara cu precedentul, unul modest si lipsit de stil autentic!
COMITY (US) - "...as everything is a tragedy" CD'06 (99 tracks, 55. 39 min)(CANDLELIGHT)
Nu prea am inteles nimic din acest NYHC music! Este, de fapt, un zgomot prelung, in cele mai multe cazuri brutal, fara o logica sanatoasa. Exista si pasaje mai domestice, mai calme, dar, privit in ansamblu, nu pare a fi un album traditional. Exista multe influente din Black Metal-ul consacrat, apoi elemente Death, Noise si Grind, cel putin in prima parte a albumului, partea a doua fiind una mai accesibila, ce-mi da senzatia ca, cei cinci interpreti, au cate ceva in cap d.p.d.v. muzical, doar ca au preferat sa se exprime intr-un mod al naibii de incalcit si sinistru, nonconformist si iesit din sabloane. Vocile sunt agresive rau, iar chitarile dovedesc ca stiu sa cante, doar ca aici au preferat sa se joace, lasand doar pe alocuri urme de calitate si virtuozitate. Printr-un singur cuvant pot incheia aceasta recenzie: straniu!
STONEGARD (NOR) - "Arrows" CD'06 (10 tracks, 35. 20 min)(CANDLELIGHT)
Un amestec tare monoton de Doom, Heavy, Stoner Rock si Thrash. O voce penibila, numai buna de progressive obositor, mai degraba lalaita, o baterie care bate dupa cum ii vine, chitari ce n-au nici o noima, desi una parca ar vrea sa ia cate ceva din Melodic Death metal-ul suedez. Un Meshuggah in varianta norvegiana, ba prea monoton si light, ba prea zgomotos si agresiv, un adevarat ghiveci muzical, original, ce-i drept... dar nimic altceva.
OBTEST (LIT) - "Is Kartos I Karta" CD'05 (9 tracks, 43. 27 min)(LEDO TAKAS)
Cel de-al treilea album al acestor lituanieni este cel mai in forta dintre toate, Black Metal-ul imbracat intr-o forma de Pagan/Heathen War Heavy Metal dand o nota fresh acestui sound. Piesele au la baza un fundal mult mai dinamic, cu riff-uri super-rapide, dar melodice, ritmuri razboinice (le-as fi spus imnuri, dar nu se contureaza elementul epic, decat in anumite coruri), voci barbatesti normale dar impunatoare, texte scrise in limba lor... totul suna antrenant, cu accente traditionale in prim plan! Cochet album, plin de atmosfera si energie! Elementele Heavy Metal se simt in principal prin sunetul chitarilor, acestea fiind elementul caracteristic muzicii OBTEST! Desi nu am ascultat nimic nou, pot spune ca muzicienii sunt foarte talentati in manuirea instrumentelor! Un album peste medie, de departe!
URSKUMUG (LIT) - "Am Nodr" CD'06 (8 tracks, 41. 37 min)(LEDO TAKAS)
Inca o trupa de Black Metal autentic, ce isi defineste ca trasatura proprie elementul de tribal. Nu am inteles care ar fi diferenta intre Black Metal-ul normal si Tribal-ul acestora, poate doar din punct de vedere al unor efecte sonore ce se aud in fundal. In rest, agresivitate extrema, voci primitive, chitarile ma mir cum de nu au luat foc, viteza si abordarea lor pe intreg albumul fiind relativ liniare. Probabil putem vorbi de un Speed Black Metal, nu foarte elaborat ca gandire, ci doar ca interpretare. Suna bine, dar ceva totusi lipseste... Oare ce-ar putea fi? Normal, originalitatea si elementele noi!
SUB LUNA (SWE) - "In The Shade Of Time" DCD'06 (10 tracks, 44. 03 min+27. 11 min)(DAGAZ)
Dark/Folk cu influente Pop/lounge, dar si umbre psihedelice (sunt pasaje ce-mi amintesc de PINK FLOYD), voci masculine incantatoare, chitari acustice pline de armonie si nostalgie, efecte atmosferice impresionante, totul intr-un invelis dark melancolic al naibii de placut. Daca mai pun si faptul ca cei doi suedezi au inregistrat si mixat albumul in studioul Erebus Odora, adica a lui Peter Bjargo (ARCANA, SOPHIA), atunci e clar ca avem de-a face cu o bijuterie muzicala, chiar daca vorbim de un debut. Mai mult, materialul are un digipack superelegant si un extra CD cu alte cateva piese inregistrate mai demult, care suna si mai experimental decat cele de pe albumul in discutie. Asadar, muzica de calitate, chiar daca la capitolul originalitate cei doi au cam lipsit.
LUNA AD NOCTUM (POL) - "The Perfect Evil In Mortal" CD'06 (9 tracks, 43. 05 min)(METAL MIND)
Polonezii nu se lasa si revin cu un al treilea album in aceeasi maniera ca si precedentele, adica Lunar Black Metal. Stilul este definit de ei, deci haideti sa-l lasam asa. Ce canta totusi acestia? Black Metal extrem de agresiv, cu un keyboard ce umple sound-ul spre o umbra de simfonic, insa tot intr-o forma Dark Metal. Desi liniar si monoton, sunetul este unul extrem de exploziv, ce-mi aminteste de "Moon In the Scorpio", dar sa pastram totusi proportiile. Sau, mai bine spus, un LIMBONIC ART in forma poloneza! Multi compara trupa cu Dimmu sau Cradle, dar eu nu identific nici un element comun... poate doar ca energie degajata! Una peste alta, un album modest, fara personalitate, dar care suna bine!

