RECENZII
Decembrie 2005
CANAAN (ITA)- "The Unsaid Words" CD'06
(16 tracks, 71. 17 min)(EIBON)
O alta trupa cu greutate pentru tastele mele! De pe vremea pe cand italienii se lansau cu excelentul proiect RAS ALGETHI, in urma cu mai mult de zece ani, acest grup mi-a ramas in inima. Au fost apoi 4 albume sub numele CANAAN, primul genial, urmatoarele undeva peste medie si acum, in 2006, un nou capitol! Tot timpul am fost exigent cu trupele la care tin mult si tolerant cu restul. In cazul acestui ultim produs CANAAN, pot fi suparat doar pe simplitatea soundului si a modului in care instrumentele sunt folosite! Mai bine spus, dupa ce veti asculta de cateva ori albumul, veti considera ca sunetul este unul parca sintetic, prea computerizat, fara efecte sau erori ce dau totusi inima si viata pieselor. Dar acest aspect este nimic pe langa atmosfera degajata de superbele piese! Ca sunt Dark, Wave, Experimental, Goth sau Melancholic, doar voi veti putea judeca! Din punct de vedere al inspiratiei, acest ultim album mi se pare comparabil cu primul, dar ca impact si impresie generala, usor sub. Desi aura "pain, desolate and solitude" este la ea acasa, vocea invitatului Gianni (COLLOQUIO) dezvolta si o dimensiune mai light, parca ceva mai comerciala (dar la fel de trista) si tangibila, care, din punctul meu de vedere, nu tot timpul contureaza perfect atmosfera CANAAN. De exemplu, piesa "Never Again", una de rezonanta si memorabila, reflecta cele spuse de mine. Ca de obicei, gasim alternanta de piese melodice, cu versuri si voce, si altele doar interludii Ambient, unele interesante (vezi superba "Sterile" sau "Fragment #2", cu acorduri ce-mi amintesc de ITW...), altele, doar simple zgomote, puse intr-o forma Dark. Avem piese cantate in italiana si engleza, fiecare limba avand farmecul ei pe portativul CANAAN... desi piesele in italiana sunt parca mai lipsite de latura dura, melancolia fiind elementul predominant! "Fragile" imi aminteste de ritmul inaltator al soundului Doom Metal RAS ALGETHI iar harsaiturile de chitara din "In a Never Fading Illusion" ma trimite cu gandul la mai multi interpreti italieni de muzica Rock! Keyboard-ul este iarasi elementul cheie al soundului, care, impreuna cu chitarile, ne coordoneaza pasii spre acest univers CANAAN: Nothing, Never, Nowhere... "The Unsaid Words" este poate cea mai melodica, frumoasa si digerabila piesa, ce imi aminteste de deloc uitatul "Blue Fire", unde vocile au un rol foarte important, mai ales ca ele se aud mai puternic, cu mai multe inflexiuni (adica nu doar cantat/lalait) si comunica excelent cu restul instrumentelor. Cea mai complexa, evolutiva si cu adevarat dementiala este ultima, "Nothing Left (to share)", in cele aprox 7 minute cei cinci aratandu-ne ca dimensiunea CANAAN este greu de incadrat in vreun cliseu, piesa ce ar putea fi, de altfel, una de ramas bun! Inspirat titlu de album, inspirata coperta, inspirate piese, totul elegant, maiestos, lent si trist.... adica CANAAN! Si cand ma gandesc ca acum vreo 2 ani se auzisera zvonuri ca grupul s-a desfiintat!
TENHI (FIN)- "Maaaet" CD'06
(12 tracks, 60. 18 min)(PROPHECY)
Dupa un debut fulminant si un MCD interesant, Tyko, Ilmari si Ilkka realizeaza un al doilea material mai putin comunicativ, mai degraba experimental, deloc gustat de fanii Folk/Traditional Music. Dupa o groaza de ani cei 3 se intorc in forta, cu peste o ora de muzica Folk/Progressive, cantata in finlandeza, cu 12 piese diferite, complexe si fermecatoare! Multi se grabesc sa faca diverse comparatii intre "Kauan" si "Maaaet". Daca ar fi sa merg pe aceasta linie, atunci pot spune ca ultimul este mai lucrat, axat parca mai mult pe voce, cu o linie melodica foarte stranie, conturata de cateva chitari acustice extrem de simple dar rezonante, cu un pian identic cu cel din HARMAA, un bass ce da o nota extrem de grava soundului si diverse percutii ce-si au farmecul si rostul lor. Vocile celor doi sunt extrem de reci, calme, deprimante si triste, ca si intrega atmosfera degajata! Daca ar fi sa ma uit in spate, atunci as putea spune ca "Kauan" este cel mai melodic si de impact album, "Vare" unul deloc digerabil iar "Maaaet" cel mai sumbru si glacial sound din istoria TENHI! Daca ar fi sa iau un alt reper de a analiza albumul, atunci ma vad nevoit sa va spun ca nu gasesc nici o trupa cu un sound asemanator. Recunosc ca am asteptat albumul cu mare interes si pot afirma ca a meritat! Ar fi totusi un mare semn de intrebare, iar acesta s-ar contura in lipsa oricarei forma de coloratura muzicala, sunetul final fiind unul uneori sec, anost si fara speranta. Una peste alta, un album al naibii de original si introspectiv, unde semnalele extravertite sunt greu de reperat, ceea ce nu cred ca va ajuta ca noul TENHI sa devina un album de top... mai bine zis de gasit prin topuri! El va fi un album de suflet doar pentru cei ce inteleg dinamica si dimensiunea finlandezilor! Un excelent material pentru anul 2006!
DECADENCE (GRE)- "Where Do Broken Hearts Go?" CD'05
(10 tracks, 47. 19 min)(CMI)
Ma grabeam sa afirm ca acest debut m-a socat in adevaratul sens al cuvantului, dar Petros, liderul acestui proiect elen mi-a subliniat ca este doar primul album la CMI, pana acum DECADENCE avand la activ inca trei realizari. Asta e, trece muzica buna pe langa urechile mele intr-o viteza pe care nici n-o mai pot contoriza! Cei trei greci ne prezinta un amestec fragil de Neo-Classical si Neo-Folk, cu ecouri Romantic Dark Wave, ritmuri militare si efecte Ambient/Industrial ametitoare! Sunt multe elemente care mi-au amintit de DVKE, GRABESMOND sau PAZUZU, nu neaparat ca sound cat si ca orientare! Voci masculine reci, cinice si clare, imbinate pe alocuri de o timida si inocenta voce feminina (uneori parca prea puerila), totul intr-o atmosfera de vis creata de chitari si keyboard! Mai industrializat decat DVKE si mai melodic sau romantic decat orice proiect Industrial/Ambient/Neo-Folk de la CMI, DECADENCE se impune cu acest album si, chiar daca interpretarea uneori nu degaja acea energie debordanta (fiind mai degraba un sound light), nu putem sa trecem cu vederea peste o capodopera a genului! Recomand albumul cu toata sinceritatea tuturor celor ce au incredere in gusturile mele! Celorlati, prudenti, analitici si deloc visatori/romantici, le sugerez sa aiba rabdare si tutun pe tot parcursul celor aprox 50 de minute de muzica inteligent gandita si interpretata!
DORNENREICH (AUT)- "Hexenwind" CD'05
(5 tracks, 42. 59 min)(PROPHECY)
Doriti o invitatie intr-o calatorie mistica, melancolica si hipnotizanta? Gata cu Dark sau Black Metal-ul! Noul stil Experimental Metal al austriecilor nu mai au nici o legatura cu soundul din precedentele albume, totul suna altfel... este, daca vreti un post apocalyptic Folk cu radacini in Black Metal-ul underground! Soundul este personalizat, original, bazat pe harsait de chitari (in stil iberic) dar si de acorduri acustice cu un farmec aparte, voci masculine violente, ce alterneaza cu altele cantate, sau soptite... totul intr-un ritm deloc rapid, ce-mi amintesc de pasaje ale altor trupe austriece, ANGIZIA sau KOROVA. As putea spune ca avem o varianta avantgardista de SOL INVICTUS sau DEATH IN JUNE, dar pe un schelet Metal! Am inteles ca intreg concepul albumului graviteaza in jurul subiectului natura, ceea ce ma trimite cu gandul si la EMPYRIUM! Cum toate textele sunt scrise si cantate in germana, trasatura muzicala DORNENREICH este acum greu de confundat cu altele, ceea ce da o nota de originalitate si eleganta in plus! Putin melancolic, putin Metal, putin Experimental, putin Folk, putin german... totul inseamna de fapt noul sound DORNENREICH! Interesant si de studiat in continuare!
HELRUNAR (GER)- "Frostnacht" CD'05
(10 tracks, 52. 11 min)(LUPUS LOUNGE)
Nimic deosebit, desi avem Black Metal! Cu riscul de a fi acuzat de cei mai suparati fani ai genului, doresc sa va spun ca proiectul de fata nu are nici un element nou, nici o farama de originalitate! Totul suna in varianta de Black metal norvegian, inclusiv scremuta voce, doar ca versurile sunt in germana! Nu am deslusit urme de keyboard, ceea ce denota ca germanii sunt continuatorii acelui Black primitiv, cu trimiteri spre Thrash, bazat pe riffuri de chitari si virtuozitate. Doar atat. Modest, totusi!
KATATONIA (SWE)- "The Great Cold Distance" CD'06
(12 tracks)(PEACEVILLE)
Cand pronunt sau scriu numele acestor suedezi, nu am cum sa nu simt un fior! De ce? Pentru ca "Dance Of The December Souls" continua sa-mi marcheze existenta, iar "Brave, Murder, Day" ramane un album de colectie, chiar daca inca de acolo se simtea tendinta spre comercial! Dar sa ne raportam la prezent! KATATONIA continua linia precedentului album, amestecul de Rock, Goth si Pop/Alternative fiind de baza, poate caum cu cateva inclinatii mai pronuntate spre Progressive! Dar sunt totusi departe rau de OPETH! Desi vocea suna perfect, nu deslusesc nici o urma de duritate, de Metal extrem, de nervozitate... Totul este atmosferic, ritmat, cu diverse ruperi de ritm, reusite si inspirate, cu solo-uri de chitari si riff-uri Heavy... insa intr-o maniera monstruos de comerciala! Acest album il vad ca pe unul perfect pentru clasamente, pentru promovarea de turnee, pentru adrenalina, pentru fun! Mai putin pentru trairea interioara, introspectiva, singulara! Nu am cum sa nu amintesc de interpretarea si productia la nivel superlativ, ce face din album o piesa de colectie pentru melomani! L-am ascultat de cateva ori dar, sincer, aceasta maniera Pop/Rock/Goth cu trimiteri timide si calculate spre Extrem Metal nu ma satisface, in ciuda unei dimensiuni Dark ce se doreste a survola intregul sound! Prefer inceputul istoriei KATATONIA! Exact ca in cazul PARADISE LOST! Dar sunt subiectiv si extrem de exigent cu o trupa la care tin fantastic! Pentru multi dintre voi, s-ar putea ca albumul sa fie o bomba, o capodopera! Probabil ca isi va gasi locul binemeritat, incununat de laurii succesului, inclusiv cei financiari! Cum ramane insa cu aura underground, deprimanta si trista, atat de prezenta in trecutul legendei KATATONIA?
NOEKK (GER)- "The Water Sprite" CD'05
(7 tracks, 46. 23 min)(PROPHECY)
Fostii EMPYRIUM s-au decis sa dea o alta orientare proiectului lor, astfel ca, sub un banner nou, ne prezinta acum un Progressive Rock ai anilor 70, destul de experimental si confuz, insa si cu ceva umbre Metal! Vocea lui Markus imi aminteste de EMPYRIUM, la fel ca si cateva efecte de keyboard, insa intregul schelet este acum schimbat, de aceea imi este foarte greu sa-l caracterizez. Este evident faptul ca tot natura este sursa celor doi de inspiratie dar de aici si pana la ce se doreste a fi NOEKK, este o cale greu de priceput. Cel putin pentru mine! Mi-a placut mult auditia acestui album care, desi cam anost si liniar pe alocuri, degaja un farmec si "miros" misterios! Inclusiv cover-version-ul DEAD CAN DANCE, "How Fortunate The Man With None", interpretat excelent, in maniera NOEKK! De retinut aceast noua titulatura!
THE VISION BLEAK (GER)- "Carpathia" CD'05
(8 tracks, 41. 56 min)(PROPHECY)
Markus Stock este la al doilea album cu acest proiect Horrror Dark Gothic Metal si este cu siguranta mult mai lucrat si complex decat plictisitorul debut! Dar, sincer, soundul este tot unul confuz! Keyboard-ul este unul inaltator, foarte inteligent folosit, creand si o nota atmosferica unica! Chitarile sunt extrem de solicitate, chiar explozive, ritmul este unul evident, bombastic si dinamic. Vocea mi se pare fortata, tonalitatea joasa fiind punctul slab, desi, ca intentie, e binevenita! Albumul degaja o energie fantastica, sunetul este unul plin, pe fundal impresurat cu voci masculine, coruri feminine, elemente orientale.... al naibii de bine gandit! Un album cu multa dinamica, atmosfera, dar, inca totusi destul de palid ca mesaj si perceptie! Imi amintesc ca in interviul din Kogaionon #5, Markus (atunci in EMPYRIUM) imi declara ca a aflat de la tatal lui ca are ca mostenire o bucata de teren prin Transilvania, printr-o zona montana. Probabil ca de acolo si tema acestui album, inclusiv numele albumului. Design-ul albumului este, si el, ca de obicei, la inaltime, ceea ce aduce valoare adaugata semnificativa celui ce doreste sa-l cumpere. Pe scurt, un material ce se ridica timid peste medie, desi ca idee si concept, ar fi cu mult peste ceea ce a iesit!

